Documentar : Feminismul suedez

Mai jos, veti avea un documentar din doua parti ce are subtitrare in limba romana. Mentionez din capul locului ca am preluat acest articol de pe http://vilo13.blogspot.ro/2012/09/de-ce-feminaizsm.html#  

dar si  http://vilo13.blogspot.ro/2012/10/legislatia-in-suedia.html#

Meritul ii apartine … In partea de jos este materialul video …

De ce „feminazism”?

Am fost acuzat deseori de exagerare sau de eroarea de logică „reductio ad hitlerum” pentru că nu de puține ori numesc ideologia feministă ca „feminazism”.
Tot împotriva mea (și a colegilor mei) s-a folosit și eroare de logică a vinei prin asociere pentru că termenul „feminazism” pare-se că e folosit și de ceva bigoți religioși bătuți în cap din SUA. Asta-i ca și cum ai spune că toți cei care nu-s de acord cu musulmanii sunt un fel de Anders Behring Breivik – că doar nici lui nu-i plac musulmanii. Așadar a doua acuzație oricum n-are sens.
Însă prima, este falsă. Și este falsă din cel puțin 30 de motive pe care le voi discuta pe larg în acest articol.

1. Introducere și definirea termenilor

Vom folosi des două sintagme: „grupul țintă” și „grupul privilegiat”.
„Grupul țintă” în ideologia național-socialistă (da, da, socialistă – și cică nazismul e de dreapta) este format din evrei. Nu însă din cetățeni de origine semitică – doar evreii.
„Grupul țintă” în ideologia marxist-feministă este format din bărbați. În unele variațiuni din „toți” bărbații, în altele doar bărbații care nu-s de acord cu ideologia.
„Grupul privilegiat” în ideologia național-socialistă este format în general din cetățeni germani și în special din cetățeni germani albi, blonzi și cu ochii albaștri – cetățenii „de rasă pură”.
„Grupul privilegiat” în ideologia marxist-feministă este format în general din toate femeile, dar în special din femeile care aderă la ideologie. Știut este faptul că femeile non-feministe sunt portretizate des în cercurile feministe ca fiind „proaste”, „ignorante”, „trădătoare”, etc. etc.
Prin Nazism înțelegem ideologia pusă în practică de Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei (NSDAP), adică Partidul Muncitoresc Național-Socialist al Germaniei – partidul care și-a lăsat amprenta asupra istoriei lumii prin figura politică Adolf Hitler.

De asemenea, recomand cititorului să arunce un echi pe istoria nazismului timpuriu începând cu anul 1920, să citească măcar capitolul 2 din pagina de Wikipedia dedicată NSDAP și, foarte important, să citească programul politic al NSDAP – atât varianta prezentată în Austria în 1918 cât și varianta germană.
Am această rugăminte din trei motive:
1. Prea mulți oameni au senzația că nazismul e o ideologia de dreapta (ceea ce e fals) și
2. Din rațiuni de spațiu, fiind foarte multe argumente, n-am să dau citate pe larg la fiecare argument ci doar am să evidențiez similaritatea cu câteva exemple pe scurt – suficient cât să se înțeleagă.

Al treilea motiv e acela că naziștii au existat cu mult înainte de camerele de gazare, lagărele de concentrare și toate ororile care vin în mintea oricui când aude de „nazism”. Și pentru o bună perioadă de timp, până la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, acțiunile lor împotriva evreilor în special și a non-Germanilor în general (non-Germani = handicapații, homosexualii, țiganii, negrii, martorii lui Iehova și oponenții politici) seamănă foarte mult cu acțiunile ceva mai recente ale mișcării feministe.
S-ar putea să auziți că a compara feminismul cu nazismul ia în râs ororile războiului – ceea ce nu numai că e fals, dar lucrurile stau chiar invers. A compara feminismul cu nazismul înseamnă a aduce oamenilor în atenție forțele care au stat la baza ascensiunii naziste și care au stat (și încă stau – cât or mai sta) la baza ascensiunii feministe. În plus, pentru bărbați – cei vizați de propaganda feministă – are efectul de a le arăta cât de departe poate ajunge demonizarea lor și a masculinității în general, o demonizare ce a ajuns să fie privită mult prea relaxat.
Mai mult, majoritatea grupurilor de evrei, sau a grupurilor care au suferit de pe urma unui holocaust (ucrainieni, armeni, etc.) nu aduc în atenție subiectul ca să atragă simpatii – ci o fac ca oamenii să nu uite și să învețe. O fac pentru ca oamenii să fie atenți atunci când o ideologie la fel de dăunătoare câștigă prea mult teren.
Sigur, se poate argumenta că unele grupuri de evrei o fac pentru simpatie; la fel cum se poate argumenta că e de mare porc că opresiunea stalinistă asupra ucrainienilor și holocaustul făcut de turci împotriva armenilor încă nu sunt recunoscute ca atare prin comparație cu holocaustul împotriva evreilor. Și până la un punct așa este. Însă asta e o discuție de purtat altă dată.

2. Cele 30 de asemănări

2.1. Ambele au comis acte de discriminare împotriva individului pe criteriu de cod genetic

Oamenii sunt de rasă semitică pentru că așa s-au născut. La fel, oamenii se mai întâmplă să fie bărbați, tot pentru că așa s-au născut.
Programul NSDAP prevedea ca evreii să nu poată fi cetățeni (Punctul 4 din programul politic).
În același timp, în campusurile universitare (inclusiv din România) este de facto interzis să ai un grup numai pentru bărbați. Evident, există grup pentru negri, pentru hispanici, câte 10 pe universitate pentru femei – dar de regulă niciunul pentru bărbați. Iar dacă îndrăznești să încerci să faci – atunci iei contact cu ideologia care conduce de fapt locul. Explicații suplimentare, găsiți de la minutul 3:52 în acest filmuleț (în limba engleză).

2.2. Ambele au promovat viziunea potrivit căreia grupul țintă este inferior genetic și comportamental

Se cunoaște prea bine era „studiilor rasiale” finanțate intens de statul nazist. Aceste studii nu erau studii propriu-zise ci știință care avea rezultatele dinainte și singurul scop era să dovedească cumva că rezultatele-s corecte. Practic, era orice numai știință nu.
Astfel, „știința” nazistă ajunsese la concluzia că albii sunt mai puternici și mai rapizi decât negrii (ceea ce putem afla că e fals uitându-ne la orice campionat mondial de atletism sau jocuri olimpice). Tot în timpul nazismului se auzea des că negrii sunt mai îndemânatici, sau că evreii sunt mai vicleni și caută mereu să te tragă pe sfoară.
Ca să-și dovedească teoria, regimul Nazist a mers până-ntr-acolo încât să modifice rezultatele de la jocurile olimpice astfel încât să nu iasă un negru peste un alb niciodată sub nicio formă.

Într-o lume condusă de feminism, avem interdicții de facto împotriva bărbaților pe bază unei presupuse inferiorități. De exemplu, majoritatea companiilor aeriene (și toate cele de stat, mai ales) nu permit bărbaților să stea lângă un copil neînsoțit.
De asemenea, „studii” din ce în ce mai dubioase și rupte de realitate sunt prezentate ca fapt indubitabil prin mass-media prin care se proclamă nici mai mult nici mai puțin decât că femeile sunt mai bune decât bărbații la absolut orice.
Iar dacă îndrăznești să contești aberația evidentă – ești etichetat ca „porc misogin” și deci „inferior comportamental” față de „gingașele femei”.
Problema merge mai departe și a ajuns deja și-n școli. În UK, Suedia sau SUA, băieții sunt învățați de mici că reprezintă o problemă și o amenințare pentru simplul fapt că sunt băieți. Ușor-ușor aceste lucruri sunt spuse chiar și de către unele care până nu demult făceau parte din aparatul de propagandă feminist. Christina Hoff Sommers este un bun exemplu (discurs în limba engleză).
Alte exemple de „știință feministă”, mai găsiți într-o analiză exhaustivă făcută de Angry Harry.

2.3. Ambele au promovat propagandă ce-a dus la etichetarea grupului țintă ca „paraziți”

După ce evreilor li s-au îndepărtat cam toate drepturile și li s-a confiscat cam tot ce aveau, ușor-ușor au fost etichetați ca „paraziți” – mai întâi indirect, apoi pe față și deci inutili pentru societate.

Țara cu activismul cel mai puternic în domeniul drepturilor omului în ceea ce-i privește pe bărbați este India, urmată de SUA. Nici nu-i de mirare că lucrurile stau așa, având în vedere că Guvernul Indian tocmai a trecut o lege prin care, de facto, bărbații sunt priviți în lege ca „inutili și paraziți”. Nu, nu e o exagerare.
Mai mult, nu e zi în care să nu apară măcar într-un ziar un articol în care să ni se spună cât îs de inutili tații în casă și cât de minunate îs „empowered women” (chiar dacă pe bani publici). Să nu uităm că nu de mult, o exponentă a mișcării feministe din România scria așa:

În spaţiul domestic din majoritatea familiilor din România, bărbaţii se comportă ei înşişi ca nişte copii, fiind incapabili să-şi poarte singuri de grijă, darămite să-şi îngrijească plozii. Dacă nevestele lipsesc de acasă, aproape că mor de foame, se duc la muncă cu cămăşile şifonate şi ciorapi de culori diferite. Lor ziceau cei de la T.A.T.A. că ar trebui să li se încredinţeze copii în caz de divorţ.

Sursa în capitolul 5 de aici.

2.4. Ambele au promovat propagandă care a dus ridiculizarea constantă a grupului țintă

După ce non-Germanii (în accepțiunea nazistă) au căpătat statutul de „sub-oameni” în accepțiunea populației generale, abuzurile grupului privilegiat la adresa grupului țintă erau la ordinea zilei în Germania anilor 30 – cu-atât mai mult cu cât o perioadă s-a suprapus cu o foamete crâncenă dar și cu problemele cauzate Germaniei de tratatul de pace umilitor pe care-l semnaseră la sfârșitul Primului Război Mondial.
În țările care au adoptat fascismul, fenomenul a fost chiar mai larg. În Ungaria de pildă, se întâmpla des ca un membru al grupului privilegiat să intre într-un magazin (sau altă proprietate) a unui membru al grupului țintă și să-l ridiculizeze pe proprietar – pentru simplul motiv că putea.
Nivelul de propagandă feministă al mantrei „bărbații sunt inutili” e uriaș – atât de uriaș încât mucoase de 16 ani scriu pe bloguri asta și nu le dă nimeni peste nas – ba dimpotrivă. Exemplu aici(în engleză).
E trecut deja de nivelul de propagandă – ci e deja ajuns la nivelul de „common knowledge”. De regulă, singura modalitate prin care cineva își poate schimba opinia, este un eveniment radical sau îndrăzneala de a aplica rațiunea. Exemplu aici.

2.5. Ambele au promovat propagandă care a dus la luarea în derâdere a membrilor grupului țintă, chiar și atunci când aceștia sunt mutilați

În timpul implementării politicilor NSDAP, execuțiile evreilor (sau opozanților politici) erau considerate un spectacol amuzant. De asemenea, scoaterea din propria redacție de ziar sau din propriul magazin a unui patron non-German era considerată o „victorie în aplicarea dreptății” iar dacă non-Germanul mai și suferea în proces, era considerat amuzant.
Putem echivala acest fapt cu modul cum a ales presa britanică să trateze cazul bărbatului violat și tăiat în cap la Tulcea. Presa a preferat să se concentreze pe cum arăta violatoarea – și nu pe suferința victimei.
Un alt exemplu este modul cum o emisiune pentru femei a ales să trateze un caz în care soția și-a mutilat soțul pe viață pe motiv că acesta a îndrăznit să intenteze divorț.
În prezent, se pare că e amuzant să spui despre tăierea penisului unui bărbat că e „fabuloasă”.

