Studenta din Suedia care a încercat să oprească deportarea unui afgan, împiedicând decolarea avionului în care se afla bărbatul, amendată pentru încălcarea legilor privind transportul aerian
Studenta suedeză care a întârziat decolarea unui avion, în luna iulie a anului trecut, pentru a opri deportarea unui afgan a fost amendată cu 3.000 de coroane, respectiv 285 de euro, relatează AFP.
Elin Ersson, pe a cărei pagină de Facebook scrie că este studentă la Universitatea din Goteborg, și-a cumpărat un bilet de avion pe ruta Goteborg- Turcia după ce ea și alți activiști au aflat că un afgan va fi deportat cu respectivul avion, potrivit presei suedeze.
Pe 23 iulie, studenta de 21 de ani la sociologie, odată urcată în avionul companiei Turkish Airlines care trebuia să decoleze din Gothenburg spre Istanbul, a refuzat să se așeze până când bărbatul avea să fie coboorât din aeronavă și să transmită live protestul său în limba engleză.
Video-ul a devenit viral pe rețelele de socializare.
Bărbatul respectiv a fost coborât din avion atunci, dar în final tot a fost expulzat din Suedia, iar tânăra activistă a fost amendată cu 3.000 de coroane, respectiv 285 de euro, pentru încălcarea legii privind transportul aerian.
Lasă un răspuns