Ambasada României la Copenhaga și Poliția Națională Daneză colaborează continuu pentru prevenirea și combaterea criminalității, respectiv pentru sprijinirea persoanelor care devin victime ale diverselor infracțiuni.

În cazul în care sunteți victima unui furt sau ați pierdut bunuri personale în arealul Copenhaga, vă puteți adresa Departamentului de Poliție Copenhaga, care va elibera pentru dumneavoastră un document pe baza căruia vă puteți adresa, ulterior, societății de asigurări sau altor instituții abilitate, după caz.

Vă recomandăm insistent să informați autoritățile abilitate despre eventualul furt (pierdere) al documentelor dumneavoastră de identitate, pentru a evita folosirea neautorizată a acestora.

Pentru depunerea unei sesizări în sensul celor de mai sus, veți regăsi în fișa anexată adresele de interes indicate de către Departamentul de Poliție Copenhaga.

Notă: Vă rugăm să rețineți că municipalitatea Gentofte se află în competența Departamentului de Poliție Zealanda de Nord, iar municipalitățile Glostrup, Herlev. Ishoj etc. se află în competența Departamentului de Poliție Copenhaga Vest.

Ambasada Romaniei in Regatul Danemarcei

Comentati folosind contul Facebook

comments