2.6. Ambele au demonizat grupul țintă etichetându-l ca grup de perverși sau de infractori sexuali

Oficiali ai NSDAP nu s-au ferit deloc să spună că evreii sunt sursa tuturor relelor din societate sau că un copil născut dintr-un evreu și un arian este din start un bastard. Vezi și cele 14/88 de cuvinte.
Din aceeași demonizare provine și restricția pentru ca bărbații să stea lângă copii în avioane – de care am amintit mai sus.
Tot în numele acestei demonizări, e deja comun ca grupurile pentru Drepturile Taților să fie etichetate ca grupuri de pedofili, susținători ai incestului sau violatori. Alteori, grupurile în dezacord cu ideologia de partid și de stat „scapă” cu etichetări ca grupuri de „misogini, abuzatori, sociopați și criminali”. Detalii aici.
Totul în timp ce se ignoră (și chiar se suprimă) adevărul indubitabil că femeile comit cea mai mare parte (73%) dintre toate abuzurile asupra copiilor. Până și propaganda leftistă începe să se prindă de asta – chiar dacă mai scapă câteva erori de logică și erori factuale – trebuie să recunoaștem că e un început.

2.7. Ambele au căutat să îndepărteze membrii grupului țintă de familiile lor

Până la lagărele de concentrare (unde membrii familiilor oricum erau separați pe terțe criterii), NSDAP a avut din start o politică anti-familie în ceea ce privește membrii grupului țintă.
Singura scăpare era să pleci din Reich (conform punctului 8 din programul politic). Așa aveai șansa să rămâi cu toată familia. Au fost însă mulți care s-au îndoit de cât de rău poate meargă regimul NSDAP – așa că au rămas. Asta s-a tradus în foarte-foarte multe cazuri de dat buzna în casele oamenilor și de arestat un membru al familiei (de regulă tatăl – dar nu mereu) sub tot felul de acuzații dubioase și infracțiuni inventate.
De asemenea, în cazul copiilor născuți dintr-un părinte german și un părinte non-german, se proceda deseori la înlăturarea din familie a non-germanului și umilirea germanului pentru că s-a încurcat cu asemenea „gunoi”.
Pe un principiu similar funcționează așa-numitele „family-courts” din SUA care sunt, de jure și de facto, de factură pre-fascistă. De asemenea, să nu uităm că peste 90% (96% în 2011 în România) din custodiile disputate în instanță la nivel mondial sunt acordate femeilor. Și vorbim aici de custodiile disputate – deci nu de cele în care s-au înțeles părinții pe căi amiabile.
Tot aici trebuie amintit că simpla acuzație a unei femei de abuz domestic se traduce în arestarea bărbatului și interzicerea acestuia – după eliberare – de a mai intra în propria casă. O astfel de lege a fost recent promulgată și în România. În curând astfel de cazuri vor deveni norma și în România. Detalii suplimentare, în engleză, aici.

2.8. Ambele au promovat viziunea potrivit căreia grupul țintă este responsabil pentru majoritatea sau toate lucrurile rele din societate

Am spus deja mai sus că oficialii NSDAP nu se sfiau deloc să spună că evreii și homosexualii sunt responsabili pentru tot răul din societate. Întâmplător, înainte de asta, spuneau că bogații și corporațiile sunt de vină – asta apropo de nazismul care e „de dreapta”(lol).
Deși s-a mai auzit prin colțuri feministe „bărbații sunt de vină pentru tot răul din societate” sau, formulat mai poetic, „penisul este principalul obiect de agresiune asupra întregii umanități” – de regulă viziunea nu este exprimată așa, ca să nu dea de bănuit și pentru a păstra aparențele că feminismul nu e o ideologie fascistă.
Cel mai des o auzim sub forma de remarcă melancolică aparent nevinovată cum că „dacă femeile ar conduce lumea, ar fi mai multă pace” – implicând cumva că „bărbații conduc lumea” (chiar dacă femeile controlează peste 60% din avuție) și că faptul că sunt bărbați e motivul pentru care e război.
Sigur, pentru astfel de oameni sunt irelevante câteva aspecte din lumea reală: Cum ar fi de exemplu Condoreezza Rice care a fost Secretar de Stat al SUA sau Hillary Clinton care este acum pe această poziție. Aceste două doamne dețin poziția de decizie în cazul de inițiere a unui război. E nevoie să amintesc câte războaie a inițiat SUA din 2000 încoace? Acest doamne luau deciziile – căci de ele ține(a) treaba asta.
Sigur, pentru astfel de oameni e irelevant că un „rău al societății” este și abuzul minorilor – comis în cruntă majoritate de femei, după cum spuneam și mai sus.

2.9. Ambele au diseminat dezinformări și minciuni despre grupul țintă pentru a-și promova ideologia

NSDAP a promovat din greu cartea „Despre evrei și minciunile lor” a lui Martin Luther iar ziarele de propagandă ale vremii (adică aproape toate) nu mai conteneau să arunce argumente inspirate din această carte (dar și din altele) pentru a justifica ideologia că evreii sunt-suboameni sau agenți de distrugere ai societății.
În prezent, genul ăsta de dezinformări este foarte larg răspândit – chiar și în România. În Canada, de exemplu, s-a plătit un videoclip și s-a difuzat pe bani publici care pretindea nici mai mult nici mai puțin decât că 50% dintre femei vor fi violate de-a lungul vieții – și deci le trebuie un „rape whistle” încă de la naștere. Evident, cu această cifră, se induce în mentalul colectiv că până la 50% dintre bărbați sunt sau vor deveni curând violatori – și deci trebuie priviți cu suspiciune și chiar cu frică.
O altă minciună des întâlnită este că una din trei femei la nivel mondial va muri de „violență de gen”. Pentru cei nefamiliarizați cu retorica feministă, „violență de gen” înseamnă violență îndreptată asupra unei femei pentru simplul fapt că femeie și niciun alt motiv.
O minciună prin omisiune des întâlnită este numărarea exclusivă doar a femeilor care sunt abuzate de către partener(ă). Această minciună prin omisiune are un efect real – deși în România 30% dintre victimele violenței domestice sunt bărbați adulți (și alți 25% copii), nu există decât un singur adăpost pentru victimele violenței domestice care primește și bărbați. În timp ce în 2008 deja existau 55 de adăposturi dedicate exclusiv femeilor – conform propagandei feministe. În prezent numărul de adăposturi exclusiv pentru femei a crescut pe la circa 70 – însă numărul variază foarte mult din cauză că m.U.E. (marea Uniune Europeană, desigur) pompează bani pentru deschiderea de noi adăposturi în timp ce unele se închid din lipsă de clienți.
Însă, deși violența domestică e în majoritatea cazurilor reciprocă – nu le oprește nimeni pe feministe să pretindă că 70% din victimele violenței domestice sunt femei (o cifră evident falsă – indiferent cum ai privi lucrurile).
Mai multe detalii, în articolul „Dezinformare” al Christinei Hoff Sommers (în limba engleză).

2.10. Ambele au diseminat minciuni și dezinformări cu privire la probleme ce țin de istorie

Propaganda NSDAP s-a folosit de cartea scrisă de Martin Luther ca să argumenteze populației că „plaga evreilor” e o problemă veche și că foarte mulți au văzut-o, conștientizat-o și adresat-o de-a lungul vremii – însă NSDAP e primul care și face ceva în această privință pentru poporul german și rasa ariană. Sigur, propaganda NSDAP a „omis” faptul că acea scriere a lui Martin Luther a fost constant respinsă la sfârșitul sec. al XVII-lea și ignorată complet pe tot parcursul secolelor XVIII și XIX – atât de teologi cât și de evrei.
În aceeași manieră, propaganda feministă se folosește de selecții de legi sau pasaje de legi din trecut ca să argumenteze că „femeile au fost oprimate de-a lungul întregii istorii”.
Evident, ca orice fasciști care se respectă, omit câteva aspecte care țin de realitate: Și anume, de exemplu, că dacă o femeie comitea o infracțiune – soțul ei făcea pârnaie pentru asta.
De asemenea, dacă femeile erau așa de oprimate în România – de ce doar bărbații apărau teritoriile când năvăleau turcii? Și, mai ales, dacă violul era ceva atât de acceptabil în România în trecut, de ce încă de pe vremea lui Mavrocordat exista o lege împotriva violului care prezuma din start că nu există viol comis de o femeie dar cu pedepse crunte pentru violatorii cu penis? Și apropo, aparent e „amuzantă” legea în prezent – chiar dacă sunt convins că sub legea aia au fost mutilați o grămadă de bărbați nevinovați. Dar asta e „amuzant”.
Realitatea e una: În era pre-industrială era de porc pentru toată lumea. Și nu, nu femeile au fost cele care au făcut lumea mai bună. Era industrială și schimbarea mediului spre unul mai sigur nu a fost adusă de femei. Ba mai mult – când majoritatea muncilor erau dificile și făcute predominant de bărbați, nu exista un „standard de siguranță al muncii”. Astea au apărut după ce munca a devenit mai accesibilă în termeni realiști și femeilor în masă.
Dar sigur, asta e mai puțin important. Alte detalii aici și aici.

2.11. Ambele au folosit intimidări, amenințări și constrângeri pentru a-i preveni pe cei din grupul țintă să vorbească împotriva doctrinei

Am explicat deja că pentru NSDAP, la categoria non-germani/non-cetățeni se încadrau și oponenții politici – și deci erau supuși aceluiași tratament ca cel aplicat evreilor sau homosexualilor.
În ultima lună, grupurile pentru drepturile omului ale bărbaților din SUA și Canada au început o campanie masivă de răspândire a mesajului incorect politic și „omis” constant de o mare parte din mass-media. Campania își avea primul pas în lipirea de afișe în locuri publice destinate care promovau site-ul AVoiceForMen.com prin acest poster (pdf – în engleză).
Primul pas deja a fost foarte complicat – feministele grupându-se și chemând poliția în repetate rânduri acuzând tot felul de abuzuri. Până în prezent, grupurile vizate au avut mereu martori sau filmări care să ateste că nu s-a comis nicio ilegalitate. Dar… e timp.
Un exemplu mai elocvent este cel al doamnei Erin Pizzey, doamna care a construit primul adăpost pentru victimele violenței domestice din lume. Erin Pizzey a fost nevoită să părăsească țara și să trăiască 15 ani în exil după ce a îndrăznit să-și afirme concluziile după ani de administrat astfel de adăposturi la o conferință feministă.
Doamna Pizzey a spus că majoritatea violenței domestice este reciprocă – și nici într-un caz o problemă de gen – și că femeile sunt în egală măsură responsabile și capabile de violență împotriva partenerului. Ca răspuns la asta, doamna Pizzey a fost amenințată cu moartea în repetate rânduri și a trăit cu casa supravegheată 24/24 de Poliție până să se mute. A fost declarată persona non-grata în cam toate cercurile feministe, după ce a îndrăznit să critice mesajele feministe ca având conținut misandric. Detalii aici.
Un alt exemplu este al doamnei Esther Vilar, care a scris o carte despre manipulările feministe în urmă cu peste 25 de ani și care încă mai este în multe momente sub protecția poliției întrucât amenințările cu violență nu s-au oprit nici până în ziua de astăzi. Povestea ei, și a alotra ca ea, aici.

