Cum sunt povești cu zâne și sirene, există povești despre bărbații din Suedia. Diferența e că nu sunt povești, dar o realitate. O realitate înduioșătoare.

Cam o dată la câțiva ani, în vizită vine o rudă cu soțul ei suedez. Soțul este programator și crește doi copii. Bărbat înalt, bine-făcut, fără dizabilități, fără tristețe în ochi că iată crește copii.

Ea este medic și câștigă, ca în toate țările normale, mult, mai mult ca un programator. Ea nu prea știe cum se folosește mașina de spălat vasele. De ce să știu, zice ea, eu fug dimineața la lucru și nu mai am timp. Fuge în alt oraș.

Ohohoho, gânduri negre apar în mințile bărbaților, etichetări de tot felul, și nu numai la adresa femeii, dar și a bărbatului. Fiți liniștiți, după câțiva ani, s-au schimbat cu locul, ea lucrează mai puțin și el mai mult.

Acolo bărbații vor să contribuie la educație.

***

Eu tot credeam că bărbații de la noi vor să vadă măcar oleacă cum cresc copiii. Dar de dimineață, C. mi-a spulberat această iluzie spunând că și-așa vede cum crește copilul, pe de altă parte, s-ar plictisi acasă, iar bărbatul trebuie să aducă de toate. A. s-a uitat la mine și a spus zâmbind un cuvânt necenzurat, pentru popularitatea postării, l-aș scrie, dar mai bine nu.

***

Mulți văd concediul de paternitate ca o cerință din partea femeilor, o dezlănțuire a acestei emancipări care trebuie oprită. Concediul de paternitate este o șansă ca tații să își cunoască copiii. Există diferite modele care se repetă în diferite familii: mama care educă și mai trebuie să strige este polițistul rău, tatăl, care aplanează conflictele și aduce dulciuri – polițistul bun; poate fi tatăl agresiv care bate copilul și mama și habar nu are ce vrea copilul lui de la viață și cum să îl ajute să găsească calea cea dreaptă.

Uimitor este că adesea dacă copilul greșește cu ceva, tatăl poate reproșa sau cel puțin se gândește: iaute cum l-o crescut. Deseori copiii stau în fața tatălui și nu prea au despre ce vorbi.

***

Dacă și bărbatul totuși vrea să cunoască copilul, să stea o perioadă de timp cu el acasă, el nu o să facă acest lucru. De ce?

–          Prietenii o să îl numească podkablucinik.

–          Mama lui o să zică: pentru asta te-am crescut? Să șezi acasă, să crești copii? Pentru asta ți-am plătit studiile?  (uitând cu desăvârșire aceleași probleme pe care le-a întâmpinat când era tânără)

–          S-ar putea ca și mama fetei să zică: Pentru asta te-am crescut și ți-am plătit jumate de nuntă, să pui bărbatul să șadă acasă cu copchilul? Cum a să mă uit în ochii cuscrei?!

–          Tatăl lui, bărbații fiind mai laconici în exprimare, o să zică – ei, pizdeț (azi e ziua Pi, așa că se poate), prin asta însemnând tot ce a spus mama, doar că încă mai mult amar în suflet.

–          Colegii de la lucru o să facă glume.

–          Dacă umblă la biserică, până și preotul va râde de el.

Nu poți fi atât de ghinionist încât toate situațiile de mai sus să fie valabile pentru un caz, adesea sunt combinații de câte două-trei. Mai este argumentul legat de bani, dacă tot bărbații aduc banii, pot să își planifice să stea ceva timp acasă.

***

Toate acestea pot fi depășite, doar că trebuie mult caracter și inteligență. Deocamdată știu foarte puțini care au un asemenea caracter, care își permit să pună like-uri pe Facebook la link-urile cu reportajele despre tăticii care cresc copii.

***

Dacă tot contribui la conceperea unui copil, transmiți gene mai bune sau mai rele, s-ar putea să faci un efort să contribui la educație. Este simplu să îți transmiți genele și să dai bani. Și asta nu are nimic cu emanciparea femeii, dar emanciparea conceptului de educație în familie.

P.S. Urmează și postarea despre prințesele emancipate.

 

Articol preluat de AICI

Comentati folosind contul Facebook

comments