http://b.bimg.dk/node-images/239/5/800x600-u/5239401-jakob-vestergaard.jpg“Galacticele” vor fi antrenate de Jakob Vestergaard, fostul tehnician de la Viborg, cel care a cîştigat Liga Campionilor în 2009 şi 2010.

Cinci antrenori a avut în ultimele cinci sezoane Oltchim Rm. Vîlcea. “Galacticele” nu au reuşit însă să cîştige Liga Campionilor. Gheorghe Tadici, Ivica Rimanici, Radu Voina, Peter Kovacs, Anja Andersen şi din nou Radu Voina au trecut pe la Oltchim în încercarea de a realiza visul tuturor suporterilor. Toţi au terminat însă fie prin a fi demişi, fie prin a pleca de bună voie, abandonînd corabia vîlceană.

De la “naţionala” Australiei, la Viborg
Conducerea Oltchimului a anunţat ieri numele noului tehnician cu care speră să cucerească, în sfîrşit, trofeul cel mai valoros, Liga Campionilor. Danezul Jakob Vestergaard a acceptat oferta venită de la Vîlcea şi va antrena în următorul sezon în România.

“Am fost în primul rînd surprins atunci cînd oficialii Oltchimului m-au contactat. După care, analizînd planul lor pentru următoarea perioadă de timp, nu am putut rezista tentaţiei. La ora actuală, Oltchim e o echipă foarte puternică. Misiunea mea la Vîlcea nu va fi uşoară, sînt conştient de acest lucru, dar împreună cu ajutoarele mele sper să duc la bun sfîrşit mandatul pentru care am fost angajat”, a declarat Vestergaard.

Danezul de 37 de ani şi-a început cariera ca antrenor al “naţionalei” Australiei, o echipă modestă, la care nu a reuşit mare lucru. În 2008 a ajuns însă pe banca Viborgului, echipă cu care a cîştigat Liga Campionilor în 2009 şi 2010.

A fost demis însă la finalul lui 2011, după ce nu a reuşit cu Viborg să cîştige nici campionatul şi nici Liga. Ultima dată a fost secund la FC Midtjylland, o altă formaţie daneză de top.

“Am emoţii, dar abia aştept să încep!”
Jakob Vestergaard va avea la Vîlcea doi secunzi: unul danez, pe care nu l-a nominalizat încă, şi Steluţa Luca, fosta glorie a Oltchimului. “În primele luni am nevoie să fiu ajutat la schimbarea unor mentalităţi deja formate în rîndul echipei, căutarea motivaţiei fiecărei jucătoare, dar şi lucrul ulterior cu portarii, care va reveni în mod direct secundului meu danez”, a declarat Vestergaard.

“Am emoţii, dar mă bucur că voi avea susţinerea unor fani minunaţi. Sînt nerăbdător să începem, dar va trebui să aştept jucătoarele care vor merge la Jocurile Olimpice”, a subliniat Vestergaard.

Articol preluat de AICI

Comentati folosind contul Facebook

comments