Astăzi, 16 martie, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, a efectuat o vizită de lucru la Copenhaga, la invitaţia Ministrului pentru Afaceri Europene al Regatului Danemarcei, Nicolai Wammen. În cadrul vizitei şeful diplomaţiei moldovene a mai avut întrevederi cu Vibeke Rovsing Lauritzen, Ambasador, Subsecretar pentru Comerţ al Centrului Consiliului pentru Comerţ de pe lângă Ministerul Afacerilor Externe danez, precum şi cu membri ai Comitetului European şi ai Comitetului pentru Politică Externă ale Parlamentului danez.

Discuţiile s-au concentrat pe intensificarea relaţiilor bilaterale în diverse domenii, interlocutorii realizând o evaluare a principalelor aspecte care definesc cadrul de cooperare la nivelul celor două ţări, fiind apreciate evoluţiile pozitive înregistrate de aceasta pe parcursul ultimului an. În acest context a fost convenită oportunitatea a unei vizite a Prim-ministrului RM în Danemarca pînă la sfîrşitul anului curent, organizarea căreia va imprima o nouă dinamică colaborării bilaterale, inclusiv sub aspectul promovării relaţiilor comercial-economice şi investiţiilor.

Dialogul dedicat dimensiunii europene a politicii externe a Republicii Moldova a fost structurat de obiectivele prioritare ale parcursului integraţionist, ţara noastră fiind asigurată de sprijinul plenar al Danemarcei care deţine Preşedinţia rotativă a UE pentru semnarea pe parcursul mandatului său, în prima jumătate a anului curent, a Acordului privind Spaţiul Aerian Comun între RM şi UE, precum şi trecerea la etapa a doua a dialogului privind liberalizarea regimului de vize.

Totodată, au fost punctate priorităţile ce vor ghida dialogul bilateral cu UE pînă la Summit-ul Parteneriatului Estic din 2013 şi care vizează în particular consolidarea dialogului politic, extinderea cooperării în domeniul politicii externe şi de securitate, valorificarea noilor oportunităţi pe filiera colaborării sectoriale în domeniile agriculturii, dezvoltării regionale şi rurale, conexiunilor energetice şi de transport, aplicînd principiile diferenţierii şi mai mult pentru mai mult.
Ministrul Leancă l-a invitat pe Ministrul Wammen să efectueze o vizită în Republica Moldova într-o perioadă convenabilă agendei sale.

Articol preluat de AICI

Comentati folosind contul Facebook

comments