Student român la Londra: “Dumnezeu a fost ucis de Occident, VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ACASĂ!”
O scrisoare emoționantă a unei tinere studente plecată la studii în Marea Britanie circulă de câteva zile pe Internet. Viziunea româncei noastre despre Occident: un loc fără identitate, cu tradiții care se pierd încet-încet din cauza globalizării, în care cetățenii se tem permanent de extremismul islamic, în care nimănui nu-i pasă ce gândești sau ce dorești. Este inutil să vă spunem că scrisoarei tinerei se bucură de o audiență incredibilă pe rețelele de socializare.
“Sunt studentă în Londra la una dintre cele mai bune universităţi europene. Sunt mândră că am reuşit să ajung aici şi le voi fi recunoscătoare părinţilor mei pt educaţie şi efortul material extraordinar pe care l-au depus pentru a mă trimite la studii de calitate mereu.
Dar mă deranjează teribil întrebarea tuturor „Te mai întorci?” Şi uimirea clară la auzul unui ferm „da”. Acest DA nu era atât de ferm înainte de a mă muta în Londra. Înainte era un „mi-aş dori, dacă voi avea unde să mă întorc mă voi întoarce”.
Suntem o generaţie crescută într-o scârbă pentru patrie, am crescut cu Badea care înjura tara mereu, am crescut fiind educaţi să admirăm valorile occidentale „superioare” şi „ideale”.
Credem că politica, cultura şi educaţia cât mai internaţională este foarte benefică, credem În globalizare, suntem de acord câteodată că România e frumoasă dar păcat că e locuită şi parcă tot mai bine e în Londra… Români scumpi, cât putem să ne înşelăm…
Ce este Occidentul….?
Un loc care nu mai are identitate, globalizarea îi distruge încet încet toate tradiţiile, cenzura comunismului bolşevic s-a transformat în a fi <politic corect>, trăieşti cu riscul ca un islamist extremist poate să bombardeze pentrut Allahul lui locuitorii unei ţări în care el s-a mutat, istoria nu mai poate fi spusă pt că poate jigni anumite popoare, copiii pot fi ucişi în pântece de către propria lor mamă – avortul fiind văzut că o metodă contraceptivă în loc să i se spună crimă, Crăciunul şi Pastele precum şi alte tradiţii străvechi subt doar un prilej de marketing , aici nu există nici un pic de profunzime,; relaţiile dintre oameni sunt pur profesionale, prietenia, iubirea sunt toate o afacere, tot ce facem e pentrut CV şi când vrem să ne căsătorim găsim noi pe perfectmatch.com ceva nu?
Lumea discuta oameni, nimănui nu îi pasă ce gândeşti, ce simţi ce îţi doreşti.
Puţini mai ştiu să iubească, feminismul distruge relaţiile bărbat femeie tot mai mult, gender role este considerat învăţat aşa că nu mai învăţăm copiii de mici să se comporte ca băietei sau fetiţe ci îi lăsăm pe ei să îşi aleagă ce sex vor să aibă, ajungându-se la un nr imens de homosexuali creaţi de societate, Dumnezeu a fost ucis de Occident.
De ce oare admiram atât de mult haosul Europei vestice?
Noi avem oameni, noi ştim să trăim, noi radem că fugim cu nasu de acasă o săptămână în munţi cu corturile.
Noi ne salutăm cu „Doamne ajută!”
Noi avem un pământ binecuvântat de oasele şi sângele atâtor martiri… De ce s-au sacrificat atâţia romani pt viitorul nostru şi noi fugim ca vitele în Occident?
De ce acceptăm ca Securiştii comunişti să ne conducă în continuare prin politica şi educaţie?
De ce acceptăm ideile occidentale cu braţele deschise?
De ce acceptăm ca bărbaţii noştri să fie carne de tun pt NATO dar nu suntem în stare să ne recuperăm Moldova de peste Prut după atâţia ani de la căderea comunismului?
De ce acceptăm ca în continuare memoria luptătorilor anticomunişti să fie călcată în picioare şi la 22 de ani de la aparenta schimbare a regimului încă nu le sunt recunoscute meritele?
De ce eşti drogată scumpa Românie cu iluzii occidentale?
