Preşedinţia daneză a UE aminteşte de viitorul Groenlandei
La 1 ianuarie, preşedinţia semestrială a UE a fost preluată de Danemarca – o culme a civilizaţiei europene (deja pe stil vechi) şi un aliat militar de nădejde al Americii (în Irak şi aiurea).
În afara puzderiei de insule şi insuliţe care formează ţara propriu-zisă, Regatul Danemarcei (wiki) mai include, cu diferite grade de autonomie, încă două: Insulele Feroe (cu naţională de fotbal) şi Groenlanda.
Cât de des vedem pe harta lumii pata bleu care e Groenlanda (wiki)?
E mare cam cât restul Europei, geografic ţine de continentul nord-american, dar politic ţine încă de mica Danemarcă – din 1985 s-a retras însă din Uniunea Europeană (Comunitatea Economică Europeană, pe vremea aceea), ale cărei legi nu se mai aplică acum pe întinsele teritorii pustii.
Imensitatea albă e locuită abia de vreo 56.ooo de oameni (circa 90 inuiţi, neam eskimos). Problemele locale ţin mai curând de sănătate publică şi de nivelul educaţiei, dar liderii groenlandezi cer tot mai vehement independenţa totală de Danemarca. Autorităţile de la Nuuk pot deja decide asupra imenselor resurse de hidrocarburi amuşinate sub banchize – le mai scapă doar controlul graniţelor, legislaţia imigraţiei sau politica externă.
Copenhaga răspunde deloc războinic acestor doleanţe: fosta colonie a primit în 2009 an statutul de auto-guvernare, care prevede şi dreptul de a-şi cere independenţa, dacă poporul o va dori. Dar cine ar putea conduce Groenlanda, ca societate şi printre aisbergurile geopoliticii?
Islanda are 300.000 de cetăţeni, cei mai mulţi cu un înalt grad de instrucţie, o îndelungată istorie democratică şi o politică externă foarte euro-atlantică.
Semn al importanţei globale care i se dă Groenlandei, la ceremoniile independentiste din 21 iunie 2009 au participat înalţi trimişi din 18 state – inclusiv din întregul G8.
Cui ar reveni cea mai mare insulă a lumii, odată independentă?
SUA au încă un radar acolo şi nu ar ceda poziţia geostrategică. Cui vor decide autorităţile insulare să acorde exploatarea resurselor minerale? – poate unor companii de oil and gas din China, care mai nou are şi o politică arctică?
Să ne amintim că în plină criză economică, Rusia era gata să acorde Islandei un împrumut care i-ar fi putut băga în buzunar şi importanta bază militară americană din Atlanticul de Nord. Mai practic, un magnat chinez a pus mâna pe o bucată de pământ islandez, unde vrea să facă o staţiune, deci va avea un cuvânt de spus asupra bugetului local.
Fantazând mai departe, pentru pământeni, Groenlanda ar putea fi Planeta Marte spre care să înoate mulţi sudici goniţi de deşertificare.
Articol preluat de AICI
Lasă un răspuns