2.12. Ambele au promovat minciuna potrivit căreia grupul privilegiat e compus din „victime” inocente ale opresiunii grupului țintă

Propaganda NSDAP de dinainte să ajungă la putere – și din primii 3 ani – a susținut că poporul german este victimă a porcilor capitaliști evrei care exploatează munca talentatului muncitor german spre beneficiul clasei evreiești. Apoi continua spunând că „mizeria evreiască” crește mereu pentru că muncitorul german n-are de ales decât să muncească pentru aceștia sau să cumpere de la aceștia – ceea ce-i face să continuie cercul vicios în care germanii cad victime.
În cazul feminismului, pe lângă mantra „femeile au fost oprimate de-a lungul întregii istorii”, se folosește de multe ori perspectiva sexuală deja existentă grației psihologiei evoluționare. Practic, feminismul nu face altceva decât să întărească până la maximum posibil percepția că femeile sunt victime și bărbații sunt Dracu.
Cel mai elocvent exemplu de punere în practică la scară mare și radicală a acestei asemănări este situația din Suedia – prezentată în documentarul Könskriget.

2.13. Ambele au cerut (și primit) privilegii speciale la locul de muncă pentru grupul privilegiat

În programul politic al NSDAP se spunea clar că pozițiile de conducere, deținerea de mass-media și în general job-urile importante trebuie să fie rezervate Rasei și nici într-un caz non-cetățenilor.
Am vorbit deja de mai multe ori pe blogul ăsta despre privilegiile cerute de feministe.
Cea mai recentă năzbâtie din establishment-ul feminist este trepanația, pardon, inițiativa Uniunii Europene potrivit căreia companiile private (!) să fie obligate să aibă cel puțin 40% din Consiliul Director format din femei. Și nu o face oricum – ci amenințând! Ori vă supuneți ideologiei, ori vă facem noi să vă supuneți ideologiei! Povestea aici.

2.14. Ambele au discriminat împotriva grupului țintă în probleme educaționale și pe piața muncii

Am explicat deja cum făcea NSDAP pe piața muncii. În plus copiii evreilor nu aveau acces la școlile publice – întrucât acestea erau construite și finanțate pentru „a ajuta ridicarea poporului german, nu a asupritorilor săi”.
Cel mai recent act similar din partea feminismului este cel despre care am scris în urmă cu mai puțin de două săptămâni. Practic, banii publici pentru burse sociale devin rezervați femeilor – studenții de sex masculin prezumându-se din start că n-au cum să fie defavorizați (decât dacă-s țigani – și-atunci au burse separat).
Ușor-ușor, o să se ajungă și la noi ca toate grupurile mai puțin bărbații albi să aibă vreun fel de „affirmative action”. În unele state fenomenul a luat-o razna de tot – și a ajuns să fie necesar să se creeze burse pentru studenții de sex masculin de rasă albă. Evident, grupul cu inițiativa respectivă – a fost din start etichetat ca „rasist”. Pentru că știm foarte bine: bursele pentru femei negrese nu reprezintă rasism deloc – invers da. C-așa-i în tenis.

2.15. Ambele au pervertit sistemul judiciar astfel încât membrii grupului țintă să poată fi ușor discriminați legal

NSDAP a denumit grupul țintă ca fiind „non-cetățeni”. De-aici decurge că legea se aplica mai dur față de cetățeni – care erau prezumați de bună credință.
În multe țări, printre care matriarhatul britanic, matriarhatul suedez sau SUA – definiția legală a violului e de-așa natură încât 99% dintre violatoarele de sex feminin nu pot fi condamnate (legal) pentru viol. Există țări care chiar raportează o rată de 0% a violurilor comise de femei – ceea ce e evident fals – având în vedere că printre țările respective se află Kenya sau Zimbabwe, țări recunoscute pentru violențe brutale comise de femei împotriva bărbaților sau altor femei. Video, în engleză, aici.
Un alt exemplu este legea hărţuirii sexuale. În Franţa, legea recent adoptată nu poate fi aplicată de facto cam niciodată dacă infractorul se întâmplă să nu fie bărbat. Detalii, în engleză, aici.
Şi în România, până nu demult, Codul Familiei stipula negru pe alb așa:

Statul apara interesele mamei si copilului si manifesta deosebita grija pentru cresterea si educarea tinerei generatii.

Tatăl? Dă-l în mă-sa! Între timp termenii au fost schimbați ca să fie neutri – dar probleme de esență din Codul Familiei au fost păstrate în forma lor problematică și discriminatorie față de tați și în noul Cod Civil. Detalii aici.
Tot în România, dacă un infractor se întâmplă să fie femeie și e condamnat pe viață – acesta poate fi eliberat condiționat dacă a făcut minim 20 de ani de pârnaie și are minim 60 de ani vârstă. Dacă e bărbat, trebuie să aibă minim 65 de ani vârstă. Acest articol de lege este încă în vigoare, chiar dacă între timp s-a publicat în Monitorul Oficial noul Cod de Procedură Penală.

2.16. Ambele au aranjat lucrurile în așa fel încât acuzatorul să fie protejat de anonimat dacă face parte din grupul privilegiat și acuzatul din grupul țintă

În primii ani ai NSDAP la putere, evreii puteau fi arestați cam pentru orice la un simplu „pont anonim”. Acuzatorul nu era obligat să se prezinte în instanță și nici să-și justifice acuzațiile. De asemenea, dacă acuzația se dovedea falsă, acuzatorul nu pățea nimic.
Lucrurile stau identic în cazurile de viol. Dacă o femeie acuză fals un bărbat de viol și acuzația se dovedește a fi nefondată – acuzatoarea nu pățește NICIODATĂ nimic.
Recent a fost eliberat un bărbat negru din închisoare în SUA și statul îi datorează 1,8 milioane de dolari. De ce? Păi a făcut 35 de ani de pârnaie pentru viol și crimă – și a fost exonerat de ADN.
Acuzatoarea lui, „martora” trăiește și-n prezent. Credeți c-a acuzat-o cineva de ceva? Evident, nu.
La fel cum nimeni n-a acuzat-o pe Crystal Gail Magnum de nimic. Ce-a făcut domnișoara? Ah… nimic important. Doar a acuzat fals de viol trei bărbați negri studenți la Universitatea Duke. Aceștia au stat în arest preventiv până la puterea hopa, au fost exmatriculați de la facultate și pozele lor cu eticheta de „violatori în grup” au apărut peste tot. Cine a plătit pentru asta? Nimeni. Absolut nimeni. Succes la angajare băieți!
Mai mult, nu doar cei 3 acuzați au suferit nevinovați, dar și echipa de LaCrosse (e un sport) de la facultate a avut de suferit – echipa întreagă fiind suspendată pentru două sezoane și toți membrii ei suspectați c-ar fi violatori.
E suficient ca un membru al grupului privilegiat să facă o acuzație – și viețile foarte multor bărbați se pot duce dracului cât ai clipi – fără să pățească nimeni nimic pentru asta.

2.17. Ambele au aranjat lucrurile de-așa manieră încât acuzații să trebuiască să-și „dovedească nevinovăția” (și nu invers) când acuzații sunt din grupul țintă

Această asemănare e cumva legată de 2.16.
În statul american Washington, dacă un bărbat este acuzat de viol, legal vorbind, acesta este prezumat vinovat – conform unei decizii a Curții Supreme datând din anul 1989.
La fel, în toată SUA, conform legislației feminist-fasciste VAWA, indiferent cine sună la Poliție – dacă sună să reclame un caz de violență domestică, bărbatul va fi cel arestat – chiar și când există dovezi evidente că el este victima. De vină este clauza din lege numită „primary aggressor”. Detalii aici.

2.18. Ambele au aranjat lucrurile de-așa manieră încât membrii grupului privilegiat să poată determina după propriile capricii ceea ce urmează să fie definit legal ca infracțiune

De exemplu, în primii ani ai puterii NSDAP, un german putea reclama un evreu că l-a agresat pentru simplul fapt că a pus pe stâlpul din fața casei sale un afiș prin care-și promova magazinul. Putea însă să n-o facă. Despre asta vorbim când ne referim la „determinarea după propriile capricii”.
În statele profund afectate de feminism, precum Suedia sau UK, violul este o infracțiune foarte relativă în cele mai multe cazuri.
De pildă, în Suedia, dacă n-o suni a doua zi după ce ai făcut sex cu ea, se poate răzgândi și te poate reclama la Poliție c-ai violat-o. Și ghici pe cine va crede poliția și cine va face pârnaie?
Detalii despre fenomenul scăpat de sub control pe blogul lui Daddys-Sverige (în engleză).
Similar stau lucrurile și în cazul hărțuirii sexuale. În Franța, poți să faci pârnaie pentru „hărțuire sexuală” dacă „rănești sentimentele” unei femei. Și e ușor să „rănești sentimentele” unei femei din generația self-esteem. E suficient să-i răspunzi sincer la o întrebare de tipul: „Cum îmi stă cu rochia asta”.
Mai multe detalii despre subiect, în eseul doamnei Antonia Feitz, în limba engleză, aici.
(A observat cineva până acum că citez predominant femei pe un subiect care apără drepturile bărbaților?)

2.19. Ambele au aranjat lucrurile de-așa natură încât grupul privilegiat poate determina după propriile capricii cum vede legea lucrurile în anumite aspecte

De asemenea, legat de 2.18. în paralela cu nazismul.
Cel mai elocvent exemplu aici este statutul legal al fetusului. Femeia are dreptul să definească legal fetusul ca „posibil copil” sau ca „o bucată inerentă de carne” – indiferent de ce părere are tatăl despre chestia asta. Despre asta am scris pe larg aici. Însă nu doar problema tatălui este ignorată.
De exemplu în SUA există un dublu standard în lege: Uciderea unei femei gravide se consideră dublă ucidere. (deci fetusul e considerat „copil”). Avortul însă este legal în toate statele (deci fetusul nu mai e „copil”). Desigur problema se pune în felul următor: Dacă eu calc intenționat și ucid o femeie gravidă în drum spre clinica de avort, de ce e crimă când o fac eu și nu e crimă când o face ea?
Un alt exemplu e legislația suedeză potrivit căreia agresarea unei femei gravide poate fi încadrată la „agresiune simplă” sau la „agresiune multiplă” – în funcție de ceea ce „simte” femeia – chiar dacă faptul e același.
Și-aici, problema se pune la fel: Dacă agresez o femeie gravidă în drum spre clinica de avort, de ce mai grav decât dacă aș fi agresat-o după ce ieșea de-acolo?
Detalii despre Child Support Agency din UK, aici.

2.20. Ambele au aranjat lucrurile de-așa manieră încât legea să-i pedepsească mai dur pe membrii grupului țintă decât pe membrii grupului privilegiat pentru aceeași infracțiune

Pedeapsa pentru majoritatea infracțiunilor comise de evrei în Germania NSDAP-ului era executarea. Puținele infracțiuni care nu se pedepseau cu moartea, se pedepseau cu ani grei de pârnaie (și ulterior cu deportarea în lagăre). Germanii, pe de altă parte, erau supuși dreptului civil și penal tradițional – cu pedepse și proceduri similare cu cele de astăzi într-o mare măsură.
Un raport al IZA din 2007 arată că femeile primesc în medie sentințe cu 20% mai domole pentru pentru infracțiuni identice. Raportul ia în considerare atât istoricul de violență a indivizilor, jurisdicția în care s-au comis infracțiunile, statut social și o serie de alte aspecte care ar putea explica discrepanța. Cu toate astea, cifra de 20% rămâne. Raportul poate fi consultat integral, descărcat și analizat exhaustiv de aici.

