Danemarca va retrage militari din Afganistan cu un an înainte de termen
Danemarca va retrage aproape jumătate din cei 650 de militari mobilizaţi în Afganistan în august, cu un an înainte de termen, a anunţat marţi şeful Guvernului danez, Helle Thorning-Schmidt, relatează AFP, potrivit Mediafax.
„Evaluarea Apărării daneze şi britanice arată că nu va mai fi nevoie să trimitem o nouă unitate atunci când regimentul de infanterie va reveni acasă, în luna august a acestui an. Prin urmare, singura noastră unitate de luptă în Afganistan va fi cea de blindate, care va rămâne”, a declarat premierul într-o conferinţă de presă.
Ca urmare a acestei decizii, efectivele daneze se vor reduce de la 650 la 300 de militari.
În principiu, o unitate de infanterie ar trebui să asigure înlocuirea în august, în provincia Helmand (sud-vestul Afganistanului).
Copenhaga nu a stabilit calendarul definitiv al retragerii din Afganistan, dar apreciază că se va încheia până la sfârşitul lui 2014.
„Eu sunt mândru de efortul pe care militarii danezi l-au depus, începând din 2002, în Afganistan”, a subliniat Thorning-Schmidt.
Presa din Danemarca scria marţi că toate trupele daneze se vor retrage la vară.
Potrivit cotidianului Berlingske, hotărârea a fost luată după ce Marea Britanie a decis să închidă baza Price, unde sunt staţionaţi danezii.
„Armata afgană se simte pregătită să preia responsabilitatea securităţii în regiunea Gereshk. Marea Britanie închide, prin urmare, cea mai mare bază a sa din regiune”, a scris cotidianul.
El preciza că Danemarca s-a oferit să-şi transfere militarii în altă bază, dar forţele armate britanice şi americane au apreciat că nu era necesar.
Patruzeci şi trei de militari danezi şi-au pierdut viaţa în Afganistan.
Articol preluat de pe http://www.romanialibera.ro/
Si-or fi dat sema ca pretul este foarte ridicat?
Acasa se discuta mult pe tema a gasirii a cateva milioane de koroane pt unul sau altul dintre proiecte, dar nimeni nu precizeaza ca daca Danemarca nu ar fi in razboi s-ar gasi foarte usor acele fonduri, nu ar mai fi nevoie sa ia de la handicapati sau studenti ca sa dea la aia bogati.