În Occident unde pleacă bieţii romani să facă o pâine, germanii, francezii, englezii îi tratează ca pe nişte sclavi, fiind roman eşti privit ca o subrasa, în Anglia un non-european are mai multe drepturi şi privilegii doar datorită faptului că a trăit sub dominaţia imperiului pt decenii…
Şi noi românii care avem o ţară superbă, un pământ fertil, plin de zăcăminte, Roşia montană, delta, Carpaţii, Dunărea, Marea Neagră stăm să cerşim şi să ne umilim pt o pâine prin Anglia, Italia şi Spania….
Îmi plânge inima când văd cum sunt trataţi pe pământ străin când acasă la ei puteau mânca din belşug, dacă nu ar fi fost lăcomia hoţilor de la putere… care au vândut țara pe nimic.
VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ÎN ROMÂNIA cu toate că nu voi avea niciodată banii pe care i-aş avea lucrând aici. Dar cum spunea tatăl lui Nicolae Steinhardt : vei avea zile frumoase dar nopţile îţi vor fi îngrozitoare.
Omul nu are numai trup de hrănit, mai e şi sufletul. Şi mai distrugătoare este setea şi foamea sufletului îndepărtat de pământ şi de neam decât foamea trupească…
Aşa că români, plecaţi, plecaţi la studii, plecaţi ca să vedeţi în ce hal a ajuns occidentul liberal, plecaţi şi învăţaţi să vă iubiţi ţară şi realizaţi ce frumuseţe aţi lăsat în urmă.
Şi apoi ne vom întoarce cu toţii, valuri valuri, cu şi mai multă forţă şi dorinţa de schimbare, şi după 68 de ani de asuprire, România va fi a românilor din nou, aşa să ne ajute Dumnezeu!”
Cristiana Maria Mărcuș
Preluat de pe http://7est.ro/
Dupa ce jegosii astia de ocidentali ne-au distrus tara , acum tot ei se umfla in pene …
Ei care cu imperiile lor coloniale au ucis milioane de oameni, acum ei o fac pe sfintii.
Ne arata cu degetul ca venim din Romania dar tot ei ne-au vandut la Ialta rusilor.
Acum cica trebuie sa adoptam ideile lor. Dupa ei, poponareala, legalizarea drogurilor, schimbarea de sex , si multe inseamna civilizatie.
Dupa ce ca facem muncile pe care ei nu le fac, si sunt plini de probleme ca si cainii de purici tot ei ne poarta de grija.
Dar nu-i nimic … Islamizarea Occidentului este aproape, iar asta ma bucura mult.
Vor simti pe pielea lor ce inseamna ca in curte la ei sa fii umilit.
E clar lucru ca eu voi fi din categoria celor care se vor reintoarce in tara. Fara dubii …
Numar zilele ca-n puscarie si astept ziua cea mare cu sufletul la gura.
Ziua in care la plecare voi pune pe masina un banner mare pe care va scrie „Fuck you Denmark”
maestre, biata fata probabil nu mai iesise din tara, iar socul cultural a fost mult prea mare pentru ea.
daca Occidentul l-a ucis pe Dumnezeu, atunci ce sa mai zic de Est care l-a trimis la meciuri de fotbal.plus de asta, daca interpretam credinta in Dumnezeu prin fapte civice, respect fata de sine si aproape, atunci Romania s-ar clasa muuult sub Marea Britanie sau Danemarca.la cate grozavii se intampla in Romania ai zice ca romanii sunt niste pacatosi fara leac…
o fi ea Danemarca cum e…nici un loc nu e perfect..insa aici, ca si in oricare tara normala de pe planeta asta, daca incerci sa te integrezi, daca inveti limba si respecti legea, atunci nu ai probleme.
evident…una este impresia unui muncitor subcalificat ajuns in Occident pe un salar mizerabil…alta este cea a unui doctor sau programator IT venit pe o caruta de bani.
integrarea, precum si capacitatea de a integra, tine de educatie si mentalitate.
poti la fel de bine sa fii roman mandru in Romania..dar poti sa fi la fel de mandru in Danemarca.