2.21. Ambele au aranjat lucrurile de-așa natură încât grupul țintă să fie făcut responsabil pentru alegerile și comportamentele grupului privilegiat

În timpul perioadei de boicot al afacerilor evreiești – dacă un german intra să ia la bătaie toți evreii dintr-un magazin și primea un pumn în procesul ăsta – evreul era vinovat de agresiune. În timp ce inițiatorul agresiunii fie era scos nevinovat, fie primea pedepse modice.
În prezent, în cazurile de fraudă a paternității, victima, adică bărbatul înșelat, trebuie să continue să plătească pensie alimentară chiar dacă a demonstrat indubitabil că acel copil pentru care trebuie să plătească nu este sub nicio formă al său.
Există deja numeroase cazuri extreme în UK și în SUA în care băieți de 14-15 ani au fost violați de femei de 25-30 de ani și au rămas gravide și au păstrat copilul. Ia ghiciți – băiatul trebuie să plătească pensie alimentară! Detalii aici.
O listă lungă de astfel de cazuri poate fi consultată aici.
Desigur, asta nu e considerat „victim blaming” de marxiștii culturali. Pentru că bărbații nu pot fi violați și nu pot fi victime, ați uitat narativa?

2.22. Ambele au aranjat lucrurile de-așa natură încât membrii grupului privilegiat care rănesc sau ucid membri ai grupului țintă să fie tratați indulgent în instanță – și deseori aplaudați pentru acțiunile lor

Așa cum am spus și mai sus – dacă un german intra într-un magazin evreiesc și devasta pe-acolo, era privit deseori cu admirație și ca „agent al implimentării dreptății”. Dacă totuși se-ntâmpla să fie arestat, pedepsele erau modice – chiar sub limitele minime ale legii comune din Germania.
A devenit deja comun ca memele care-și ucid copiii să facă foarte puțină pârnaie sau chiar deloc. Un exemplu – cu tot cu statistici – aici.
De asemenea, mai nou, se pot invoca o serie întreagă de „sindromuri” (toate imaginare, evident) prin care o femeie poate fi „scuzată” chiar și pentru cele mai oribile crime. Să nu uităm că recent o mamă din Brașov și-a decapitat copilul. Imediat după ce cazul a apărut în presă – imediat au apărut și manginele să o scuze că a avut un „sindrom de depresie post-natală”. Evident, cumva acest „sindrom” afectează doar mamele criminale – tații niciodată.
Tot în instanță s-au folosit cu succes „sindromul femeii bătute” pentru a scuza o crimă cu premeditare (chiar dacă abuzul prealabil asupra ei n-a fost dovedit niciodată) sau „sindromul premenstrual” ca scuză pentru crimă.
Cel mai odios exemplu este cazul Kiranjit Ahluwalia. Această doamnă a făcut acasă o substanță similară cu napalmul și apoi a folosit-o ca să-i dea foc soțului ei.
În instanță, doamna Kiranjit a pretins că era abuzată de soțului ei în formă continuată de 10 ani. Judecătorii însă au judecat drept în primă fază și au cerut dovezi pentru abuz doamnei Kiranjit și au mai spus că o reacție la abuz e să pui mâna pe un cuțit sau pe un obiect contondent aflat la îndemână și să-l proptești în capul abuzaturului – nici într-un caz să gătești napalm în bucătărie și să dai foc la casă. Drept pentru care, doamna Kiranjit a fost condamnată la detențiune pe viață în 1989.
Însă, lobby-ul feminist a continuat să preseze și într-un final cazul i-a fost readmis și într-un final a fost eliberată printr-un truc judiciar în 1992.
După eliberare, Southall Black Sisters (ONG feminist) a făcut din ea un „simbol al luptei femeilor asiatice cu violența domestică” – deși singura violență domestică dovedită era comisă chiar de doamna Kiranjit.
Ulterior, această criminală a primit o mulțime de premii internaționale pentru fapta ei și i-au fost reîncredințați copiii minori.
Sunt curios care ar fi fost reacția dacă un bărbat care a ars-o de vie pe nevastă-sa ar fi eliberat și i-ar fi încredințați copiii?!

2.23. Ambele au aranjat lucrurile de-așa manieră încât membrii grupului țintă să fie pedepsiți aspru pentru fapte minore

Am spus deja mai sus că și cele mai banale infracțiuni (multe dintre ele contravenții în prezent) însemnau ani grei de pârnaie în regimul NSDAP dacă erai non-german.
În unele state poți face pârnaie pentru „hărțuire sexuală” – o infracțiune definitiă mai mult decât vag. De pildă, dacă o femeie vine neanunțată la mine în cameră în timp ce mă uit la un film porno – se cheamă „expunere nedorită la material pornografic” și în Franța sau unele state Americane poți face 2 ani de închisoare pentru asta.
Desigur, dacă femeia decide să vină lângă mine și să ne uităm împreună la filmul porno, atunci nu mai e infracțiune. (Vezi 2.18 și 2.19)
Același lucru se aplică și în cazul violenței domestice – definită extrem de vag, inclusiv în România. În UK, de exemplu, poți să faci pârnaie pentru „violență domestică” pentru simplul fapt că i-ai spus nevestei că-i stă rău cu rochia aia. În curând pe ecrane și-n România – legea e deja promulgată, așteaptă doar normele metodologice.

2.24. Ambele au aranjat lucrurile de-așa natură încât membrii grupului privilegiat să aibă dreptul la proprietatea grupului țintă pentru simplul fapt că sunt membri ai grupului privilegiat

Pe măsură ce NSDAP a început să-și consolideze puterea și să elimine din ce în ce mai mulți opozanți, proprietățile evreilor au început să fie naționalizate. În plus, dacă un german ocupa o proprietate a unui evreu – legea îl recunoștea pe el ca noul proprietar. Așa s-a-ntâmplat cu clădirile istorice care au ajuns să fie deținute de soldați de rang înalt din Gestapo și din SS.
Conform legii actuale din UK, Suedia, SUA sau România, dacă un bărbat locuiește cu soția sa și cu cei trei copii și casa e a lui iar soția nu are altă casă sau alt spațiu locativ pe care să-l folosească, în caz de divorț, soția rămâne cu casa. E-atât de simplu! Scrie-n lege!
Ba mai mult, dacă respectiva casă e luată pe un credit – soția rămâne cu copiii în casă iar soțul e obligat să plătească respectivul credit până la final – după aceea casa rămânând pe numele soției.
În UK și SUA, există două plăți pe care le face de regulă soțul către soție în caz de divorț cu copii. Le face de regulă soțul pentru că-n doar 7% din cazuri soțul primește custodia copiilor – și chiar și-atunci uneori soțul e pus la plată – și nu soția. În România există o singură plată și se numește „pensie alimentară” și e considerată contribuția soțului non-custodial la creșterea copilului.
În UK și SUA, însă, există după cum spuneam două plăți: „Alimony” și „Child support”.
„Child support” – e „pensia alimentară” din legislația noastră. „Alimony” este pensia de întreținere pentru soție. Practic, nu există niciun caz în care o femeie să plătească „Alimony” fostului soț. Inclusiv propaganda feministă s-a chinuit să găsească măcar un caz – deocamdată fără succes. Aceasta e motivul pentru care criticii numesc „Alimony” și „Vaginamony”.
Conform noului cod civil – se introduce și în România „renta viageră” – ca formă de plată a fostului soț către fosta soție pentru tot restul vieții sale. Urmează vremuri crunte!

2.25. Ambele au aranjat lucrurile de-așa manieră încât anumite vorbe direcționate împotriva grupului privilegiat să fie considerate infracțiuni

În Germania anilor 30, era de facto interzis să zici ceva nasol de regim fără să fii expulzat (în cel mai bun caz) sau fără să faci pârnaie și chiar să fii executat (în cel mai rău caz). Însă până la acest moment, încă din anii 20 devenise greu să critici retorica național-socialistă – iar cei care o făceau erau constant etichetați fie ca „burghezi oprimatori”, fie ca „comuniști” – depinde cum cădea bine în momentul respectiv. De asemenea, oponenții din anii 20 erau boicotați (dacă erau sociologi sau oameni de știință) sau excluși din funcții publice dacă erau politicieni. În orice caz – acuzația de dușmani ai poporului și-ai bunăstării germane era foarte des întâlnită la cel mai mic semn de crâcnire.
Cam la fel se-ntâmplă în prezent.
În prezent, simplul fapt că-ți permiți să pui la îndoială „adevărurile” feministe îți aduce după sine acuzația de „misogin” și de „porc alb privilegiat”. Iar acuzația, deși falsă, are un oarecare ecou în cercurile socialiste întrucât feministele se auto-intitulează „Grupuri pentru femei” (sau „Women’s groups”, sau ceva similar) – dând cumva impresia că feministele alea grase și lesbiene vorbesc în numele tuturor femeilor și ignorând complet numărul din ce în ce mai mare de femei care își exprimă fățiș dezacordul pentru inepțiile lor. Cel mai recent exemplu de acest tip este dr. Elly Tams, fost „feminist scholar” și actual editor la AVoiceForMen. Un articol al doamnei, despre ce înseamnă părăsirea „sororității”, puteți citi, în engleză, aici.
În România, poți lua amendă dacă spui că „femeile ar trebui să aibă grijă cum se-mbracă atunci când merg în cartiere rău famate noaptea”. Însă, dacă spui că „bărbații ar trebui să nu intre singuri noaptea în casele femeilor dacă nu vor să fie violați și tăiați în cap” – toată lumea e „OK” cu asta. Nicio problemă.
În campusurile universitare, contestarea establishmentului marxist-cultural poate avea repercusiuni grave. Un documentar independent realizat în 2007 a arătat că simpla exprimare a unor viziuni non-socialiste (nu mai zic – „doamne ferește” – conservatoare!) din partea unor profesori le poate aduce concedierea. Recomand documentarul pentru toți cei care încă mai cred că mersul la facultate în SUA sau UK, în altă parte decât la facultăți tehnice (fizică, informatică, etc.), chiar mai e o idee așa de bună dacă ești bărbat alb. În documentar apare inclusiv un profesor de matematică ce povestește cum pentru raportul final trebuie să explice cum a abordat și încurajat „egalitatea de gen” în timpul predării cursului său de analiză matematică.
Practic, în campusurile universitare, de foarte multe ori, e de facto ilegal să contești feminismul.
În România încă e bine. Catedrele de îndoctrinare feministă – denumite eufemistic „Studii de gen” – încă nu au o influență prea mare. De pildă, în Facultatea de Litere din Cluj, anul trecut, au existat cel puțin 30 de lucrări de licență critice la adresa feminismului suedez sau englez. Spun cel puțin 30 pentru că pe-alea 30 le-am citit eu pentru că le cunoșteam pe autoare. Da – autoare!

2.26. Ambele au cerut supunere față de ideologia lor și față de guvern

Despre NSDAP știm deja că a fost un regim autoritar – sper că nu e nevoie să explic asta.
Exemplul cel mai bun de echivalent feminist este fără-ndoială regimul Partidului Comunist din Suedia. Însă nu e singurul.
De exemplu în Yemen, până în 1990, a funcționat un regim socialist care-și asuma feminismul ca ideologie fundamentală. Bargan Margot – o militantă feministă, spunea la 10 ani de la căderea acelui regim așa:

Femeile din sud… (din sudul Yemen-ului în timpul unificării n.m.) au crezut că scapă ușor. S-au comportat ca niște feministe, dacă prin asta înțelegem modelarea vieții după propria alegere și accesarea noilor opțiuni oferite. Însă nu au îmbrățișat identitatea și ideologia feministă așa cum a fost ea emisă de Stat. Când regimul socialist s-a prăbușit, câștigurile feminismului de stat s-au prăbușit și ele.

