Pe Cornel Hangan am avut bucuria să-l cunosc în vara aceasta, în luna august. La Sebiş. Tot atunci am făcut şi un interviu cu domnia sa. Mi-a lăsat impresia unui om puternic, tare, care şi-a luat viaţa în piept şi a mers înainte. A reuşit. Doar că reuşita lui a fost în Suedia. În luna august, mi-a spus: „Dorine o să ai ocazia să vezi pe viu Spitalul Universitar din Lund, unde am fost operat”. La începutul lunii octombrie, împreună cu Radu Budecan am ajuns în Suedia. A fost ceva de vis. Ordinea şi disciplina sunt baza acestei ţări. Radu trebuia să facă un control medical.
Spitalul Universitar din Lund mi s-a părut un adevărat orăşel. Priveam imensul complex şi aveam impresia că sunt în faţa unei mari fabrici de sănătate. Blocul central era impozant. Avea 12 etaje. Şi nu era tot. Deasupra avea helioport. Peste tot era curăţenie. Era linişte, doar zumzetul maşinilor se auzea. Aleile care unesc secţiile sunt adevărate străzi cu două sensuri pentru maşini, trotuare şi parcări. Timp de mai bine de o oră am vizitat vastul perimetru în care îşi desfăşura activitatea personalul medical. Intrând în blocul central, am văzut lume multă, aparţinători, bolnavi, dar şi cadre medicale, însă puţine. Nu era agitaţie, era linişte. Am văzut un birou de informaţii, o recepţie, de unde se dirijează totul. Am urcat la etajul I unde, cei internaţi pentru investigaţii sau diferite intervenţii medicale, beneficiază de o bibliotecă în care se găsesc volume de beletristică, dar şi din diferite domenii ştiinţifice. Tot aici în cadrul bibliotecii există un loc amenajat pentru melomani. Găseşti cele mai variate genuri muzicale: operă, disco, rap şi chiar şi metal (Slayer, Metallica…). În apropierea bibliotecii există o sală unde de asemenea poţi naviga pe internet. În spital există şi o capelă, unde preotul oficiază slujbele religioase. De asemenea, există un număr de telefon, la care preotul poate fi solicitat atunci când cineva are nevoie de ajutorul său. Ce mai, era un centru de sănătate, o fabrică de sănătate! Uluitor!


Am ieşit din spital şi ne-am aşezat pe o bancă. Nu-mi venea să cred ceea ce am văzut cu ochii mei. Totul era rupt parcă dintr-un film. Stăteam şi mă uitam la imensa clădire a blocului central. Mi-a venit să râd. E prea multă ordine, prea multă disciplină, prea multă curăţenie, … prea mult. Era prea mult pentru mine. Suntem departe. Mult prea departe cu toate. Contemplând la cele ce se aflau în jurul meu, am înfiripat un dialog cu nea Cornel:

De când datează acest spital?

Spitalul Universitar din Lund a fost fondat în anul 1918. La timpul respectiv s-au construit secţii pentru fiecare boală clinică separat. În permanenţă s-a modernizat. La ora actuală are 18-19 clinici de specialitate, fiecare pe domeniul ei în parte. Spitalul Universitar din Lund se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 20 de kilometri pătraţi, aici desfăşurându-şi activitatea şi secţiile de la facultatea de medicină pentru fiecare profil în parte. Plus cercetarea, care îşi desfăşoară activitatea tot aici, în spital, într-o clinică separată. În prezent, în acest colos medical lucrează peste 5000 de angajaţi, de la medici specialişti şi până la personalul auxiliar.

Nu există garduri. N-am văzut paznici. De ce?

Aici totul merge pe bază de încredere. În incinta spitalului există firme de pază care urmăresc bunul mers al unităţii, să funcţioneze fără perturbaţii, să fluidizeze circuitele. La intrare în blocul central există o secţie de informare, o recepţie. Aici spre exemplu lucrează două persoane de la securitatea spitalului care se ocupă de tot ce mişcă acolo. Două doamne, îţi dau toate informaţiile de care ai nevoie şi te ghidează spre clinica sau secţia unde doreşti să ajungi. Acestea îţi indică liftul care trebuie să-l foloseşti şi etajul la care trebuie să cobori. Spitalul are 4 laturi, pe fiecare există câte o staţie de lifturi formată din 6 lifturi fiecare cu o capacitate de minim 15 persoane.

Aţi fost operat în acest spital.

Da, am beneficiat de serviciile acestui spital. Am fost depistat cu cancer laringian în 1996 şi am fost operat pe 23 ianuarie 1997, acum mai bine de 16 ani.

