Curiozitate si putina teama. Asta am simtit facand primii pasi in Christiania, orasul liber din Copenhaga. Vroiam sa vad cu ochii mei cum e de fapt acest loc cunoscut mai ales pentru vanzarea de marijuana si independenta fata de legile guvernului danez.

Inainte de a ajunge acolo stiam doar cateva lucruri despre Christiania. A aparut in 1970, cand un grup de hipioti a ocupat, ilegal, baracile militare abandonate din acea zona punand bazele unei comunitati guvernata de propriile reguli, independente de cele ale statului danez.

The objective of Christiania is to create a self-governing society whereby each and every individual holds themselves responsible over the wellbeing of the entire community. Our society is to be economically self-sustaining and, as such, our aspiration is to be steadfast in our conviction that psychological and physical destitution can be averted.“, scrie in textul care explica scopul Christianiei, redactat in 1971.

Acum, dupa vizita in Christiania, pot sa spun ca drogurile si libertatea sunt doar o mica parte din tot ce inseamna aceasta comunitate. Iar intr-o vizita de cateva ore nu prea ai cum sa patrunzi pe de-a intregul spiritul locului. Insa cu cateva impresii tot am putut sa vin de-acolo 🙂

Miros intepator si sufocant – oare ce sa fie?

Nici n-am facut bine cinci pasi in orasul liber ca am si simtit un miros straniu. Bogdan, in stanga mea, mustacea amuzat cand ma intrebam de la ce-o fi mireasma asta care imi incomodeaza respiratia. Proaspat intors din Amsterdam, cunostea prea bine izul de marijuana. Cu ocazia asta am aflat si eu ce inseamna sa miroasa a iarba.

Vestea buna, mai ales pentru mine, care se pare ca nu ma impac cu mirosul asta, e ca se simte in special pe strada principala, Pusher, unde vezi la tot pasul tarabe cu iarba de o gramada de feluri. Pe strada asta nu numai ca se vinde, dar se si consuma intens la terasele din vecinatate. Odata depasita zona, rar l-am mai simtit si niciodata la fel de intens. Da, mai erau grupulete de localnici care fumau in fata caselor sau in mijlocul naturii, langa lac, in timp ce vorbeau sau se jucau carti, insa nimic cu adevarat deranjant.

Exprimare artistica la tot pasul

Lasand mirosul la o parte, inca de pe strada Pusher incep grafittiurile. Viu colorate, mai inofensive sau mai obscene, toate poarta un mesaj. Sunt sigura de asta, chiar daca n-am reusit sa-l descifrez peste tot. Din pacate in zona in care se vand drogurile nu ai voie sa faci poze, chiar daca pe cladiri sunt niste adevarate opere de arta urbana.

Insa, mai incolo, nimeni nu se uita urat la tine daca scoti aparatul si pozezi case, peisaje, desene. Doar pozele cu localnici sunt mai sensibile, depinde si cat de discret esti si cat de dispusi sunt ei sa fie pozati.

Dar chiar si lasand localnicii in pace, Christiania iti ofera o gramada de locuri si obiecte care merita pozate. Cel mai simpatic lucru care mi-a iesit in cale a fost un semn care te anunta ca nu mai ai incotro sa o iei pe-acolo, in forma de inima.

A, si o toaleta pe care era sa o ratez fiind cu ochii dupa graffitiul desenat pe peretii ei.

O oaza de liniste si verdeata

Grafittiurile incep sa dispara, treptat, pe masura ce te apropii de lac. Acolo majoritatea caselor sunt din lemn, iar toata zona e plina de verdeata. Mi-a placut sa ma plimb in linistea naturii si sa studiez locuintele, unele cu forme interesante, facute de la zero de localnici, insa stiu ca o mare parte din ele n-au strictul necesar in ceea ce priveste igiena. In schimb, totul emana libertate.

Paseam printre frunzele amestecate cu noroi si ma gandeam ca daca Christiania ar putea vorbi mi-ar zice: “Si unde ziceai ca traiesti? Intr-o cutie de conserve, intre betoane, intr-o societate care nu functioneaza neaparat asa cum trebuie, dar care-ti percepe o gramada de taxe? Se poate si altfel”. Nu stiu daca altfel mai bine, altfel mai rau sau altfel la fel, dar cu alte reguli. Cert e ca, oricat imi doresc ca la un moment dat sa traiesc intr-o casa in mijlocul naturii, mi-e greu sa cred ca as putea sa ma adaptez unei astfel de comunitati.

Diversitate si libertate

Asa ca am inceput sa ma uit cu atentie la oamenii care traiesc acolo, in incercarea de a creiona un profil. Iar dupa vreo 20 de minute, am renuntat. Am vazut atatea fete, atat de diferite.. Barbati in varsta, cu cativa dinti in gura, dar cu fata atat de luminoasa. Poate de la jointul pe care-l tineau intre buze, but still.. Un tatic care-si ducea acasa fetita de vreo trei anisori, cocotata de saua bicicletei. Copii de 7 – 8 ani alergandu-se fericiti pe maidan, cu sticle de bere in mana. Un grup de baieti batand mingea si razand nestingheriti. O femeie ingrijita, sapand pamantul de langa baietii cu mingea. Multi tineri, unii mai punk, altii mai rock, altii pur si simplu mai altfel sau mai asemanatori cu oamenii din orice alt oras, stand la mese, cu beri in fata, intr-un nor de fum. De tutun sau de iarba, dupa preferinte.

Iar la final, inainte sa ies din Christiania, mi-am varat nasul in clubul lor de jazz. Eram curioasa cum e in interior. Si am avut surpriza sa dau peste o formatie de jazz care repeta pentru concertul din seara respectiva. Pe acordurile lor, am ramas uimita la vedere interiorului extrem de cochet. Masute de cate doua sau patru persoane, cu cate o lumanare rotunda in centrul fiecarei mese, semiintuneric si o atmosfera intima, relaxanta. Ca in putinele locuri din Bucuresti in care-mi face mare placere sa merg.

Asa ca am lasat teama in urma. Si prejudecatile. Si am plecat de-acolo cu convingerea ca oricum ar fi organizata o societate, lucrurile nu sunt albe sau negre. Bune sau rele. Intotdeauna o sa existe si nuante de gri.

Articol preluat de AICI

Comentati folosind contul Facebook

comments