Cele mai frumoase locuri de unde sa admiri aurora boreala
Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo Galilei, cu referire la zeița romană a zorilor, Aurora, și la titanulcare reprezenta vânturile, Boreas. Iata cele mai frumoase locuri de unde sa admiri aurora boreala:
Svalbard, Norvegia
Nu prea poţi merge mai la nord decât în Svalbard. Aflate între paralelele 74 şi 81, aceste insule norvegiene se află în Cercul Arctic, la o altitudine mai înaltă, fiind considerate locul ideal de unde să vezi Luminile nordice. Sezonul pentru aurora boreală aici este din noiembrie până în februarie, dar majoritatea turiştilor vizitează Svalbard şi pentru a experimenta un alt fenomen natural – Noaptea polară.
De la mijlocul lui noiembrie şi până la finalul lui ianuarie, arhipelagul Svalbard este complet lipsit de lumină naturală, având în schimb o lumină crepusculară albastră.
Kakslauttanen, Finlanda
Din staţiunea arctică Kakslauttanen, din Laponia finlandeză, poţi admira aurora boreală dintr-un iglu din sticlă şi îţi poţi petrece vacanţa într-o cabană din lemn tradiţională, cu saună şi şemineu. Ce poate fi mai idilic de atât? Dacă nu reuşeşti să admiri Luminile nordice, poţi să te bucuri de alte activităţi de iarnă, precum safari cu reni, sau poţi face drumeţii cu schiurile prin Parcul Naţional Urho.
Jukkasjärvi, Suedia
Satul Jukkasjärvi din regiunea suedeză Kiruna găzduieşte primul hotel de gheaţă din această ţară, aşa că ai mai multe motive să vizitezi acest loc înzăpezit. Dacă norocul nu este de partea ta şi Luminile nordice nu se arată, poţi vizita Centrul Spaţial Esrange, unde poţi admira cerul înstelat al Suediei.
Groenlanda
Luminile nordice au loc în Groenlanda tot anul, dar nu pot fi văzute în timpul verii, când soarele rămâne pe cer toată… noaptea. Totuşi, Groenlanda este unul dintre cele mai „exotice” locuri pe care le poţi explora, cu peisaje fascinante tot timpul anului. Printre oraşele de unde poţi vedea aurora boreală cel mai bine se numără Kulusuk şi Ammassalik.
Reykjavik, Islanda
Reykjavik este una dintre cele mai accesibile şi ieftine destinaţii pentru a vedea Luminile nordice, fiind un oraş din ce în ce mai popular printre turişti. Pe lângă aurora boreală, în Islanda ai o mulţime de atracţii turistice fascinante, precum vulcani, gheţari şi gheaţă albastra. Spa-ul geotermal Laguna Albastră este în apropiere de capitala islandeză, iar serialul Game of Thrones a pus Islanda pe harta celor care adoră să viziteze locurile în care s-a realizat faimosul film.
Nordul Canadei
Dacă este să punem la socoteală şi transportul, Canada este o alegere ceva mai scumpă pentru a vedea Luminile nordice, dar asta nu înseamnă că nu merită efortul. Poţi vedea frumosul spectacol de oriunde din jumătatea nordică a uriaşei ţări, inclusiv din provinciile Yukon, Saskatchewan, Teritoriile Nord-vestice, Newfoundland, Nova Scoţia şi British Columbia.
Irlanda
Irlanda oferă şi ea o mulţime de locuri de unde ai şansa să vezi Luminile nordice, în special în nordul insulei. În cel mai nordic punct – Malin Head, în County Donegal, ai cele mai mari şanse să vezi magnificul spectacol natural. Rezervă-ţi câteva nopţi la un han idilic în orăşelul Inishowen şi bucură-te de peisajele incredibile. Dacă ai suficient timp, trece graniţa în Irlanda de Nord şi continuă-ţi vânătoarea pe coasta din County Antrim.
Rusia
Şi în nordul Rusiei ai şanse mari să admiri dansul Luminilor nordice. Cel mai frumos loc este peninsula Kola, mai exact oraşul Murmansk, dacă reuşeşti să rezişti la temperaturile negative specifice iernilor siberiene.
Lasă un răspuns