România a început cu stângul campania de calificare pentru turneul final Euro U21, din 2015. “Tricolorii mici” n-au reușit să bată cel mai accesibil adversar din preliminarii, reușind doar o remiză în fața amatorilor din Insulele Feroe, scor 2-2.

Zachariasen a deschis scorul în minutul 29, însă România a revenit în repriza secundă, după golurile izbutite de Iancu și Sergiu Buș. Fotbalistul CFR-ului a marcat în minutul 85, însă cei din Feroe au mai avut puterea să revină în al patrulea minut al prelungirilor și să evite înfrângerea, după reușita lui Ingason.

România s-a bazat, în principal, pe jucători de la Viitorul Constanța, echipă care a fost implicată în lupta pentru evitarea retogradării în sezonul trecut al Ligii I.

Reprezentativa noastră este a treia echipă, după Azerbaidjan şi Andorra, care primeşte mai mult de un gol de la Feroe U21, într-un meci oficial!

România a evoluat în următoarea formulă: Brănescu – Bălaşa (Manole ’46), Plămadă, Toşca, Creţu – Benzar – Serediuc, Stanciu, Cârstocea (Buş ’78), Iancu – Ciolacu (Gavra ’66).

Din grupa României mai fac parte echipele Germaniei, Irlandei şi Muntenegrului. În Cehia, la turneul final se califică şapte ţări, plus cea gazdă. Câştigătoarele din cele zece grupe şi cele mai bune patru echipe de pe locul doi vor disputa jocuri de baraj în 2014.

PROGRAMUL ROMÂNIEI
10 septembrie 2013: Muntenegru – România
11 octombrie 2013: România – Irlanda
15 octombrie 2013: Irlanda – România
19 noiembrie 2013: România – Germania
5 martie 2014: România – Insulele Feroe
4 septembrie 2014: România – Muntenegru
9 septembrie 2014: Germania – România

Preluat de pe http://www.digisport.ro/

Comentati folosind contul Facebook

comments