Premierul laburist norvegian Jens Stoltenberg a prezentat luni demisia Guvernului de centru-stânga pe care îl conduce şi care va ceda locul unei coaliţii de dreapta din care fac parte conservatori şi, pentru prima dată, populişti.

“Am prezentat demisia Guvernului”, a declarat Stoltenberg în urma unei scurte şedinţe extraordinare a Consiliului de Miniştri cu regele Harald al V-lea.

Aflată la putere din 2005, coaliţia de centru-stânga a fost învinsă în alegerile legislative de la 9 septembrie. Partidul Laburist este, în continuare, cea mai importantă formaţiune din ţară, dar a pierdut majoritatea de care dispunea împreună cu aliaţii săi, care au înregistrat un recul clar.

Stoltenberg a anunţat chiar în seara scrutinului că va prezenta în mod oficial demisia Guvernului după prezentarea proiectului legii bugetului pentru 2014 la 14 octombrie.

Premierul în exerciţiu a recomandat regelui, conform tradiţiei, să încredinţeze liderului opoziţiei de dreapta, conservatoarea Erna Solberg, sarcina de a forma un nou guvern.

Acesta va fi alcătuit din reprezentanţi ai conservatorilor şi populiştilor din cadrul Partidului Progresului (FrP), o formaţiune cantonată anterior în opoziţie, care promovează o politică restrictivă de migrare şi reduceri fiscale masive.

Minoritară în Parlament – un lucru obişnuit în Norvegia -, viitoarea coaliţie de dreapta a încheiat o alianţă mai mult sau mai puţin informală cu două partide de centru-dreapta, democrat-creştinii şi liberalii, în vederea doptării legilor.

Predarea ştafetei urmează să aibă loc miercuri, scrie presa norvegiană.

Preluat de pe  http://www.mediafax.ro/

Comentati folosind contul Facebook

comments