Fuck you Denmark…mi se pare ca esti provinicial…daca nu era Danemarca, nu aveai sansa sa castigi banii pe care ii ai.de ce nu te intorci in Romania, te inscrii in Noua Dreapta, iar de acolo adresezi Fuck You Denmark…apoi te ia Politia(asta se poate intampla si in Danemarca), iti da doua pulane peste cap, sangerezi si ajungi la spitalul vai s-amar din localitatea de resedinta..acolo stai si astepti pana un medic rezident cu ifose de vedeta te cheama inauntru, te trateaza cu sictir..orice raspuns al tau el ti-l pareaza cu glume nesarate la care toate proastele de asistente incep sa rad ca niste proaste ce sunt…asa ceva nu se intampla in Danemarca…esti tratat cu respect.
pacatul danezilor e ca pe cat sunt de infatuati in a crede ca au o datorie in a invata lumea despre tot si toate, pe atat sunt si de naivi.
in ce tara din Europa te poti infiinta la primarie..iar ei, ca asa este sistemul aici, iti dau bilet de intoarcere acasa…cine il plateste?
tot din Danemarca..stiu romani veniti aici si dupa ce din nefericire si-au pierdut locul de munca dupa 6-7 luni, primaria le acorda ajutor social timp de 6 luni….da…fuck you Denmark.
De acord cu Sfantul Parabone, nu ii pentru oricine strainatatea, mai ales pentru cei batuti in cap cu idei fixe :).
Parabone eu cred ca trebuie sa atragi usor atentia ca a fost folosita o expresie off topic si nu sa sari la gatul omului ! in primul rand el e administratorul site-ului asta de unde „ne alimentam ” toti cu informatii si apoi o astfel de pozitie , as putea spune obraznica nu da bine ; lasa omu sa plece in Romania – sau domnisoara ,precum nenumarate altele , sa publice ce considera ei/ele/dansele samd . Noi ramanem aici si ne vedem de treaba ; e usor sa fii critic si sa arunci vorbe care iti vin la gura .. vorbim frumos fie si atunci cand ne ard degetele ,, 🙂
@Parabone , ma bucura faptul ca ai dat si pe aici …
Ai putea sa-mi spui ca sunt in inadaptat dar eu pur si simplu nu ma pot danetiza. Si nu ma refer la cunoasterea limbii sau a legilor ci a sistemului …
Au drumuri bune si multe alte chestii dar dupa cum vad eu lucrurile cred ca problemele lor sunt mai mari.
Zambetul fals al danezilor nu ma mai impresioneaza… Frate-miu cand a venit in vizita la mine mi-a spus : „Ce zambet fortat au astia …”
De problemele Romaniei nu trebuie sa-mi spuna nimeni ca le stiu … Sa incepem cu faptele civice. Cu 2-3 ani in urma , intr-o seara un amic vede o casa fumegand, Un incendiu abia incepuse. Bate la cateva case, striga sa iasa lumea etc Cativa au deschis geamul usa etc si i-au spus ca o sa vina Falck-ul !!!
Romanu’ s-a bagat asa in casa si a gasit un mosneag lesinat de fum. Romanu’ i-a intrebat pe pompieri si pe ziaristii veniti, de ce lumea este atat de nepasatoare ?
O cunostinta lucreaza intr-un azil de batrani. Mi-a spus tot felul de grozavii peetrecute acolo. Unii ii lasa parintii acolo si ii vede chiar si o data pe an.
Asa si cu nepotii … E total alta cultura … Unii baga pastila ca acolo mosnegii socializeaza. Daca m-as vedea inconjurat de mosnegi si de ingrijitori care nu cu placere au grija de mine in loc sa stea copii si nepotii cu ei.
De cele mai multe ori , cei care vin din Pocreaca din Deal si au WC-ul in fundul curtii cam idealizeaza totul. Ajunsi aici , pun pumnul ala de bani inaintea oricaror valori.
Banii pe care ii castig nu ii fac printr-un favor facut de occidentali noua imigrantilor. Muncim de doua ori mai multi si castigam jumatete cat bastinasii. Dupa asta, suntem priviti ca niste intrusi. Nu vad pentru ce ar trebui sa ma simt onorat, degeaba nu am primit nimic.
Din cate stiu esti asistent medical intr-un spital danez. Apreciez mult curatenia si amabilitatea personalului medical dar cand vine vorba de profesionalism si diagnostic sunt in copac. Nu sunt singurul care o spune …
Din pacate a trebuit sa vad asta si pe pielea mea. Sotia a pierdut doua sarcini in 6 luni deoarece idiotii nu si-au dat seama ca ar avea nevoie progesteron in plus pentru acea perioada. Simptomele au fost clare si doi medici mi-au dat diagnosticul prin telefon (unul din Chisinau altul din Reghin).