Așadar, principala problemă a doamnei activiste nu e că Yemen-ul e acum o teocrație de lege Sha-ria care obligă bărbații să moară pentru stat și care obligă femeile să vină în grupuri de câte două dacă vor să depună mărturie în instanță. Nu, nu – astea nu sunt probleme. Problema ei e că femeile din sud nu au adoptat ideologia feministă și nu au ajuns să urască bărbații – așa cum colegele ei de generație au sugerat în repetate rânduri.
Multe feministe insistă că feminismul nu e o ideologie etatistă – deși realitatea le cam contrazice la orice pas și chiar se contrazic singure dacă porți o discuție cu ele mai lungă de 3 minute.
În sprijinul acestei afirmații vă mai supun atenției, dacă aveți răbdare, o teză de doctorat intitulată „Influența feminismului în politicile publice în Australia și Irlanda”. Teza e lungă, are 358 de pagini, (eu am citit cam jumătate din ea), e în limba engleză și poate fi citită și descărcată în format pdf de aici.

2.27. Ambele au controlat de facto mass-media și instituțiile academice și au aranjat lucrurile de-așa natură ca acestea să prezinte o imagine neonestă și puncte de vedere neonorabile în favoarea ideologiei lor

Începând cu 1933, toate universitățile germane (aparent la cererea studenților) au fost obligate să adopte perspectiva național-socialistă ca fiind singura poziție ideologică validă. Detalii despre acțiune, aici. În ceea ce privește ziarele – legea cu privire la interzicerea publicării pozițiilor non-naziste și-a făcut ușor-ușor treaba – alături de acțiuni voluntare ale cetățenilor de a boicota ziare de opoziție ca urmare a uriașului aparat de propagandă extrem de persuasiv.
Nu de mult, un decan al unei facultăți de biologie din Anglia a îndrăznit să spună că s-ar putea să existe diferențe genetice ce determină diferențe comportamentale între femei și bărbați – iar aceste diferențe ar putea explica o serie de statistici. Profesorul a fost supus unui boicot masiv și înjurat ca la ușa cortului de profesoare (culmea, tot de genetică). Evident, doamnele profesoare de genetică nu s-au grăbit să-i contrazică dovezile – ci să-l înjure și să-l numească „porc misogin”.
Același rol îl au și instituții orwelliene de poliție a gândului precum Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării care se face că nu vede neconstituționalitatea din bursele dedicate exclusiv femeilor – dar nu se sfiește să dea amenzi când cineva îndrăznește să spună ceva (deci nu să facă ceva) nasol de femei.
Unii, încă naivi, au senzația că misandria din mass-media e rezultatul hazardului, a percepțiilor sexuale evolutive sau a faptului că unii ziariști mai pun botul la propaganda feministă. Însă, ar trebui luat în considerare faptul că există ceea ce se numește Platforma de Acțiune de la Beijing elaborată în 1995 (evident la Beijing) care-și propune să indice aderenților la ideologie să se facă jurnaliști și să promoveze ideologia prin toate mijloacele media asupra cărora reușesc să obțină controlul. Nu e nicio conspirație. Informația e publică și se găsește chiar pe un site feminist.

2.28. Ambele ideologii au evidențiat și exagerat în mod consecvent realizările și suferințele grupului privilegiat, în același timp însă minimalizând realizările și suferințele grupului țintă

Propaganda nazistă nu mai contenea să spună că arienii sunt rasa desemnată de însuși Dumnezeu să conducă lumea – vezi și Gott mins uns – și că rasa ariană este indubitabil cea mai puternică dintre toate rasele de oameni. În cazul în care li se amintea că tocmai au mâncat bătaie masiv în Primul Război Mondial, răspunsul standard era: „Asta s-a-ntâmplat pentru că n-au luptat doar arieni”.
Tot propaganda nazistă nu mai contenea în a augmenta orice infracțiune comisă de un evreu. În plus, propaganda nazistă avea grijă să nege istoria și să evite orice fel de menționare a evreilor în context pozitiv, precum și să justifice pozitiv orice act de agresiune comis împotriva grupului țintă de-a lungul istoriei.

Propaganda feministă nu mai contenește să spună cât de mult umectează la faptul că femeile din vest sunt „empowered”. Iar când li se amintește că mare parte din „empowerment-ul” lor e obținut prin coerciție etatistă și prin discriminare de facto împotriva bărbaților, atunci imediat schimbă placa în modul „victimă” și argumentează că femeile încă sunt oprimate. Uneori propaganda feministă merge până-ntr-acolo încât să spună că „femeile sunt oprimate la fel de rău în SUA precum în Arabia Saudită”. Nu e o glumă!
Hilary Clinton, cea care a spus că femeile sunt principalele victime ale războiului (chiar dacă 98% din victime sunt bărbați) a spus cu gurița ei că cei care nu vor să plătească din buzunarul lor anticoncepționalele femeilor (și doar ale femeilor!) sunt niște porci misogini „extremiști”. Video – aici. Așadar, „suferința” femeilor americane de a nu le fi plătite din bani publici anticoncepționalele, e comparabilă cu suferința femeilor saudite.
În aceeași manieră, nu putem s-o uităm pe Taslima Nasreen, cea care e constant premiată la nivel internațional ca mare umanistă și apărătoare a drepturilor femeilor. Această dementă, afirmă fără să clipească faptul că „bărbații”(în general) aruncă cu acid pe fețele femeilor din simplul fapt că urăsc femeile – în zone precum Bangladesh sau Cambodgia – omițând flagrant faptul incontestabil că majoritatea celor care atacă cu acid femei sunt… tot femei.

În tot acest timp, suferințe reale ale bărbaților sunt complet ignorate – sau ridiculizate. Și nu vorbim aici de faptul că un șut în coaie e comedie în timp ce un pumn în țâțe e dramă. Nu, nu! Astea-s nimicuri. Vorbim aici de ONU și de alte organizații mari care nu se sfiesc să promoveze mutilarea genitală masculină ca „normalitate” sau ca „protecție împotriva HIV” (fără nicio dovadă științifică, evident). 30 de milioane de bărbați urmează să fie mutilați anul ăsta de doctori plătiți de ONU și de guvernul american prin decizia doamnei Hilary Clinton.
Asta în condițiile în care mutilarea genitală feminină este deja tratată ca atare: și anume ca un act oribil de mutilare pe viață.
Tot în timp ce Hilary Clinton ordonă mutilarea a milioane de bărbați și se plânge de „extremiștii” care nu vor să plătească anticoncepționalele altora, ONU și alte organizații similare ignoră în mod deliberat victimele de sex masculin ale violului iar în SUA, victimele de sex masculin ale violenței domestice sunt trimiși în majoritatea cazurilor la „programe pentru abuzatori” fiind prezumați ei înșiși ca fiind abuzatori și nefiind crezuți de nimeni.
Un material foarte bun despre situația bărbaților violați în Uganda (și ulterior uciși de stat pentru homosexualitate) – în limba engleză – găsiți aici. De asemenea, vă recomand un filmuleț cu o analiză a statisticilor oficiale despre violența domestică. Filmulețul e în limba engleză și e în lista mea de filmulețe de subtitrat. Deocamdată, până îl subtitrez, îl puteți vedea aici.
De asemenea, vă recomand un editoria foarte bun al jurnalistei Melanie Phillips pe care-l puteți citi în engleză aici.

2.29. Ambele au condus cursuri educaționale în universități pe bani publici pentru a promova grupul privilegiat în defavoarea grupului țintă

Am explicat deja la 2.27 cum s-a întâmplat asta în timpul „domniei” NSDAP.
În cazul feminismului, această asemănare s-a tradus prin zecile de ani de „Women’s studies” – ulterior redenumite „Gender Studies”/„Studii de gen” – care nu s-au ocupat cu nimic altceva decât promovarea propagandei feministe.
Utilitatea „Gender Studies” în facultăți e cam la fel de mare ca utilitatea „Introducerii în Marxism Leninism” sau a „Socialismul științific în societatea socialistă multilateral-dezvoltată” din timpul regimului ceaușist din România.
Aceste „Gender studies” nu studiază nimic, nu împing universul în nicio direcție și nu produc specialiști utili în niciun domeniu. Practic, un absolvent de studii de gen e la fel de util economiei de piață ca un absolvent de 10 clase. Știu, adevărul doare.
De aceea, guvernul norvegiei a decis să taie finanțarea pentru aceste programe – ca urmare a adevărurilor expuse de un documentar realizat de televiziunea de stat(știrea în norvegiană aici). Documentarul se numește „Hjernevask – Likkestillingsparadokset”(Spălarea pe creier – Paradoxul egalității de gen) și poate fi vizionat subtitrat în limba română aici.
Tot pe acest argument, trebuie amintit programul american (ulterior copiat și în UK) numit Title IX. Sub legea Title IX, o școală nu are voie să permită organizarea unui sport decât dacă include atât divizie feminină cât și divizie masculină a sportului respectiv. Mai mult, legea Title IX spune că școlile n-au voie să facă studiu în interiorul școlii și să afle dacă fetele (sau băieții) chiar își doresc un sport practicat de sexul opus.
Astfel, în foarte multe școli s-au închis diviziile de hockei, fotbal american, fotbal european, la crosse, cricket și chiar basket uneori – pentru simplul fapt că nu existau suficiente fete care să vrea să joace aceste sporturi pentru a înființa și o echipă feminină – în vreme ce băieți doritori erau aproape toți și concurența pe postul de titular era uriașă (la fel și posibilitatea de a aduce premii în bani pentru școală prin competițiile câștigate).
Consecințele Title IX au fost devastatoare. Universități de tradiție au trebuit să renunțe la sporturi precum fotbalul și baseball-ul după ce aveau o tradiție de un secol în promovarea acestui sport – cum ar fi Colgate University care a tăiat echipa de baseball după 107 ani de tradiție. De pildă, celebra UCLA a trebuit să renunțe la echipele de scufundări și înnot în 1994. UCLA a dat lumii 16 sportivi care au luat medalii olimpice, 41 de campioni naționali ai SUA la individual și o echipă de campioni naționali în 1982. Acest club de mare tradiție pentru sportul mondial – s-a dus dracului grație unei legislații trecute forțat de lobby-ul feminist. UCLA a dat lumii jumătate din echipa ce a luat medalia olimpică la gimastică masculin în 1984. Și acel club s-a dus. Se estimează că circa 2200 de echipe sportive masculine au fost eliminate definitiv din existență ca urmare a acestei legi. În 2004, 282 de bărbați și 263 de femei au reprezentat SUA la Jocurile Olimpice – acest lucru a fost văzut ca un „mare progres pentru femei”. În realitate, și în 2000 au participat 264 de femei (deci tot pe-acolo) dar 338 de bărbați și în 1996 situația a stat similar cu anul 2000.
N-a fost nicio creștere în rândul femeilor. Egalitatea a venit din tăierea a peste 50 de atleți de pe listă pentru simplul fapt că aveau sexul incorect politic.
Despre consecințele dezastruoase ale Title IX, citiți în engleză aici. O analiză ideologică asupra fenomenului puteți asculta, în engleză, aici.

