Miniştrii de Externe ai Germaniei, Olandei, Danemarcei şi Finlandei i-au transmis vineri o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în care îi cer să propună un mecanism de intervenţie împotriva statelor care încalcă statul de drept şi valorile fundamentale ale UE.

“Pot confirma primirea acestei scrisori semnate de cei patru miniştri de externe din Germania, Olanda, Danemarca şi Finlanda. Este o contribuţie interesantă care merge cam în aceeaşi direcţie cu ceea ce preşedintele Barroso a prezentat în discursul său despre starea Uniunii (…) Noi ne dorim să continuăm să lucrăm la aceste aspecte şi considerăm această scrisoare ca o importantă contribuţie”, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, Pia Ahrenkilde-Hansen, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

Ea a reluat apoi ideile exprimate de Barroso în 12 septembrie 2012, în discursul său din Parlamentul European despre starea Uniunii, când a arătat că e nevoie de un mecanism de protecţie în statele membre a principiilor şi valorilor democratice europene şi statului de drept.

Întrebată de jurnalişti dacă în scrisoarea respectivă sunt menţionate Ungaria şi România ca exemple , Pia Ahrenkilde-Hansen a refuzat să răspundă.

Barroso afirma pe 12 septembrie că e nevoie de un set de instrumente mai bune pentru combaterea situaţiilor de încălcare a regulilor statului de drept, “constatate în ultimele luni în anumite state UE”.

“În ultimele luni am asistat la ameninţări împotriva cadrului legal şi democratic în anumite state europene. PE şi Comisia Europeană au fost primele care s-au sesizat şi au tras alarma şi au jucat un rol decisiv pentru ca aceste evoluţii îngrijorătoare să fie aduse sub control. Dar aceste situaţii au dezvăluit şi unele limite pentru cadrul nostru instituţional. Trebuie să dezvoltăm un set mai bun de instrumente pentru aceste situaţii, nu doar alternativa dintre «puterea soft» a persuasiunii politice şi opţiunea nucleară de la Articolul 7 al Tratatului nostru”, a declarat Barroso, în discursul din plenul Parlamentului European, fără a face referire clară la o anumită ţară membră.

Articolul 7 al Tratatului Uniunii Europene oferă Consiliului European, la propunerea Comisiei şi cu consultarea Parlamentului European, posibilitatea de a suspenda anumite drepturi ale unui stat membru, printre care şi dreptul de vot în cadrul Consiliului.

Articol preluat de pe http://www.money.ro/

Comentati folosind contul Facebook

comments