Doritorii vor presta diverse munci în domeniul agricolO serie de fime din Danemarca caută să angajeze români pentru a munci în agricultură, mai exact – la ferme vegetale. De data aceasta se caută în special personal pentru grădinărit. Durata contractului de muncă este de doi ani, salariul urmând să varieze între 1.380-1.850 euro brut lunar. În contract sunt incluse şi o serie de cursuri teoretice la o universitate din Danemarca, angajatul român fiind plătit inclusiv în acest interval.

Angajările se vor face prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Forţei de Muncă (AJOFM) Olt, compartimentul EURES, care va fi intermediar între cele două “tabere”. Pe de-o parte este vorba despre 25 locuri de muncă ca şi asistent de grădinar în sere. Potrivit precizărilor reprezentanţilor AJOFM Olt, pot aplica pentru acest job doar persoane cu vârsta între 18 – 24 ani şi care să fii absolvit măcar liceul.

„Munca se va desfăşura în cadrul unor sere de flori, de legume, de arbuşti etc. În calitate de asistent de grădinar se vor căpăta deprinderi practice prin munca desfăşurată în sere moderne şi se va studia prin participarea la cursurile teoretice ale Colegiului din Kold. Studiile se vor desfăşura pe parcursul a doi ani, perioadă în cadrul căreia 33 de săptămâni vor fi sunt dedicate studiului la colegiu. Cursurile au loc în limba engleză şi sunt plătite de autorităţile daneze. Durata contractului de muncă este de doi ani (subln.a.), se va lucra 37 ore/săptămână; dacă se fac ore suplimentare, ele se plătesc conform contractului de muncă Unii angajatori oferă cazare în apropierea serei contra cost, alţii pot ajuta la găsirea cazării. Chiria lunară plătită de o persoană este între 200-300 euro. Salariul de început pentru primul an va fi 1.380 euro/lună, angajatul român urmând să fie plătit şi pe perioada studiilor”, a declarat Elena Ţane, consilier EURES în cadrul AJOFM Olt.

Ca şi cerinţe trebuie menţionat că sunt căutaţi lucrători tineri cu foarte bune cunoştinţe de limba engleză, iar carnetul de conducere categoria B cau carnet de conducere a tractorului  este un avantaj. Persoanele interesate vor trimite până la data de 8 octombrie un C.V. on-line în limba engleză pe portalul www.workindenmark.dk; după înregistrarea CV-ului, vor primi un număr de referinţă al acestuia. Imediat, ei vor trimite un mesaj cu numele lor şi numărul de referinţă al CV-ului pe adresa de e-mail: [email protected]; în subiectul e-mail-ului se va specific TRAINEE RO. Persoanele preselectate vor fi invitate la interviu în România. Data, locaţia şi documentele necesare la interviu li se vor comunica în timp util.

Cunoaşterea limbii engleze prezintă avantaj

În afară de cele 25 de locuri menţionate mai sus, danezii oferă alte 35 de locuri de muncă pentru stagiari în ferme de cultivare a legumelor, fructelor de pădure, în sere de flori şi legume, în livezi.

Ca şi sarcini ce vor fi îndeplinite, trenuie spus că, în ferme de cultivare a legumelor şi fructelor de pădure se vor efectua activităţi precum: spălarea, sortarea şi ambalarea prazului, curăţarea terenului, plantarea căpşunilor, zmeurei, prazului, cultivarea căpşunilor şi a zmeurei în solarii şi în aer liber. De asemenea, în sere şi în ferme de pomi fructiferi: plantarea şi ambalarea plantelor şi florilor, condus maşini, aplicare pesticide.

Candidaţii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18-34 ani. Pot fi şi în an terminal de liceu agricol sau facultate de agricultură, horticultură. Dacă au terminat studiile, pot aplica numai persoanele care au absolvit liceul agricol sau facultăţile menţionate în 2011 sau 2012. Durata contractului de muncă este de 6-18 luni, se va lucra 37 ore/săptămână. Orele suplimentare vor fi plătite conform contractului de muncă.

Salariul de început valabil până la 28 februarie 2013 va fi de aproximativ 1.380 euro brut/lună; după şase luni – 1.600 euro brut/lună. Dacă lucrătorul a terminat studiile în 2011 sau 2012 şi are 25 ani, salariul este de aproape 1.850 euro brut/lună. Din salariu se reţin: contribuţiile sociale, chiria lunară şi impozitul. Sunt solicitate foarte bune cunoştinţe de limba engleză, se preferă experienţă în condusul tractorului, carnet de conducere categoria B.

Persoanele interesate vor trimite până la data de 8 octombrie a.c. un e-mail la adresa [email protected], care să cuprindă următoarele acte: diploma de bacalaureat şi foaia matricolă – pentru absolvenţii de liceu, diploma de licenţă sau adeverinţa de la facultate valabilă şi foaia matricolă – pentru absolvenţii de facultate; diplomele şi foile matricole trebuie traduse autorizat în limba engleză (acestea se trimit scanate). La toate acestea se trimite şi un CV Europass în limba engleză, cu poza inclusă; în subiectul e-mail-ului se specifică INTERN RO. Persoanele selectate vor fi invitate la interviu în Romania în luna octombrie. Locaţia şi data se vor comunica în timp util.

De precizat că persoanele ce nu au posibilitatea trimiterii actelor (scanate, n.a.) în Danemarca, se pot prezenta cu acestea la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, compartimentul EURES. Informaţii suplimentare pot fi aflate la telefonul instituţiei, 0249/411.002, sau e-mail: [email protected]

Articol preluat de pe Adevarul.ro

Comentati folosind contul Facebook

comments