IKEA şi-a schimbat patronul. Cine va conduce gigantul suedez al mobilei
Ingvar Kamprad, fondatorul IKEA în vârstă de 86 de ani, a confirmat că retailerul de mobilă a trecut pe mâna celor trei copii ai lui, fiecare dintre ei deţinând o treime din companie.
„Este important pentru Ingvar Kamprad ca următoarea generaţie să continue să fie implicată activ în dezvoltările grupului, în acelaşi mod ca şi până acum”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Per Heggenes, scrie publicatia The Local.
Fiecare dintre fii lui Kamprad, Jonas, Mathias şi Peter, va prelua unul dintre cele trei grupuri ale IKEA.
Averea lui Ingvar Kamprad a fost estimată de Bloomberg la 44,5 milioane de dolari, în creştere cu 29,3% faţă de aceeaşi periooadă a anului trecut, arată datele din luna septembrie. Astfel, suedezul a fost al doilea cel mai bogat european, în spatele patronului Inditex, Amancio Ortega, cu o avere estimată la 49 de milioane de dolari, a cărui avere a crescut cu 39,1% în ultimul an.
Articol preluat de pe Economica.net
Autorul articolului nu stie ce sunt alea milioane… As vrea sa stiu si eu 🙂 , dar Beeeeecali are 350 de milioane si nu e nici pe departe bogat in comparatie cu mos Ikea.