Suedia: Crestere economica peste asteptari in trimestrul al doilea, de 1,4%
Produsul Intern Brut al Suediei a crescut in trimestrul al doilea al anului 2012 cu 1,4% fata de trimestrul anterior si cu 2,3% in raport cu acelasi trimestru al anului precedent, conform cifrelor publicate luni de Biroul Central de Statistica, citate de AFP.
Aceste cifre depasesc asteptarile analistilor citati de Dow Jones Newswires, care estimau o crestere economica de 0,2% in cel de-al doilea trimestru al anului fata de trimestrul anterior si o expansiune de 0,7% in raport cu acelasi trimestru al anului trecut.
Conform comunicatului Biroului, consumul gospodariilor a crescut cu 0,8%, iar cheltuielile guvernamentale s-au majorat cu 1,1%.
O contributie semnificativa la majorarea PIB au avut-o exporturile, care au crescut cu 1,7%, in timp ce importurile au scazut cu 0,2%. Investitiile au crescut cu 1,8 procente.
„Cifrele sunt mult mai bune decat previziunile. Aceasta scoate in evidenta o capacitate impresionanta de rezistenta din partea economiei suedeze”, a precizat analistul sef al Nordea, Torbjorn Isaksson, citat de agentia TT.
Totodata, coroana suedeza s-a apreciat in fata euro la 8,4037 coroane pentru un euro, de la un curs de 8,4501 inregistrat inainte de publicarea acestor date privind evolutia PIB-ului, conform Dow Jones Newswire.
Articol preluat de pe hotnews.ro
Lasă un răspuns