Danemarca are cel mai mic număr de liber profesioniști din UE
Conform noilor date ale instituției naționale de statistică Danmarks Statistik, Danemarca este codașa UE la capitolul liber profesioniștilor, potrivit Rador. Cifrele arată că doar 7,5% dintre danezi activi cu vârste între 18 și 64 de ani erau liber profesioniști în al patrulea trimestru al lui 2017 – ceea ce așează Danemarca pe ultimul loc, în urma Luxembourgului, Suediei și Germaniei.
În schimb, Danemarca e prima din UE la procentul de angajați obișnuiți, 92,2% – fiind imediat în fața celor trei țări menționate mai sus.
Frecvență ridicată a angajării
Grecia e pe primul loc la liber profesioniști, cu aproape 30%, urmată de România, Italia și Polonia, în vreme ce media pe UE este de 13,6%. Danemarca a avut de asemenea una dintre cele mai mari rate ale frecvenței angajării [„employment frequency”, număr de zile lucrate per an – n.trad.] din UE, cu 74,6% – doar Suedia, Germania, Estonia și Olanda au întrecut-o. Media pe UE era de 68,1%.
În fine, danezii s-au situat mult deasupra mediei UE și în privința procentului populației care câștigă un salariu, cu 68,7%. Doar Suedia și Germania au avut un scor mai mare, media UE fiind de 58,2%.
Bătrânei de aur
Un alt aspect, conform unui nou raport al ministerului de interne, este acela că numărul oamenilor peste 60 de ani care muncesc a crescut cu 163.000 în ultimii patru ani. În acest moment, aproape una din trei persoane din Danemarca având peste 60 de ani este angajată sub o formă sau alta. Conform ministerului, creșterea numărului de bătrâni care muncesc se datorează creșterii graduale a vârstei minime de pensionare timpurie.
Lasă un răspuns