Departe în Nord, în Laponia, Jorgen Mansson e printre primii fermieri localnici care şi-au cumpărat o Dacie nouă. Şi e mulţumit de ea

Pe Jorgen Mansson l-am cunoscut după o convorbire telefonică pe care am avut-o într-o zi frumoasă de vară subpolară. Pe drum către Cercul Polar de Nord, prin Laponia suedeză, am vizitat, preţ de câteva ore, unul din cele mai frumoase oraşe ale nordului Nordului, Sundsvall, un fel de capitală a tăietorilor de lemne şi a ţapinarilor de ieri şi de azi. Într-o parcare din centrul oraşului, mi-a atras atenţia o Dacia Duster. Nu că vederea unui Duster ar fi ceva ieşit din comun. Pentru un român, nu e. Însă acolo, la doi paşi de cuiul unde se agaţă harta continentului, în ţara în care opt-nouă maşini din zece sunt fie Volvo, fie Saab, o Dacie produsă la Mioveni nu e ceva ce vezi toată ziua. Mai ales că Dacia n-a intrat decât în urmă cu puţin timp pe pieţele scandinave.

Dacia Duster, maşină de fermier

Aşa că am lăsat un bileţel pe parbrizul maşinii, în care am scris că sunt ziarist român şi că m-ar interesa un dialog cu proprietarul. Am avut plăcuta surpriză ca acesta, un tip pe nume Jorgen Mansson, să mă sune în chiar acea zi. Am convenit să ne întâlnim peste alte două zile. M-am prezentat, punctual, la locul şi ora stabilite, ştiind prea bine cât preţ pun nordicii, spre deosebire de noi, românii, pe noţiunea de punctualitate.
Jorgen Mansson e prototipul fermierului (sau ţăranului, dacă vreţi) suedez. Stă într-un cătun din apropiere de oraşul Umea, din Laponia. Face de toate pentru a-şi asigura traiul zilnic: creşte vreo două duzini de capre, repară instalaţii sanitare şi de apă, cultivă cartofi şi furaje şi execută tot felul de lucrări agricole şi forestiere cu cele două tractoare ale sale.
Îl întreb cum de a ajuns să aibă şi o Dacie, pentru că, de fapt, de asta venisem să-l întâlnesc. Observ, înainte de a-i adresa întrebarea, că mai are prin ogradă un Volvo break, vechi de vreo 15-20 de ani, şi o camionetă Renault, mai “tânără”, dar vizibil mai “obosită”.
“Volvo e maşina de zi cu zi. Cu camioneta mă duc numai atunci când trebuie să car tot felul de scule care nu încap în portbagajul breakului. Aveam nevoie şi de o maşină nouă, curată. Voiam ceva încăpător, cu consum mic, care să nu coste mult. Dacia mi s-a potrivit ca o mănuşă”, zice suedezul.

Avantajele Daciei – costă puţin şi consumă la fel

Îl întreb de ce nu şi-a cumpărat un Volvo sau un Saab, ca orice suedez care se respectă.
“Păi nu pot să mă respect chiar aşa de mult, râde interlocutorul meu. Un Volvo sau un Saab, comparabile cu Dacia Duster, costă de cel puţin 4-5 ori mai mult. Şi consumă dublu sau triplu, pentru că ai noştri fac maşini cu motoare mari. Dusterul m-a costat numai 160.000 de coroane (vreo 17.000 de euro – n.r.)”.
Nu văd Dacia nicăieri prin ogradă. “E plecată nevastă-mea cu ea la oraş. De când am cumpărat Dusterul, nu mai vrea să se suie în bătrânul nostru Volvo. Zice că miroase a capră”, explică Jorgen Mansson. “Mai mult ea umblă cu Dacia”, explică interlocutorul meu.
Îl întreb ce-i place cel mai mult la maşina lui Dacia şi dacă e mulţumit de ea. “O am de vreo şase luni şi n-am avut nicio problemă. Însă abia are 12.000-13.000 km parcurşi. Cel mai mult mi-a plăcut preţul. Îmi place şi spaţiul interior, iar consumul e redus”.

“Nu am de ce să mă plâng”

Evident, îl întreb pe om şi ce nu-i place la Dacia lui nouă. “Tabla mi se pare cam subţire. Nu ştiu cât o să reziste la rugină, în timp, mai ales că la noi iernile sunt lungi şi grele. Eu sper să reziste, vedem după câţiva ani. Iar nu-mi place ceva la viteza I. Parcă e prea scurtă. Sau poate aşa au gândit-o românii, ca să suplinească astfel absenţa reductorului. Numai timpul poate spune cât de bună e o maşină. Dacă o să vedem pe şosele Dacia Duster şi după 20-30 de ani, înseamnă că au fost maşini bune. Dacă nu, nu. În rest, nu am de ce să mă plâng. Nu e Dacia asta nici pe departe cea mai bună maşină din câte am avut, dar cu siguranţă e cea mai bună din Europa dacă faci o comparaţie câţi bani dai şi ce capeţi de ei. Am fost surprins plăcut că se fac aşa maşini în România”, a mai spus fermierul.

Articol preluat de pe ZiarulArgesul.ro

Comentati folosind contul Facebook

comments