http://multimedia.pol.dk/archive/00744/DSC_0063_JPG_744009_744009a.jpgDupă Irlanda şi Regatul Unit, Dacia a intrat pe piaţa cu numărul 41 din portofoliul său – Danemarca. Constructorul din Mioveni a intrat pe piaţă cu modelul Lodgy, care pleacă de la echivalentul a 17.441 euro, din cauza taxelor ridicate din statul respectiv.
Esential 51 de clienţi au comandat un Lodgy în urma primei operaţiuni de tip “Porţi Deschise” derulate în reţeaua Dacia din Danemarca.

Dacia continuă operaţiunea de cucerire de clienţi noi cu o nouă piaţă de desfacere – Danemarca. Portalul media al Grupului Renault ne informează că, după intrarea pe pieţele din Irlanda şi Regatul Unit, Dacia a intrat şi pe piaţa din Danemarca. Spre deosebire de cele două pieţe de pe cealaltă parte a Canalului Mânecii, intrarea Dacia în Danemarca s-a făcut cu modelul Lodgy, în timp ce ţările din cea mai vestică parte a Europei au primit modelele Sandero şi Duster. Cei de la Dacia nu au explicat în niciun comunicat de ce au ales să vândă Lodgy în Danemarca înaintea oricărui alt model din gama sa, dar ne aşteptăm ca danezii să prindă gustul modelelor din Mioveni şi ca distribuitorii Dacia să livreze şi alte modele în ţara respectivă.

Prima operaţiune de tip Porţi Deschise din Danemarca a avut 4.200 de vizitatori, care au testat modelul românesc şi au realizat deja comenzi pentru acesta. Din cei 4.200 de vizitatori, 51 au plasat comenzi ferme pentru noul Lodgy. Pe lângă vizitatorii efectivi, divizia Dacia din Danemarca a fost vizitată şi virtual, portalul primind aproape 16.000 de vizitatori unici încă din prima zi din care a putut fi accesat. Reţeaua Dacia din Danemarca are deja 33 de dealeri dedicaţi, ceea ce va veni de ajutor pe termen lung, clienţii urmând să aibă acces la o reţea care are o treime din anvergura reţelei Dacia din România, în condiţiile în care România are o suprafaţă de 238.400 kilometri pătraţi, iar Danemarca are o suprafaţă de 43.090 kilometri pătraţi.

Pe piaţa din Danemarca, versiunea de bază a lui Dacia Lodgy, echipată cu un motor 1.6 MPI de 90 CP, pleacă de la 129.990 coroane, ceea ce reprezintă echivalentul a 17.440 euro. Diferenţa de preţ dintre România şi Danemarca, de aproape 8.000 euro, nu intră în conturile Grupului Renault, ci îi revine statului danez, care încasează taxe foarte mari la achiziţia de automobile noi, crescând preţul acestora cu până la 50%.

Preluat de pe http://www.automarket.ro/

Comentati folosind contul Facebook

comments