Olandezii vând enzime finlandeze care transformă biomasa în bioetanolCentrul de Cercetări Tehnice VTT din Finlanda, prin intermediul proiectul DISCO, în mare parte finanțat din fonduri europene, a reușit să obțină în laborator niște enzime atât de puternice, încât pot accelera biomasa din gospodării în zaharuri și, mai departe, în carburanți de tipul bioetanolului.
Rezultatele proiectului au fost transpuse în realitate prin dezvoltarea de enzime tolerante la lignină și cocktailuri enzimatice destinate procesării resturilor de molid, paielor, tulpinilor de porumb și tărâțelor de grâu. Comercializarea acestor enzime a început deja în Olanda.

Concret, cercetătorii care au lucrat în cadrul proiectului european DISCO, au dezvoltat enzime și cocktailuri de enzime destinate procesării diverselor tipuri de materii-prime brute, pentru a putea astfel converti biomasa în zaharuri fermentabile și mai apoi în bioetanol. Biomasa din plante a fost aleasă ca materie-primă de bază în cadrul proiectului, pentru simplul fapt că aceasta conține biomasă lignocelulozică, adică materie-primă existentă din abundență.

Procesul de eficientizare și diseminare a tehnologiei din industria producătoare de bioetanol, de generația II-a, care utilizează pe post de materie-primă biomasă lignocelulozică în loc de amidon, a ajuns într-un punct critic – există deja 15 fabrici construite în Europa, cele două Americi și Asia. Utilizarea biomasei lignocelulozice va duce la expansiunea comerțului cu enzime industriale. Piața enzimelor industriale are în prezent o valoare totală de 2,7 milioane de euro pe an.

Materia-primă brută utilizată în acest proiect a fost reprezentată de resturi de molid, paie, tulpini de porumb și tărâțe de porumb, în majoritate utilizată și în producția de nutrețuri animale. În Finlanda, proporția de biomasă forestieră, în special biomasă de conifere, este semnificativă.

Biomasa lignocelulozică este constituită din celuloză, hemiceluloză și lignină. Resturile rămase în urma recoltărilor din agricultură conține o cantitate mare de biomasă lignocelulozică, care poate fi convertită la nivel industrial în zaharuri fermentabile cu ajutorul enzimelor. Microbii pot fi utilizați și ei în vederea obținerii de diverse produse chimice, cum este și bioetanolul, din zaharuri. Biomasa lignocelulozică conține cantități substanțiale de lignină, care interferează cu activitatea enzimelor.

Cu ajutorul acestui proiect european, DISCO, au fost descoperite informații noi cu privire la proprietate de inactivare a ligninei, fapt care i-a ajutat pe cercetători să dezvolte enzime care tolerează lignina mai bine. Noi informații cu privire la enzime și la activitatea care dezmembrează hemiceluloza, vitală pentru exploatarea eficientă a fabricilor de biomasă, au fost obținute tot prin intermediul acestui proiect.

Cercetătorii englezi care au participat la acest proiect, au determinat caracteristicile structurale ale diverselor materii-prime brute. Aceste informații noi pot fi folosite în vederea selectării unor cocktailuri de enzime cât mai specifice procesării materiilor-prime brute în cadrul fabricilor de biomasă.

Compania olandeză Dyadic se ocupă în prezent de comercializarea acestor enzime dezvoltate în cadrul proiectului.

Profesorul-cercetător Kristiina Kruus de la VTT a coordonat proiectul DISCO, sub umbrela căruia au activat 11 participanți din șapte țări. Rolul științific al VTT în cadrul proiectului a fost acela de a descoperi și dezvolta enzime din mostre provenite din mediul înconjurător, cât și din culturi de laborator.

Articol preluat de pe http://www.recolta.eu/

Comentati folosind contul Facebook

comments