Traducere dupa rfi.fr
La 75 ani după al Doilea Război Mondial, Jorg Baden (unul dintre refugiați) își amintește cu claritate sârma ghimpată și încercările lui de a-și strecura mâna pe sub ea ca să poată culege flori din afara taberei de refugiați din Danemarca.
Experiența lui Baden- un capitol șters din istorie- a fost împărtășită de aproape 250 000 de nemți refugiați în Danemarca, țara vecină, după război.
Pe când avea între 5 și 8 ani, Baden- acum un neamț pensionar foarte tonic- a fost refugiat în Danemarca, după ce familia sa împreună cu zeci de mii de compatrioți au fugit din Germania pe măsură ce Armata Roșie se apropia de Berlin.
Din februarie 1945, Danemarca, atunci ocupată de naziști, a fost nevoită să-i primească pe refugiați, majoritatea fiind bătrâni, femei sau copii precum și soldați răniți.
Cei mai mulți refugiați au ajuns cu diverse ambarcațiuni, unele dintre ele fiind distruse de către Aliați în Marea Baltică. Fugarii au ajuns în mai multe tabere amenajate provizoriu, amplasate pe întregul teritoriu al țării.
După data de 5 mai „ziua eliberării Danemarcei de către Aliați, rezistența daneză a realizat că pe teritoriul Danemarcei se aflau aproape 250 000 refugiați germani”, mai exact 5% din populație, declară John Jensen pentru Agence France Presse, istoric la Varde Museum.
Epuizați după călătorie și afectați de diverse boli, mulți refugiați au murit după ce au ajuns în Danemarca.
Unii dintre ei nici nu au primit asistență medicală, fiindcă Asociația Medicală Daneză a recomandat ca membrii ei să nu intervină.
„Se credea că dacă doctorii danezi îi ajutau pe refugiați îi ajutau indirect pe nemți, adică pe cei care au declanșat războiul”, spune Sine Vinther, istoric la Universitatea Roskilde.
Între 1945-1949, când ultimii refugiați au părăsit țara, 17 000 au murit, dintre care 13 000 au decedat doar în anul 1945 – 60% dintre ei erau copii în vârstă de până la 5 ani.
„Tatăl meu a fost rugat să predea matematică…din acest motiv, am reușit să ne mutăm eu și familia într-o casă de piatră unde aveam o cameră pentru noi, apă și toalete unde se putea trage apa, lucruri importante …”, explică Baden, acum în vârstă de 80 ani.
Taberele erau amplasate la marginea societății daneze, autoritățile propunându-și să-i „de-nazifice” pe refugiați.
„Ideea generală a fost reeducarea refugiaților într-o manieră mai democratică …”, remarcă Jensen.
Conform lui Vinther, „refugiații aproape că au fost prizonieri
Jorg Baden și familia lui au părăsit Danemarca și s-au mutat în orașul Duisburg unde și-a găsit de lucru în armata britanică, în septembrie 1947.
Citiți mai mult pe siteul sursa.
Lasă un răspuns