Între Bruxelles şi Reykjavik are loc, de ceva vreme, un “război economic al peştelui”. Iniţial, Uniunea Europeană a propus Islandei o cotă de 3% din toată cantitatea de macrou ce poate fi pescuită în Atlanticul de Nord, această cotă fiind majorată ulterior la 7%.

Islandezii insistă oficial pentru atribuirea unui procent de 16-17%, iar – în timpul derulării negocierilor – pescadoarele islandeze continuă să extragă atât cât să scoată economia naţională din criză, fără legătură cu cotele/procentele atribuite sau negociate.

Problemele disensiunilor economice dintre Islanda şi UE îşi au rădăcinile, încă din 2009. Atunci, devalorizarea coroanei islandeze şi o creştere firească a datoriilor islandezilor faţă de bănci, a determinat comunitatea europeană să mizeze pe îngreunarea financiară a unui stat cu populaţie de 300.000 de locuitori implicaţi, aproape în totalitate, în pescuitul oceanic.

Considerând însă ilegale împrumuturile islandezilor în valută străină, politicienii acestui stat au încheiat un acord cu bancherii prin care, facilităţi economice bilaterale au condus la uşurarea poverii financiare pentru o pătrime din populaţie, ştergerea acestor datorii reprezentând 13% din PIB.

În prezent, economia islandeză creşte simultan scăderea accentuată a şomajului (cf. agenţiei de rating Fitch), de la BB+ la BBB-, iar industria piscicolă merge “la foc continuu”. Asta în condiţiile în care, cu doar trei ani în urmă, falimentau toate băncile private, moneda naţională era devalorizată la jumătate, iar valuta străină era vândută limitat şi scump localnicilor. Se vorbeşte deja în Europa despre “miracolul islandez”.

Articol preluat de AICI

Comentati folosind contul Facebook

comments