2.30. Ambele au promovat o campanie pe termen lung de ură la adresa grupului țintă

Despre ce-a făcut NSDAP în sensul ăsta am explicat deja în repetate rânduri mai sus. Nu mai reiau.
Exponentele campaniei de ură a dogmei feministe sunt acele mici „factoide” (adică cifre ce par fapte – dar nu sunt susținute de nicio dovadă, ba chiar dimpotrivă) care au ajuns să fie înghițite de public și crezute ca adevăruri – deși e evident de la o poștă că nu e așa.
Una din ele este că „bărbații se gândesc o dată la X secunde la sex”. Unde X poate lua o valoare între 7 și 15. Am auzit toate variantele posibile – evident toate false.
De fapt, bărbații se gândesc de cel mult 19 ori pe zi la sex – și asta în grupul 18-25 de ani, frecvența scăzând mult după 30 de ani. Un alt „factoid” care circulă e că bărbații se gândesc muuuult mai des la sex decât femeile – ceea ce iarăși este fals. Un studiu pe tema asta, găsiți aici.
Problema cu acest „factoid” e că pe termen lung, înghițit pe nemestecat ca „fapt” poate duce mulți oameni spre a crede că bărbații pot oricând acționa din impuls, indiferent de consimțământul „victimei” având în vedere dorința atât de arzătoare. Astfel, perpetuată la nesfârșit această idioțenie – face mult mai credibile în ochii multora care au scepticismul pe „OFF” aberațiile de tipul „toți bărbații sunt violatori” (Ministrul pentru Egalitate de Șanse din Suedia – afirmă asta fără niciun fel de problemă). Ba mai mult, „factoidul” potrivit căruia femeile se gândesc muuult mai puțin la sex stă în spatele percepției că „o femeie nu poate viola un bărbat” și de-aici mult mai multă acceptare pentru glumele nesărate la adresa bărbaților violați de femei sau chiar afirmații precum „au fost norocoși să fie violați” – afirmații care invers ar provoca isterie națională.
O analiză suplimentară pe subiect are Angry Harry, în limba engleză, aici.

3. Viziune de ansamblu, exemple omise și concluzii

Cele 30 de asemănări nu sunt singurele – dar sunt cele mai evidente și pe care le poate observa oricine. Mai există și altele.
De exemplu, legile cu privire la „interesul superior al copilului” care de facto înseamnă „interesul superior al MAMEI și al copilului” sunt și ele la rândul lor comparabile cu doctrina NSDAP. Nu de mult am vorbit aici despre cazul unei mame evident denaturate dar pe care statul român a considerat-o demnă de a crește copilul în dauna tatălui. Cazul pe larg aici.
Unchiul Adolf zicea în Mein Kampf cam așa: „Statul trebuie să declare copilul ca fiind cea mai de preț comoară a poporului”. În retorica feministă, copiii sunt de asemenea foarte utili în apelul la sentimente.
Un alt exemplu vine din Irlanda unde, pentru o perioadă scurtă de timp, a fost în vigoare o lege potrivit căreia taxele cetățenilor de sex feminin au fost coborâte cu 5 puncte procentuale. Da, da! Nu e o glumă! Deși datele oficiale arătau că bărbații plăteau mai multe taxe și erau minoritatea obscură între beneficiarii de servicii guvernamentale, totuși trebuiau să plătească chiar mai mult decât principalii beneficiari. Mai mult decât atât, cei care au îndrăznit să critice măsura ce fiind evident sexistă – au fost luați la mișto. Ba chiar s-a argumentat că Tăierea „sexistă” de taxe va aduce beneficii Irlandei ca întreg. Și da, „sexist” s-a pus între ghilimele – ca și cum cei care au etichetat măsura ca fiind sexistă erau niște plângăcioși irelevanți și nedemni de ascultat.
Ușor-ușor, până și feministele încep să recunoască ceea ce era deja evident pentru orice non-feminist: Ingineria lor socială dă greș. Bărbaţii încep să se sature de bullshit!
Astfel, în ţări precum Suedia, UK, Franţa şi chiar Spania mai nou – bărbaţii aleg din ce în ce mai mult fie să rămână singuri, fie să aibă o relaţie cu o femeie din Europa de Est sau din Africa – şi chiar de mai departe.
În Japonia, deja e o criză naţională – întrucât 40% dintre bărbaţi refuză complet să aibă de-a face sexual cu femeile, în timp ce alţi 25% refuză instituţia căsătoriei sau ideea de a face vreodată copii.
Şi acesta este doar începutul!

Sunt convins că mai devreme sau mai târziu, vor apărea critici la articolul ăsta care încep cu „Eu sunt feminist(ă) și nu gândesc așa” sau alte variațiuni ale argumentului NAFALT.
Știți ce? Nici toți membrii Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei nu gândeau așa! Mulți dintre ei s-au înscris în partid pentru că urau corporațiile mari și ulterior n-au fost mulțumiți că partidul a făcut din Germania o țară cu un guvern corporatist-fascist. Dar nimeni nu se grăbește să-i apere pe naziștii „moderați”, nu?
O ideologie se judecă după faptele ei – nu după câte o variațiune minoră și fără voce în ideologia respectivă care era cumva mai „umană”.
Așa nici majoritatea catolicilor nu au nicio problemă să uzeze de contraceptive – dar faptul că Papa se opune activ folosirii lor – ne face să judecăm catolicismul după faptele și propaganda celor cu voce în ideologie. La fel, majoritatea preoților catolici nu sunt pedofili – dar asta nu ne oprește să nu judecăm acțiunile exponenților unei ideologii (în speță ideologia catolică). Și tot așa putem continua cu orice ideologie.
Toate ideologiile își trag forța în primul rând din numărul de susținători. Așa că dacă te crezi feminist(ă) moderată – să știi că totuși Hilary Clinton sau Valerie Solanas s-au bazat ȘI pe tine.
Dacă într-adevăr feminismul n-ar fi despre superioritate ginecocentristă și n-ar fi o ideologie misandrică – nu s-ar numi feminism. S-ar numi „egalitarism”, sau s-ar include în umanism. Feminismul este însă ideologia idiotică potrivit căreia poți rezolva problemele ambelor sexe concentrându-te pe problema unui singur sex. Ei, ce să vezi – nu merge-așa!

Unii ar putea argumenta că închisorile americane (țara cu cea mai mare populație în închisori din lume) ar putea fi lagărele de concentrare feministe – având în vedere numărul foarte mare de bărbați aflați la închisoare pentru că n-au plătit „vaginamony” sau pentru infracțiuni triviale de tipul „s-a pișat lângă tomberon”, „avea un joint de iarbă la el” și alte nimicuri care-n multe țări nu se pedepsesc deloc sau se pedepsesc cu amenzi de câțiva euro. Cei care argumentează astfel aduc ca principal argument legea care spune că la a treia infracțiune comisă – oricât de trivială – se impune o sentință de minim 25 de ani de detențiune. Astfel, dacă o dată furi un pachet de țigări, o dată te piși la tomberon (care se poate considera infracțiune sexuală în SUA – și devii sex-offender) și o dată ieși beat dintr-o cârciumă și rănești sentimentele uneia care te reclamă – te-ai supt. Faci 25 de ani de pârnaie – chiar dacă sentințele pentru cele 3 infracțiuni nu fac nici măcar 10 luni cumulat.
Eu însă nu pot să aduc acest argument pentru că problema e mai complexă și nici nu pot dovedi că feminismul e de vină pentru asta.
Așa că eu spun astfel: Cu excepția camerelor de gazare și a lagărelor de concentrare – feminismul și nazismul au foarte multe în comun, în special cu prima parte a regimului nazist, de dinainte de declanșarea celui De-al Doilea Război Mondial.
E timpul ca feminismul să fie tratat așa cum merită – ca o ideologie sexistă și ca o religie. De altfel în curând, în SUA, feminismul are șanse mari să fie declarat legal religie.

Data viitoare când cineva mai spune că „feminazism” e un termen prea dur și incorect – îl invit să demonteze cele 30 de asemănări și să aducă 30 de deosebiri față de nazism. Nici măcar faptul că feministele nu urăsc homosexualii nu merge. Nu mai zic de transexuali – a căror prezență a fost interzisă la ultimul congres al feministelor de la Londra. Ce m-a amuzat a fost faptul că după această decizie, mișcarea feministă a fost supusă tratamentului pe care de obicei mișcarea feministă îl aplica altora. Astfel, feministele s-au trezit boicotate, acuzate de „hate-speech”, acuzate de „negaționism al holocaustului” – și alte tactici similare pe care feministele le folosesc de zeci de ani și pe care acum le-au simțit pe propria piele. Un exemplu aici.

Mai vreau să spun că o bună parte dintre diferențe nu le-am identificat eu – ci le-am cules din lucrările mai multor oameni. Eu însă am făcut argumentația întrucât n-am fost deloc mulțumit de explicațiile oferite pentru aceste asemănări în lucrările originale. M-am inspirat în principal din munca depusă de Angri Harry care face un efort lăudabil de a aduna toate informațiile și toate știrile relevante pe subiect. De asemenea, am găsit un eseu pe această temă, un eseu scris de un autor care în general nu-mi place – dar un eseu scris bine. Eseul a fost publicat prima dată în 1983, îi aparține lui Bob Black și poate fi citit aici.
Cred că acesta e primul articol anti-feminist scris vreodată cu dovezi aduse în principal de femei și citându-se în principal autori leftiști (precum Bob Black). Acesta e un motiv în plus de a evidenția că feminismul nu-și găsește legitimitatea nici măcar între oamenii către care pretinde că se adresează. Însă, atâta timp cât își găsește locul în interesele guvernelor – va continua să creeze probleme.

Legislația în Suedia

În constituția suedeză (ca de altfel în toate constituțiile din Europa) este negru pe alb stipulat că toată lumea este egală în fața legii și că este strict interzis ca în momentul tragerii cuiva la răspundere în fața legii să se aplice vreo formă de discriminare (pozitivă sau negativă) pe criterii de sex, religie, orientare sexuală, origini etnice, etc. etc.

Altfel spus, dacă mama moare la naștere, copilul nu va fi înregistrat deloc ca fiind născut decât dacă tatăl acționează în instanță statul și câștigă. Și nu, testul de paternitate nu e suficient!
Mergem mai departe la Legea Cetățeniei. Ne interesează partea cu dobândirea cetățeniei la naștere. Și zice-așa legea suedeză:

Dobândirea cetățeniei la naștere
Articolul 1: Un copil dobândește cetățenia suedeză la naștere dacă:
În primul rând mama este cetățean suedez,
În al doilea rând, tatăl este cetățean suedez și copilul e născut în Suedia,
În al treilea rând, tatăl este cetățean suedez și este căsătorit cu mama copilului
În al patrulea rând, tatăl este decedat dar la momentul decesului era cetățean suedez și copilul era născut în suedia, sau

În al cincilea rând, tatăl este decedat dar la decesul său era cetățean suedez și căsătorit cu mama copilului

Deci cu alte cuvinte, dacă mama e suedeză, nu mai contează nimic – copilul e automat suedez – chiar dacă-i negru cu ochi oblici.
Dacă mama însă nu e suedeză (și e să zicem nemțoaică) și tatăl este suedez – copilul nu e automat suedez – chiar dacă blond cu ochi albaștri.
Ba mai mult, dacă tatăl e suedez și mama româncă (să zicem) și copilul se naște în Ungaria, copilul NU este automat suedez dacă părinții nu sunt căsătoriți legal în Suedia (sau să aibă căsătoria deja recunoscută de statul suedez).
Altfel spus, ești cetățean suedez și dacă ești „pe jumătate suedez” – dar cu condiția ca jumătatea aia să fie mama. Practic, se instituie din lege că tații reprezintă mai puțin de jumătate din materialul genetic și mai puțin de jumătate din importanță atunci când vine vorba de drepturi parentale.
Repet: Asta e LEGEA în Suedia.
Continuăm cu Brottsbalk (Codul Penal). Text integral, în limba suedeză, aici. Și zice-așa:

Capitolul 4, art. 4, litera a:
O persoană care comite o infracțiune încadrabilă în capitolele 3, 4 sau 6 împotriva unei rude sau unui fost asociat va fi condamnată dacă fiecare dintre infracțiuni reprezintă parte dintr-o violare repetată a integrității părții vătămate și partea vătămată a suferit grave afecțiuni ale stimei de sine – pentru violarea integrității persoanei în mod repetat se aplică un surplus la sentința finală cuprins între minim 6 luni și maxim 6 ani de detențiune.

