65% din camerele de hotel din capitala Danemarcei, Copenhaga, reprezentând aproape jumătate din oferta de cazare a oraşului, deţin un certificat ecologic recunoscut la nivel internaţional, precum Green Key, acest lucru transformând oraşul Copenhaga într-un pionier incontestabil al turismului ecologic, atât la nivel naţional, scandinav cât şi internaţional, a anunţat Asociaţia profesională a hotelurilor, restaurantelor şi a industriei turistice din Danemarca, HORESTA.

 

“25% din hotelurile din Danemarca au un certificat ecologic, în timp ce în capitala ţării, Copenhaga, procentul este mult mai mare. 46% din hotelurile din Copenhaga deţin un certificat ecologic”, a declarat şeful departamentului de mediu din cadrul HORESTA, Mikal Holt Jensen, care a subliniat că la nivel de camere, 65% din camerele de hotel din Copenhaga sunt certificate ecologic. Potrivit acestuia, capitala Danemarcei are una dintre cele mai sustenabile industrii hoteliere de la nivel mondial.

Lucrurile nu au fost întotdeauna aşa. La sfârşitul anului 2008 doar 8% din camerele de hotel erau eco-certificate în capitala ţării, însă procentul acestora a crescut la 51% la sfârşitul anului 2009.

Oficialii de la HORESTA au declarat că această dezvoltare se datorează printre altele şi creşterii gradului de conştientizare asupra importanţei protejării mediului, în rândul corporaţiilor şi a oaspeţilor de leisure. “Există o cerere pentru hoteluri certificate ecologice venită din partea companiilor mari în special”, a declarat preşedintele HORESTA, Jens Zimmer Christensen.

hoteluriverzi

Totodată guvernul danez şi primăria oraşului Copenhaga pun presiune pe industria hotelieră să devină mai ecologică, şi să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu obiectivul autorităţilor de a neutraliza emisiile de carbon până în anul 2025.

Implementarea unor măsuri ecologice poate fi un exerciţiu costisitor, a subliniat Holt Jensen, care consideră că preţul este un factor important atunci când hotelierii optează pentru un certificat sau altul. Ca atare, 37% din hotelurile din Copenhaga au un certificat Green Key (care este mai puţin costisitor decât celelalte) şi circa 10% Nordic Swan, a declarat Holt Jensen.

Un lucru este cert: hotelierii din Danemarca pun din ce în ce mai mult accent pe protejarea mediului înconjurător în desfăşurarea activităţii lor. “Consider că a fi sustenabil şi prietenos cu mediul este singura cale corectă de a conduce un hotel”, a declarat hotelierul Nikolas Hall, care a adăugat că această cale oferă beneficii financiare pe termen lung.

Articol preluat de pe Horeca.ro

Comentati folosind contul Facebook

comments