Am facut prostia sa le mai dau o sansa si a doua oara si tampitii au inceput cu un tratament extrem de dur cu antibiotice. Ei tot o dadeau cu bacteria,bacteria,bacteria …
A treia oara , dupa ce moral am fost daramati si mi-am ingropat 2 copii, am mers la Chisinau acolo de unde este sotia mea. Acolo e ca in Romania : dai banu’ . Asta nu a fost o problema, dar din luna 1 pana la 3 luni dupa nastere pentru 300 de euro medicul s-a tinut de pacient cu dintii. Cam 12 pastile de Utrogestan au facut diferenta dintre viata si moarte, intre incompetenta si profesionalism.
Nu o spun de pe pereti ci din cele traite de mine. De 4 luni suntem parintii unei minuni de baiat . 🙂
Sa o luam cu civilizatia … Un amic sta in Londra. Intr-o zi vede ca de la vecina de vis-a-vis iese cineva de la o firma de curatenie. Intreba omu’ de vecina si afla ca a murit. Ofteaza, intra in casa si acolo vede sange pe toti peretii.
Batrana a fost macelarita in casa. Nu e nici primul dar nici ultimul caz, dar nici macar vecinii ca sa nu mai spun de presa , nu stiau nimic despre asta.
La noi presa te cauta si-n cur si dintr-un caz ca asta faceau reportaje o saptamana. Nu am spus ca ar fi bine, dar nici asa …
Aici dupa cum vezi totul este cenzurat la maxim.
Sincer vorbind, ceea ce cu adevarat ma deprima este incultura lor. Ai citit bine …
Tara asta are nevoie de prosti pentru ca SKAT-ul sa gandeasca in locul lor. Alta logica nu vad eu.
Doi sefi de-ai mei au crezut ca Luvru, Versailles, Eiffel si Champ-Elysees sunt branduri de parfumuri sau imbracaminte. Nu aveau absolut nici o ideie de unde vine expresia de „calul troian”. O prefesoara cu facultate nu stia „regula de 3 simpla” , si nici un danez de la munca nu stie formula chimica a apei.
Am trecut prin sistemul lor de invatamant : sunt praf !!!
Pe de o parte de inteleg, lucrezi intr-un mediu OK, cu un salar probabil mai bun chiar si decat al danezilor , dar eu tot n-as putea sa idealizez chiar atat de mult aceasta tara.
Fiecare face cul il duce capul. Pentru mine , „Iacta alea est”. Cate putin ma retrag in tara, loc unde ma simt bine …
@Raul, am amici plecat de ani si ani din tara. Unii dupa 15-20 de ani au realizat ca locul lor tot in tara este. Unul, si-a vandut afacera, casa si masinile si acum 3 saptamani a plecat in tara.
Altul, mai sta ceva dar a inceput numaratoarea.
@Ryan, nu-mi place sa o fac pe administratorul. Nu-s eu ala care sa arate ca a mea e mai laptoasa. Incerc sa vin si cu alte stiri decat : „Breaking News. Doi romani au furat …” sau „Roman expulzat …” sau „3 cersetori romani …” samd
Imi pare rau sa aud prin ce experienta ai trecut.
De multe ori si eu am impresia ca medicii aici nu prea stiu ”carte”, insa sunt cazuri si cazuri.Sunt multi bani investiti in sistemul medical, conditii excelente, insa uneori calitatea actului medical lasa de dorit.
Totusi, sa nu uitam ce grozavii se intampla in Romania.Paradoxal insa, eu cred ca un medic competent din Romania ar face oricand fata in sistemul de aici.
Trebuie sa mai recunoastem si faptul ca danezii sunt printre liderii mondiali in cercetare.Romania este in urma cu mult la acest capitol.
Acum..despre experientele de viata..incendii la vecini sau batrani internati in case de odihna..acestea sunt experiente subiective…nu ai de unde sa stii ca asa ceva nu se intampla si in Romania…nu cred ca vrei sa-ti explic cum multi isi interneaza membrii de familie cu boli psihice in spital si ii lasa acolo cu lunile…sau cum sunt tratati cei cu boli psihice cronice de catre personalul medical…daca ar fi sa masuram civilizatia unui popor dupa felul cum isi trateaza cetatenii, fie in viata de zi cu zi sau la spital, atunci Romania este una din cele mai barbare si inapoiate tari din lume…
Nu fac apologia danezismului si nici a statului danez…eu nu voi fi niciodata danez…in cel mai bun caz voi fi un roman in Danemarca.au si ei hibele lor, insa ce mi-a oferit Danemarca, nu va putea Romania sa o faca nici in 50 de ani..si aici nu ma refer la bani, ci la mediul profesional, relatiile de munca, precum si raportul munca – viata privata.