Dacă actele descrise în primul paragraf sunt comise de un bărbat împotriva unei femei cu care el a fost sau este căsătorit sau cu care locuiește sau a locuit în concubinaj, se vor aplica prevederile privind încălcarea brutală a păcii femeilor și se vor aplica aceleași pedepse. (Vezi Legea nr. 845/1999 privind pacea femeilor)

Și da, nu glumesc și nu inventez nimic! Suedezii chiar au lege privind „pacea femeilor”.
Dar pe lângă asta, practic, dacă nevasta-ți strică chi-ul, prin lege, face mai puțină pârnaie decât dacă-i strici tu chi-ul. Am ales formularea „strică chi-ul” pentru că mi se pare aberant să ai o lege penală pentru afectatul stimei de sine a cuiva. „self-esteem-ul” e varianta seculară pentru „chi-ul echilibrat” iar corectitudinea politică e feg shui-ul.
Mergem mai departe și ajungem la Legea nr. 283/2004 sau Lagen om sjöfartsskydd – adică, în traducere liberă, Legea Securității Marine. Text integral, în limba suedeză, aici. Și zice-așa:

Articolul 14:
Perchezițiile corporale amănunțite se vor efectua în spații separate. Astfel de percheziții trebuie să aibă loc în prezența martorilor dacă persoana percheziționată solicită acest lucru sau dacă este posibil fără alocare de foarte multe resurse. Percheziția corporală asupra unei femei trebuie efectuată și asistată doar de o altă femeie cu excepția investigațiilor făcute cu un detector de metale sau un dispozitiv similar. Perchezițiile corporale limitate doar la obiectele pe care le care o femeie cu ea pot fi efectuate și asistate și de către un bărbat.

Altfel spus, o femeie poate dezbrăca un bărbat cu scopul de-a-l percheziționa (strip search) – invers însă e strict interzis. Mai vreți? Hai că abia m-am încălzit.
Mergem mai departe la Legea nr. 371/1976 cu privire la tratamentul deținuților și arestaților preventiv. Text integral, în limba suedeză, aici. Și zice-așa, tot legat de percheziții:

Articolul 2, litera b:
Perchezițiile corporale sau examinarea fizilogică nu pot fi mai detaliate decât reglementarea strictă a instanței. Executarea strictă a mandatului judecătoresc va fi supravegheată. Dacă este cu putință, va fi prezent și un martor. Un deținut va fi mutat separat de ceilalți deținuți dacă este necesară punerea în aplicare a unei decizii de examinare fizică amănunțită.
Perchezițiile corporale sau examinările fiziologice ale unei femei nu pot fi efectuate sau asistate de altcineva decât o femeie, o doctoriță și/sau o asistentă medicală înregistrată. Aceste acțiuni pot fi efectuate și de un bărbat numai dacă:
1. Percheziția corporală respectă prevederile articolului 2 și

2. Percheziția corporală se face cu un detector de metale sau un dispozitiv tehnic similar

În traducere liberă – dacă există o singură deținută într-un întreg penitenciar, unitatea e obligată să aibă un martor femeie și un doctor femeie pentru că altfel e de porc. Anii lungi de aplicare a acestei legi a dus, practic, la imposibilitatea angajării de doctori bărbați în penitenciare căci femeile puteau pipăi pe toată lumea.
Practic, dacă ești femeie și doctor, ai un avantaj competitiv pe piața muncii, prin lege, pentru simplul fapt că ești femeie – indiferent de competența ta.
Hai să mai luăm, tot din sfera asta a perchezițiilor corporale.
Mergem la Legea 740/1942 numită cel mai des Rättegångsbalk – Codul de Procedură Penală. Text integral, în limba suedeză, aici. Și zice-așa:

Capitolul 28, art. 13:
Perchezițiile corporale sau examinările fizice ale unei femei nu pot fi efectuate sau asistate de altcineva decât de o femeie, o doctoriță și/sau de o asistentă medicală înregistrată. Perchezițiile care înseamnă doar obiectele pe care le are o femeie cu ea și examinarea fizică ce se rezumă doar la probe de sânge, respirație sau mostră de salivă pentru analiza ADN poate fi executată și asistată și de un bărbat. (vezi legea 878/2005)

De altfel, aceste prevederi sunt practic peste tot în legislația cu privire la percheziții și nicăieri în legislația suedeză nu există o prevedere similară pentru bărbați.
Legal, bărbații pot fi pipăiți de oricine, oricând vrea statul – femeile nu.
Încă un exemplu (doar aparent ceva mai permisiv) vine din Utlänningslagen sau Legea Imigrației sau Legea 716/2005 a cărei conținut integral în limba suedeză se găsește aici.

Capitolul 9, art. 2:
O femeie nu poate fi percheziționată în prezența altor bărbați cu excepția situației în care doctorul este bărbat. Dacă percheziția implică doar un obiect pe care-l are femeia cu ea, atunci cu aprobarea superiorului direct, percheziția poate fi efectuată și asistată de un bărbat.

Așadar, aici măcar ai voie să fii bărbat dacă ești doctor. Însă, nu poți asista la percheziția unei femei dacă aceasta a comis o infracțiune (sau e suspectată de ea) decât cu semnătura superiorului direct. Cum nimeni nu stă să caute șeful pentru asta – în realitate cei care percheziționează sunt în cruntă majoritate femei datorită avantajului competitiv oferit prin lege persoanelor cu vagin. Practic, asta e definiția ca la carte a ceea ce eu numesc constant „privilegiu ginecocentrist”.
Dar să mergem mai departe la Förundersökningskungörelse – adică Legea nr. 948/1947 cu privire la notificarea cetățenilor în legătură cu un proces care-i privește direct precum și la notificarea cetățenilor în ceea ce privește anchetele preliminare într-un caz penal. Textul integral, în limba suedeză, aici. Și zice-așa această lege cu nume lung:

Art. 7
Când un martor este interogat, este necesară prezența unei persoane suport conform Legii 324/1981 sau un consultant popular al mortorilor, dacă acesta este disponibil.[un fel de avocat din oficiu pentru martori]

Când se va interoga o femeie, autoritatea trebuie să angajeze o femeie pentru a pune întrebările și de asemenea consultantul popular al martorului trebuie să fie tot femeie dacă deținuta solicită acest lucru.

Deci cum?! Dacă martorul (sau infractorul) are vagin, automat are dreptul legal de a discrimina pe bază de sex pe cine să-i ofere statul din oficiu ca s-o apere?! DA! Pentru că suntem în MATRIARHATUL suedez.
Există vreo lege similară pentru bărbați?! Evident, nu.
Mergem mai departe la Föräldrabalken sau, în traducere liberă, Codul Familiei (mot-a-mot ar fi Codul Parental). Text integral, aici. Și zice-așa:

Capitolul 1: Paternitatea și maternitatea copiilor
Art. 1: Dacă la naștere mama este căsătorită cu un bărbat, soțul va fi automat considerat tatăl copilului, cu excepția prevederilor din art.2. La fel se aplică și dacă mama este văduvă iar copilul s-a născut într-un interval de timp după moartea soțului încât putea fi conceput înainte de moartea acestuia (Legea 254/2009).
Dacă soțul aprobă în scris recunoașterea paternității de către un alt bărbat respectând prevederile articolului 4, statul va conchide că soțul nu este tatăl copilului. Confirmarea finală, totuși, în acest caz trebuie mereu contrasemnată și aprobată în scris de către mamă. (Legea 1526/1990)
Art. 4: Recunoașterea paternității se va face în scris și va fi contrasemnată de doi martori. Confirmarea va fi aprobată în scris de către instanța de tutelă (Curtea Familială) și de către mamă sau, după caz, un tutore special numit al copilui. În cazul în care copilul are peste 14 ani sau se încadrează la prevederile Cap. 6, art.2 din prezenta lege și nu este în custodia nimănui, confirmarea va fi autorizată de către însuși copilul.

Cu alte cuvinte, o femeie este automat mamă și părinte cu drept de custodie și semnătură, în timp ce un bărbat este tată și părinte cu drept de custodie și semnătură numai dacă vrea mama. Testul ADN nu este admis sub legea aceasta în instanță.
Practic, dacă nu vrea „mama eroină” – nu ești tată! Copiii aparțin mamei și statului – iar bărbații care încă se mai îndoiesc de asta nu fac altceva decât să se masturbeze intelectual.
V-ați plictisit?! Eu nu! Legi cu evident bias ginecocentrist se găsesc și în alte zone decât Codul Familiei și probleme din zona asta.
Haideți să citim puțin din Lag om inkomstgrundad pension sau Legea nr. 674/1998. Mot-a-mot ar fi „Legea Pensiilor bazate pe venit” și sincer nu găsesc o traducere și adaptare mai bună întrucât în Suedia există 3 piloni de pensie și sistemul e complicat rău și ticsit cu birocrație (text integral aici). În fine, poate vom vorbi și despre asta cândva. Însă până atunci, hai să vedem influența matriarhală în lege:

Capitolul 3, art. 13:
Dacă nu se face vreo notificare în prealabil în baza Art. 1, suma colectată va fi oferită partintelui care, pentru anul corespunzător, are cea mai scăzută bază de pensionare după grila din Cap. 4, art. 2. Dacă niciunul dintre părinți nu are o bază de pensionare corespondentă pentru acel an sau au ambii aceeași bază, suma pensionabilă va fi oferită din oficiu mamei sau dacă părinții sunt de același sex, celui mai în vârstă dintre ei.

Legea aceasta se referă la pilonul II de pensie care e oferit din impozitele colectate de la copii. Deci, chiar dacă copilul a fost crescut integral de tată și acesta câștigă foarte bine acum și n-a mai vorbit cu mă-sa de 20 de ani, dacă nu are grijă să meargă la birocrați să-i anunțe, copilul o va întreține automat pe mă-sa, c-așa-i în tenis.
Rămânem în sfera banilor primiți și mergem la Lag om allmänna barnbidrag, adică legea care reglementează alocațiile pentru copii. Suedia fiind un stat comunist asistențial, e nevoie de-o lege întreagă pentru că pomenile de la stat sunt multe și, de facto, alocate integral părinților cu vagin. Textul legii, aici. Și zice-așa:

Art. 4: Părintele care are custodia unică a copilului are dreptul de a încasa alocațiile generale pentru acel copil. În cazurile de custodie comună, se aplică următoarele: Dreptul de a încasa alocația copilului aparține părintelui înregistrat ca beneficiar. Notificările privind eventualele modificări trebuiesc făcute de ambii părinți la Agenția de Asigurări Sociale. Dacă nu se face nicio modificare, mama are dreptul de a primi alocația copilului.

