Suedia: Elanul alb, devenit faimos pe internet, în pericol după ce a agresat câțiva localnici

Un elan alb dintr-o specie rară, devenit recent faimos în mediul online, este în pericol de a fi anihilat după ce a avut un comportament agresiv față de localnici, potrivit DPA, scrie AGERPRES.
Poliția crede că animalul ar trebui anihilat după ce, recent, a atacat o femeie care își plimba câinii, având nevoie de îngrijiri medicale.
Au mai fost înregistrate și ale incidente similare.
Hans Nilsson, liderul consiliului municipal din Eda, din provincia vestică Varmland, a îndemnat locuitorii să nu împuște elanul, precizând, în același timp, că nu are autoritate oficială în această problemă.
”Am fost șocat când am văzut că poliția vrea să-l împuște. Este unul dintre simbolurile noastre turistice”, a precizat Nilsson pentru postul local P4 Sveriges Radio Varmland.
”Mă gândesc să îl apăr cu propriul meu corp”, a adăugat acesta.
Nilsson a inițiat o petiție pentru a salva animalul în care argumentează că atacurile acestuia au survenit în urma unor provocări.
O parte dintre vânătorii locali spun că nu vor împușca elanul, care se află în pericol până la finalul sezonului de vânătoare, în luna februarie.
Mai multe detalii: AGERPRES
Lasă un răspuns