Eu zic sa lasam deoparte preconceptia ca noi suntem mai buni ca ei, doar pt faptul ca mergem la Biserica pretinzand ca suntem crestini ori ca ne consideram ca suntem deschisi si joviali..la fel sa lasam deoparte prejudecata ca ei sunt mai buni decat noi doar pt faptul ca noi venim din Romania.
nu este vorba ca vestul e mai bun decat estul..francezul sau danezul e mai bun decat romanul sau moldoveanul…este vorba de sistemul care functioneaza…in vest merge cat de cat, in Romania, D-zeu cu mila…
ca tu ai intalnit danezi fara pic de cultura generala, e la fel foarte subiectiv..si eu am intalnit danezi care citesc Kierkegaard, merg la concerte cu Leonard Cohen…studiaza master…samd.
asta cu romanii care au cultura generala e un fel de mandrie ”comunista”
sa-ti dau un exemplu despre diferenta dintre noi(romanii) si ei, vesticii(in acest caz, danezii)
nu stiu daca urmaresti presa daneza, dar anul trecut o proprietara a unei bodegi din Copenhaga a fost amenintata de niste derbedei si santajata sa ofere taxe de protectie…evident ea a refuzat…mai mult decat atat, clientii ei si alti oameni obisnuiti au protestat in strada si au sustinut-o.
da-mi un exemplu din Romania unde simtul civic iese in evidenta.
daca citesti orice ziar din tara…doar sictir, mistocareala ieftina, unul mai destept ca celalalt.
det korte af det lange, adica sa nu o mai lungesc, biata fata a avut un soc cultural, ce spune ea acolo sunt niste prostii, bigotisme si prejudecati(si aici nu ma refer la homosexuali) si ma mir cum de a ajuns sa studieze la acea facultate.
cat despre romanismele si falsul patriotism pagubas..fiecare face cum vrea el…
Sunt de acord,multi romani vor dori sa se intoarca in Romania dar Romania „va fi inconjurata de flacari”
Cu ce nu sunt de acord e ca a-i spus ca cersim pentru paine,nu e adevarat.Aici te contrazic.
Fata are dreptate in ce spune,dreptatea ei desigur, dar vorba ei pe cine sa intereseze?Putin cam bombastica chestia cu Dumnezeu si uciderea sa.Nu prea se cade unui universitar,dar ma rog e la virsta exaltarilor si o iertam.Si hai sa nu generalizam!Romanii nu sint tratati ca niste sclavi pt ca sint romani.Din pacate multi romani disperati,fara o meserie clara,sau putin calificata,fara servici, fara perspectiva, au plecat si desigur au nimerit unii in branse mai putin oneste.Restaurante,ingrijire de batrini(activitate din pacate privatizata la firme fara scrupule),firme de constructii dubioase etc.DAR ,o sa rideti ,ei sint cei care au cel mai mult de cistigat.Cei care nu au avut ghinionul sa nimereasca prost.Sint si firme serioase (cele mai multe) la care romanii chiar efectuind munci grele sau mai putin calificate,se simt bine si existenta lor este f decenta nediferita de a nativilor.Saltul lor este URIAS mai ales atunci cind in Romania nu aveau dupa ce bea apa si erau tratati ca niste non-fiinte de catre conationalii cu fumuri de parveniti..In occident foarte multi oameni mai ales din categoria amintita au renascut au gasit ceva ce nu credeau ca vor obtine vreodata si anume respectul comunitatii al oamenilor din jur.Acestia sint mult mai multi decit cei care din pacate au avut ghinion.Ghinionul exista face parte din viata.Cit despre fatuca in cauza filozofiile ei infantile caracterizeaza de fapt un popor intreg sau mai degraba pe cei care se cred reprezentatii sai.Si nu ma refer la clasa politica.Am mai spus-o dar ma repet,s-au plimbat romanii in lung si-n lat dar mintea lor nu s-a urnit cu 1mm.Sigur occidentul NU este cel descris de Europa Libera ani de zile si occidentul nu a fost inventat pentru a satisface fumurile si infatuarea intelectualocantropilor din Romania.
Dane, ai atat dreptate…. situatia e mult mai complexa decat si-o inchipuie unii plecati peste hoatre ca sa castige bani….
„Dane, ai atata dreptate….”
am vrut sa scriu 🙂