Suedia, una dintre destinatiile preferate de imigrantii din Europa. Revolta urbana din Stockholm provoaca indoieli legate de integrarea acestoraIncidentele din Stockholm si de la periferia orasului, alaturi de perspectiva continuarii acestora, au provocat indoieli cu privire la eficienta eforturilor Suediei in favoarea integrarii populatiei de imigranti, relateaza AFP.  Aceste incidente au la origine moartea la Husby, un cartier defavorizat din capitala, a unui locuitor, la varsta de 69 de ani, impuscat de politie.

Husby este unul dintre locurile cele mai defavorizate din tara, cu blocuri vechi si un somaj ridicat in comparatie cu restul Suediei. El se afla in apropiere de cartierul Kista, in care se dezvolta un sector al inaltei tehnologii aflate in plina expansiune.

Premierul Fredrik Reinfeldt : „Este important sa ne amintim ca arderea masinii vecinului nu este un exemplu de libertate de exprimare, ci huliganism.”

Seful Guvernului a indemnat la calm, in contextul in care incendierea masinilor, distrugeri si aruncarea cu pietre, mai intai la Husby, s-au extins si in alte cartiere din Stockholm si de la periferia orasului, cele mai sarace si care concentreaza, totodata, cei mai numerosi imigranti.

Suedia este o tara care a primit grupuri mari din alte tari. Sunt mandru de acest lucru„, a declarat seful Guvernului. El a recunoscut ca a existat „adesea o perioada de tranzitie intre diferitele culturi”, pe care Guvernul a incercat sa o faciliteze prin intermediul ameliorarii invatamantului limbii suedeze.

Extrema dreapta a denuntat o politica de imigrare „iresponsabila”.  „Niciodata anterior nu s-au cheltuit atat de multi bani ca acum in cartierele de periferie cu o populatie importanta de imigranti”, au scris presedintele Democratilor din Suedia Jimmy Aakesson si purtatorul de cuvant al partidului, intr-un articol publicat in cotidianul Svenska Dagbladet.

Stockholmul a mai fost afectat de tulburari in 2010, cand aproximativ 100 de tineri au atacat un comisariat si au provocat incendii la Rinkeby, alt cartier defavorizat din capitala.

Suedia a devenit una dintre destinatiile cele mai frecventate de imigranti din Europa in ultima perioada. Aproximativ 15% din populatia tarii s-a nascut in strainatate, potrivit unor estimari.

Preluat de pe http://www.incont.ro/

Comentati folosind contul Facebook

comments