O familie de români, stabilită în Suedia, se luptă de peste şase ani pentru a recupera casa pe care a ridicat-o în comuna constănţeană 23 August şi pe care nişte aşa-zişi prieteni le-ar fi furat-o. Prieteni în care, spun cei doi soţi, au avut deplină încredere. Acum, instanţa de judecată trebuie să stabilească de partea cui este dreptatea.

Doru şi Cornelia Gruia sunt originari din Caraş Severin, dar în 1985 au plecat în Suedia. Au renunţat la cetăţenia română şi şi-au făcut o viaţă peste hotare. Nu au uitat, însă, de ţara natală şi după Revoluţie s-au întors în fiecare an, în concediu. Şi, de fiecare dată, se opreau şi la familia Adrian şi Marcela Clipici, din comuna 23 August.
„Pe Adrian Clipici, l-am cunoscut în 1980, când am efectuat stagiul militar la ecluza din Agigea, unde era şofer. După 1990, când veneam în vizită, ne opream şi la ei. Apoi, din 1997, stăteam şi câte două săptămâni la ei. Prin 1999, am început să discutăm despre achiziţionarea unui teren în ţară, pentru ridicarea unei case de vacanţă. Ei ne-au propus să ne facem casa pe litoral şi am fost de acord”, îşi aminteşte Doru Gruia.
Aşa că a fost achiziţionat un teren de 800 de metri şi a început construcţia unei case cu 19 camere. Dar Adrian Clipici l-a înştiinţat că legislaţia nu permitea, la vremea aceea, unui cetăţean străin să achiziţioneze teren în România şi a propus ca totul să fie trecut pe numele lui, susţine Doru Gruia. Pentru familia stabilită în Suedia nu a fost motiv de îngrijorare. „Aveam deplină încre-dere în ei, ne lega o prietenie de ani de zile”, s-a justificat bărbatul.

Imobil cu 19 camere, de 85.000 de euro
Aşa că, până în 2006, au investit aproximativ 85.000 de euro în ridicarea unei case semeţe.
„Am făcut două împrumuturi în bancă, de câte 11.000 de euro, am venit în ţară primăvara şi vara, am supravegheat ridicarea imobilului, am cumpărat tot ce trebuia, ba chiar am şi adus instalaţiile sanitare din bucătărie şi baie din Suedia”, a continuat Doru Gruia.
Când a fost gata casa, a venit şi surpriza: familia Clipici s-a mutat în imobil, informându-i pe prietenii din Suedia că nu au niciun drept. „Ei stăteau în casa ridicată de noi, scoteau bani pentru că o închiriau la turişti, iar noi lucram în Suedia şi plăteam şi împrumuturile”, a afirmat Cornelia Gruia.
Din 2006, cei doi soţi îşi caută dreptatea în instanţa constănţeană. Iniţial, au depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia o plân-gere în care au acuzat familia Clipici de înşelăciune.
„S-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru că nu am avut o convenţie scrisă pe care să le-o prezentăm”, a arătat Doru Gruia. Ulterior, în 2010, au depus un dosar în atenţia ma-gistraţilor Judecătoriei Mangalia, secţia civil, prin care au solicitat să le fie recunoscut dreptul de proprietate. La acea vreme, a depus măr-turie şi fosta proprietară a terenului, Elena Crivăţ, care a arătat că avea cunoştinţă de faptul că pământul urma să ajungă la familia Gruia, chiar dacă în acte scria altceva.

„Ne-au oferit doar un ajutor bănesc!“
Pe de altă parte, familia Clipici a susţinut că a fost sprijinită financiar de prietenii din Suedia, dar a returnat banii şi casa le aparţine. Facem precizarea că am contactat-o pe avocata familiei Clipici, care nu a dorit să comenteze cazul; în schimb, în ciuda insistenţelor noastre, membrii familiei nu au putut fi contactaţi.
Redăm, însă, o parte din cele sus-ţinute de aceştia în faţa Judecătoriei Mangalia, aşa cum reiese din hotărârea dispusă în dosarul 4125/254/2010: „Pârâţii au contestat susţinerile reclamanţilor, arătând că iniţiativa achiziţionării terenului le-a aparţinut şi că, într-adevăr, au beneficiat de sprijinul financiar al reclamanţilor, atât în ceea ce priveşte achiziţio-narea terenului în litigiu, cât şi în ce priveşte edificarea construcţiei, însă sumele astfel avansate – care au totalizat suma de 30.000 de lei – au fost restituite integral în anul imediat următor acordării împrumutului, cu precizarea că această sumă nu reprezintă nici măcar 10% din valoarea reală a materialelor şi manoperei înglobate în lucrările de construire. Pârâţii au apreciat că intervenţiile reclamanţilor în negocierile care s-au purtat în legătură cu achiziţionarea terenului nu au reprezentat altceva decât o disimulare a realităţii, în scopul de a-şi asigura posibilitatea ca, ulterior, să emită pretenţii asupra bunului litigios şi că întreaga construcţie edificată pe acest teren
a fost realizată exclusiv prin efortul financiar şi prin munca proprie a pârâţilor şi a copiilor lor. Sumele de bani remise de reclamanţi nu au reprezentat altceva decât împru-muturi ocazionale, restituite ulterior, iar implicarea lor în edificarea construcţiei a reprezentat ajutorul acor-dat în considerarea faptului că pârâ-ţii îi găzduiau în timpul concediului”.

Ce au dispus judecătorii din Mangalia
La final, judecătorii mangalioţi nu au fost convinşi de argumentele familiei Clipici.
„Martorii implicaţi în edificarea construcţiei au susţinut că l-au perceput pe reclamantul Gruia Doru ca fiind adevăratul proprietar al imobilului în discuţie. În ce priveşte poziţia procesuală a pârâţilor Clipici, instanţa a constatat contradicţiile vădite dintre susţinerile din cuprinsul întâm-pinării şi răspunsurile acestora la interogatoriu. În general, răspunsurile pârâţilor au fost apreciate ca fiind contradictorii şi nesincere”, se arată în actele emise de Judecătorie.
În consecinţă, magistraţii din Mangalia au recunoscut dreptul de proprietari ai românilor stabiliţi în Suedia, atât pe teren, cât şi pe casă.
Disputa nu s-a încheiat aici, însă; familia din 23 August a atacat decizia instanţei, iar dosarul este în prezent în analiză la Tribunalul Constanţa. „Este greu, pentru că am investit enorm de mult în această casă, atât financiar, cât şi emoţional. Am gândit şi ne-am imaginat fiecare colţişor şi să păţeşti aşa ceva…”, a încheiat Doru Gruia.
Avocatul celor doi, Cristian Ion, a declarat: „Clienţii mei plătesc tribut pentru faptul că au avut încredere în nişte persoane fără frică de lege şi de Dumnezeu”.

Articol preluat de AICI

Comentati folosind contul Facebook

comments