Finlanda impune noi restricții in legatură cu pandemia Covid 19
![](http://vikingi.ro/wp-content/uploads/2020/07/thumbs_b_c_0931565910a0e2c6dadaf2090e9eb05f-e1595675455437.jpg)
Finlanda încearcă să evite o nouă închidere a activității economice și să protejeze populația, folosind cu maximă eficiență instrumentele pe care le avem cu toții la îndemână, informează Rador.
,,La frontiera finlandeză, vameșul îmi cere să-i dovedesc că prezența mea în ţară este justificată. Şi la urcarea în avion mi s-a cerut același lucru. Cu câteva zile înainte de a călători, am scris la Ministerul de Externe şi la vamă pentru a mă asigura că voi fi lăsată să intru în Finlanda. Mi s-a răspuns că decizia este luată atât de vameși, cât şi de compania aeriană, în funcție de fiecare situație și că nu se eliberează dinainte autorizații de intrare în ţară. Riscul de a nu putea urca în avion sau de a fi reurcată în avion și trimisă acasă este real, după cum au constatat suedezii care au vrut să treacă graniţa”, spune o turistă.
Vineri au anunțat că blochează din nou accesul din Austria, Elveţia și Slovenia, ţări unde situația sanitară se deteriorează. Măsurile oficiale prevăd că au voie să intre în Finlanda cei care au naționalitatea sau domiciliu stabil, vin la muncă, au proprietăți sau au prevăzute tranzacţii financiare importante.
Presa atrage atenţia că măsurile preventive nu mai sunt respectate nici de către unele familii care își vizitează rudele în căminele de vârstnici. O dată ce virusul intră în aceste case de vârstnici, viața tuturor este în joc, reamintesc oficialii, care îndeamnă la vigilență.
Citiți mai mult pe siteul sursă.
Lasă un răspuns