Armata din Suedia cere dublarea bugetului până în 2035: Se teme de Rusia
Suedia are nevoie să-şi majoreze de cel puţin două ori bugetul militar până în 2035 pentru ca ţara să fie bine apărată, susţine un raport al armatei, care invocă lipsa de scrupule a Rusiei de a recurge la forţă în scopuri politice, transmite Reuters.
Potrivit documentului, ce va fi înaintat parlamentului de la Stockholm, cheltuielile militare anuale ar trebui să ajungă la 115 miliarde de coroane suedeze (14 miliarde de dolari), faţă de circa 50 de miliarde de coroane în prezent, iar personalul activ să fie dublat numeric, până la 120.000 de membri.
‘Rusia a arătat, prin acţiunea sa în Georgia în 2008, precum şi în Crimeea şi în estul Ucrainei în 2014, că nu ezită să folosească forţa militară pentru a-şi atinge scopurile politice’, indică autorii raportului, subliniind că Moscova plănuieşte de asemenea o creştere a cheltuielilor militare, conform Agerpres.
Lasă un răspuns