Cu alte cuvinte, un tată nu are dreptul niciodată de-a încasa alocația copilului atâta timp cât mama refuză să contrasemneze. Indiferent dacă copilul stă mai mult la el decât la ea sau dacă el are custodia unică. Practic, responsabilitatea în fața legii poate fi și a tatălui – dar drepturile sunt doar ale mamei, rezervate după criteriu ginecocentrist.
Mai vreți? Stai că mai am.
Mergem acum și citim din Lag om omskärelse av pojkar, adică legea circumciziei masculine. Textul integral în suedeză îl puteți consulta aici. Și zice-așa:

Art. 1: Circumcizia în prezenta lege este intervenția chirurgicală pentru a elimina integral sau parțial prepuțul penisului și nu este considerat act medical sub înțelestul articolului 1 din Legea 763/1982, Legea Sănătății.

Această lege se aplică circumciziei băieților până la vârsta de 18 ani.
Art. 3: Circumcizia poate fi efectuată la cererea sau cu consimțământul tutorelui băiatului și numai după ce tutorele a fost informat de ceea ce implică această procedură. Dacă băiatul este în grija a doi tutori, se aplică prevederile de mai sus amândurora. Cel care va efectua intervenția chirurgicală este responsabil de infromația pe care o oferă și trebuie autorizată de o persoană cu calificări medicale.
Aceste informații se oferă și băiatului, dacă acesta este la vârsta maturității în sensul legal de persoană care înțelege informația oferită. [În Suedia asta înseamnă 14 ani]

În Suedia, toată lumea are dreptul la integritate corporală, cu excepția băieților sub 18 ani. Legea în sine stipulează că circumcizia nu poate fi făcută împotriva consimțământului băiatului însă prevederea cu „vârsta maturității” face ca această stipulare să fie irelevantă întrucât toate circumciziile se fac când băieții au câteva săptămâni vârstă.
În plus, prepuțul joacă un rol important în sexualitatea masculină și, prin urmare, niciun copil pre-puber nu poate lua o decizie informată asupra procedurii și a consecințelor acesteia. În mod normal, niciun băiat nu ar trebui circumcis mai devreme de 18 ani (sau 16) când poate lua o decizie informată asupra subiectului.
Însă, grija pentru drepturile omului variază în Suedia în funcție de prezența sau absența vaginului. Astfel, tot în Suedia, există și Förbud mot kvinnlig könsstympning sau Legea 316/1982 care interzice explicit circumcizia feminină. Text integral aici. Și zice-așa:

Art. 1: Intervenții chirurgicale pe organele genitale feminine externe cu scopul de a le mutila sau produce schimbări permanente nu pot fi efectuate, indiferent dacă tutorele își dă sau nu consimțământul pentru această intervenție.

Deci ne-am înțeles, da? Băieți putem mutila oricând – fete nu.
Hai încă una, tot din Föräldrabalken din care am mai citat și mai sus. Țineți minte când am spus că copiii (sic!) sunt proprietatea femeii și a statului? Uite că legislația suedeză nu se sfiește să instituie și de jure chestia asta – că de facto oricum e valabil peste tot în Europa și America de Nord. Zice-așa:

Capitolul 6, art. 3:
Copilul este la naștere în custodia ambilor părinți dacă aceștia sunt căsătoriți și în orice alt caz în custodia unică a mamei. Dacă părinții se căsătoresc mai târziu, copilul va fi în custodia ambilor, cu excepția situațiilor în care o instanță a decis în prealabil asupra custodiei copilului în favoarea unuia dintre ei.

Căsătoria, în Suedia, înseamnă oferirea dreptului legal unei femei de a fura din posesiunile unui bărbat fără să facă o zi de pârnaie chiar dacă e prinsă și fără obligativitatea de a returna ce a furat. Ba mai mult, uneori instanța o și ajută să fure chiar mai mult decât a îndrăznit ea sub legea „păcii femeilor”.
Așadar, dacă nu-i oferi mamei copilului tău dreptul de a te fura, nu ai dreptul să fii tată.
Interesant este că CEDO a condamnat Germania care avea exact aceeași lege în urmă cu câțiva ani ceea ce-nseamnă că Suedia încalcă un cârd de legi internaționale prin această lege. Evident, nu observă mai nimeni căci informația în limba engleză despre Suedia nu prea se găsește și, în plus, UE e preocupată de fetițele din Afghanistan – nu de bărbații care alimentează bugetele muncind ca sclavii practic pentru Stat.

3. Rezumat, comentarii personale și concluzii

Așadar, în Suedia cea egalitară bărbații și tăticii sunt de jure și de facto cetățeni de mâna a doua și respectiv părinți de mâna a doua.
Tot în Suedia, ROKS și organizațiile similare primesc milioane de euro anual în vreme ce organizațiile care apără bărbații de violența domestică sunt complet ignorate și exceptate prin lege de la masa negocierilor cu guvernul în cazul unei dezbateri publice privind fenomenul. În prezent există circa 500 de adăposturi pentru femei presupuse victime ale violenței domestice și exact zero pentru bărbați. Finanțarea pentru un adăpost pentru bărbați este de zero coroane suedeze/an și se preconizează că primul de acest gen va apărea în primăvara lui 2014, construit din donații private.
Mamele primesc automat custodie la nașterea copilului – tații o primesc numai dacă aprobă mama.
Mamele primesc automat beneficiile financiare acordate de stat părinților – chiar dacă mama nu are deloc contact cu copilul și este crescut de tată.
De asemenea, tații nu au niciun cuvânt de spus nici în cazul avortului și nici cazul adopțiilor și doar fetițele sunt protejate de mutilare genitală – băieții nu.
În plus, bărbații pot fi umiliți de gardience sau polițiste în percheziții umilitoare – invers însă nu pentru că ar încălca „pacea femeii”. E noaptea minții țara asta, serios de nu!
Evident, nu există nicio lege de tip „pacea bărbatului” sau o lege netură de tip „pacea oamenilor” sau ceva similar. Nu. Integritatea psihologică a bărbaților poate fi oricând călcată în picioare de oricine și cu orice motiv – cea a femeilor însă niciodată, nici măcar când comit crime.

Nu există nicio lege în Suedia care să discrimineze implicit sau explicit împotriva femeilor (sau a oricărui alt grup pe orice criteriu ar fi constituit) în Suedia. Bărbații sunt singura categorie declarată de jure și de facto cetățeni de rang secund în legea suedeză.
Rata sinuciderilor în rândul femeilor în Suedia este 7,1 la suta de mii de locuitori în timp ce a bărbaților este 17,7 – de două ori și jumătate mai mare. În Suedia, 82% dintre oamenii fără adăpost sunt bărbați însă guvernul derulează un program pentru ajutorarea… ați ghicit – femeilor fără adăpst.
Jurisprudența penală suedeză admite în instanță „sindromul premenstrual” ca scuză pentru crimă/omucidere. Evident, se aplică doar femeilor. De asemenea, după cum am văzut, în Suedia nu există (legal vorbind) infractori de sex feminin care să fi comis violență. Cele două studii care au trecut de cenzură au arătat totuși că violența domestică este reciprocă (ca de altfel oriunde pe planetă) însă cu toate astea în ultimii 5 ani au fost doar 3 condamnări definitive în rândul femeilor. În Suedia sunt 5000 de deținuți și 300 de deținute – cel mai disproporționat număr de infractori în pușcării din Europa.
400 de mii de copii suedezi își văd o dată pe lună sau mai rar tatăl în ciuda petițiilor repetate ale taților și copiilor trecuți de 14 ani de a schimba ordinele aberante dictate de instanțele feministe.

Colegul din Suedia are deja 674 de zile de când nu și-a mai văzut fiica din simplul motiv că mama are dreptul legal de a preveni contactul copilului cu tatăl (în ciudat faptului că tatăl nu a fost nici măcar acuzat vreodată de vreo infracțiune împotriva copilului sau mamei).
Însă colegul meu a fost deja acuzat și amendat o dată în Suedia pentru că a spus că feminismul e de porc pe blogul său!
Libertatea cuvântului e o glumă proastă în Suedia iar mass-media este în mare parte controlată de stat fie prin subvenții fie prin Pressens Opinionsnämnd (PON – Consiliul Presei), un organism semi-privat care acţionează precum Poliția Gândirii în mass-media suedeză și care nu dă socoteală de facto nimănui. Teoretic, PON dă socoteală instanței însă în fapt Deparatamentul de Justiție pentru Afaceri Civile s-a făcut în repetate rânduri că nu vede abuzurile comise. Cel mai evident a fost când toată mass-media l-a numit violator și pedofil pe un băiat de 15 ani pentru că se presupusese că făcuse sex cu un alt băiat de 4 luni mai tânăr decât el – deși dosarul penal a fost foarte subțire.
Sunt multe de spus despre abuzurile flagrante asupra drepturilor fundamentale ale omului și asupra statului de drept în Suedia și cu siguranță voi mai vorbi despre acest subiect însă era necesar să listez măcar câteva din situațiile în care însăși legea suedeză instituie de facto misandria.
Între timp, Suedia finanțează transplantul de uter – căci asta era marea urgență națională.
O mai țineți minte pe Margareta Winberg din documentarul Könskriget? Dânsa a fost ministru în guvernul comunist de la sfârșitul anilor 90 și începutul anilor 2000.
Pe când era ministru al „Egalității de gen” în Suedia, în 2002, doamna Winberg s-a exprimat oficial (și nu a retractat niciodată delcarația – ba chiar a apărat-o în două rânduri) exact în următorul hal:

Heterosexualitatea nu este nimic altceva decât viol patriarhal în grup.

Mai merită oare să ne întrebăm de ce stau lucrurile așa cum stau în Suedia, atâta timp cât astfel de gunoaie umane ajung în poziții de conducere și fac declarații mai mult decât evidente de ură viscerală împotriva a peste 98% din populație care este heterosexuală?!?!
Tot doamna Winberg considera că femeile sunt prin definiție lesbiene de fapt și că această „unitate heterosexuală” este de fapt băgată cu forța pe gâtul femeilor și de oprimate ce sunt nu se revoltă și nu-și proclamă identitatea unică și adevărată – cea lesbiană, desigur.
O listă cu citate discutabile ale doamnei puteți consulta aici(în suedeză). Eu o să redau unul pe care l-a făcut în miezul zilei la un post de radio la câteva luni după ce a părăsit postul de ministru pentru „egalitatea de gen”:

Uneori sunt surprinsă că sunt atât de puține femei care urăsc bărbații cu adevărat. Să fie oare din cauza ignoranței ierarhiei structurale (de gen)? Sau femeile văd asta ca pe problema lor privată? Sau poate că unitatea heterosexuală e atât de puternic băgată cultural pe gâtul lor în societatea noastră încât femeile nu găsesc energia și îndrăzneala de a se revolta? Încă nu am un răspuns clar la dilema asta.

Eu am, doamna Winberg: Majoritatea femeilor – și majoritatea oamenilor de pe planetă fac parte din sectorul non-feminist și non-aderant la fascismul sexual. Pe cale de consecință logică imediată, majoritatea oamenilor văd astfel de gunoaie umane exact ca ceea ce sunt: niște gunoaie umane ce promovează un gunoi ideologic.

Comentati folosind contul Facebook

comments