Ce s-a făcut? Ce demersuri aţi făcut pentru a vă opera pentru că bănuiesc că este o operaţie destul de costisitoare?

Operaţiile laringiene se execută şi la noi în ţară, dar aici, prima dată se verifică dacă poţi fi salvat. De exemplu eu am fost iradiat cu raze cobalt timp de 6 săptămâni, 36 de raze, care este maximul pe toată viaţa. Nu mai pot fi radiat. După iradiere mi-a revenit vocea, am început să vorbesc şi după 3 luni de zile am făcut o recidivă şi am fost nevoit să mă operez. Dar, mijloacele de operaţie şi doctorii sunt specializaţi fiecare numai pe gât, gură, nas, urechi. Deci, medicii operează doar în specialitatea lor, cum am mai spus, cel de gât, la gât, cel de nas, la nas şi aşa mai departe.

Costurile sunt mari. Cine le suportă?

Pe mine nu m-a costat nicio coroană suedeză. Costurile operaţiei sunt suportate de Casa de Asigurări de Sănătate de aici din Suedia. Eu nu am plătit decât ziua de spitalizare. Cum se spune, am plătit serviciile, mâncarea şi cazarea. Acestea costă pe zi de spitalizare 80 de coroane, care este salariul unui muncitor pe trei sferturi de oră. Adică pe o zi de lucru pot plăti o săptămână de spitalizare.

Asta înseamnă un sistem medical bine pus la punct şi o economie puternică.

Într-adevăr, Suedia are o economie puternică şi un sistem medical bine pus la punct. În România, cei puşi să se ocupe de destinele acestei ţări şi de sistemul de sănătate îţi dau impresia că nu îi intereasează. Altfel nu-mi explic de ce sistemul de sănătate nu funcţionează aşa cum ar trebui, iar economia e vai de ea. V-am mai spus, dacă mie mi se acorda asistenţa medicală de care am nevoie, mă întorceam acasă.


Dumneavoastră îi şi ajutaţi pe suferinzii de această boală nemiloasă.

Da. Am să vorbesc despre Radu Budecan. Pe Radu l-am cunoscut acum 6 ani, printr-un alt prieten, care m-a sunat şi mi-a spus la rândul lui că are un prieten operat ca şi mine, dar nu poate vorbi şi m-a rugat să mă întâlnesc cu el. Eu fiind în concediu la Sebiş, Radu Budecan locuind la Şieuţ, eram aproape şi aşa ne-am cunoscut. Radu este un om pe care l-am cunoscut atunci pentru prima dată şi suntem prieteni şi în ziua de azi. Este un om extraordinar. L-am ajutat din punctul meu de vedere cu tot ceea ce eu folosesc, pentru că în România nu există accesorii care se folosesc în Suedia. Tot ceea ce folosesc eu, se şi produce în Suedia, de o mare firmă care se numeşte Atos Medical. De exemplu în România, după operaţie nu li se acordă pacienţilor cel puţin un ventil pentru ca omul să poată vorbi. Alte lucruri, filtre, plostere, perii pentru curăţat, şerveţele, multe lucruri care ar trebui să se dea acestor oameni.

Veţi ajuta în continuare şi alte persoane? Cum?

Am încercat după operaţia mea să iau legătura cu Spitalul Universitar din Târgu Mureş. Am ajuns la un medic la care nici nu mai vreau să-i pronunţ numele şi am vrut să-i ajut să stabilească o cooperare cu Spitalul Universitar din Lund. Să se facă operaţii ca şi aici. A eşuat totul. Acum, sprijinit de ziarul Mesagerul de Bistriţa-Năsăud, de Radu Budecan şi soţia lui, vreau să deschid un ONG pentru a ajuta oamenii care au suferit sau suferă de această boală, cancerul laringian. Mă voi implica cât îmi stă în putinţă. Nu o să mă las până nu voi deschide acest ONG.

În curând faceţi 30 de ani de când v-aţi stabilit în Suedia. Ce vă doriţi să vedeţi cel mai mult în România?

Visul meu este să pot circula cu maşina pe o autostradă de la Bistriţa la Bucureşti în 3-4 ore. Sau, şi mai bine, aş dori să văd o autostradă de la Bistriţa la Oradea, care să facă legătura cu aeroportul din Budapesta. S-ar scurta mult timpul de călătorie între Suedia şi România. Aş dori să trăiesc atâta, cât să văd realizat acest vis.

Preluat de pe http://www.mesagerul.ro/

Comentati folosind contul Facebook

comments