Arheologii au anunţat luni descoperirea în Norvegia a epavei unei corăbii vikinge, într-o regiune bogată în vestigii edificatoare pentru istoria acestor formidabili războinici şi navigatori din Evul Mediu, relatează AFP.

Ambarcaţiunea a fost găsită cu ajutorul unui georadar, în interiorul unei movile de pământ înălţate deasupra unui mormânt străvechi într-un parc din comitatul Vestfold, la sud-est de Oslo, unde relicve ale vikingilor sunt exhumate cu regularitate.

‘Imaginile arată o formă de barcă (…). Este imposibil în acest stadiu să se determine starea de conservare a epavei sub turbă’, a declarat Terje Gansum, directorul patrimoniului cultural al Vestfold, într-un comunicat.

Măsurători suplimentare cu ajutorul georadarului vor fi realizate înainte de o posibilă excavare.

Există şapte epave cunoscute de nave datând din epoca vikingilor în Europa, dintre care trei au fost descoperite în acelaşi comitat. Rămăşiţele unei nave vikinge au fost de asemenea localizate anul trecut în sud-estul ţării scandinave.

În epoca vikingilor, în timpul căreia aceşti războinici şi comercianţi din nordul Europei au străbătut mările între secolele al VIII-lea şi al XI-lea, exista obiceiul ca regi şi conducători să fie înmormântaţi la bordul unei nave înălţate pe pământ şi îngropate sub o movilă.

‘Descoperirea unei corăbii vikinge în Vestfold este istorică. Ea a fost realizată într-o zonă bogată în trecutul său legat de moştenirea vikingă’, a declarat ministrul mediului, Ola Elvestuen.

AGERPRES

Comentati folosind contul Facebook

comments