A.P. Moller- Maersk A/S se teme de 2012
Soren Skou, Chief Executive Officer al companiei petroliere şi de navigaţie A.P. Moller-Maersk A/S, se aşteaptă la o creştere de doar 3-4 % a profitului companiei în 2012, comparativ cu 11% cât a fost creşterea înregistrată la finele lui 2011.
“Situaţia actuală pe piaţa shippingului este instabilă” a precizat oficialul danez indicând drept cauze ale acestei stări de lucruri atât saturarea parcului de nave cât şi reducerile alarmante de pe piaţa navlurilor. Capacitatea de transport pe principala linie a companiei, care leagă porturi din Asia de porturi europene, şi care reprezintă 40% din volumul activităţilor desfăşurate de A.P.Moller- Maersk A/S a fost deja redusă cu 9,5 % deşi este preconizată o creştere a cererii pentru transportul containerizat cu valori cuprinse între 4 şi 6 procente.
În cazul celui mai rău scenariu, Maersk Line este dispusă la reducerea cu 9% a capacităţii sale de transport. “Industria construcţiilor de nave port-container ar trebui să fie oprită, a mai spus Skou, în ideea că numai dacă dispui cu adevărat de bani ar trebui să mai comanzi o astfel de navă şantierelor navale”.
Cu toate acestea, pe fondul pierderilor înregistrate la nivelul tuturor companiilor de shipping la nivel mondial, A.P. Moller- Maersk A/S se aşteaptă la o creştere a ponderii sale în domeniu la 16%, în special datorită calităţii serviciilor oferite.
Articol preluat de AICI
Lasă un răspuns