Refugiații zonei euro primiți cu răceală în Norvegia
Fugind de șomaj, sute de spanioli emigrează în idealizata Norvegie în căutare de slujbe. Puțini au avut noroc. Mulți s-au confruntat cu lipsa locurilor de muncă, frig și disperare. Încă un capitol al celei mai mari crize care afectează Spania.
Francisco Zamora, de 44 de ani, din Alcantarilla (Murcia), este un tip liniștit. Poartă un fular trecut de trei ori în jurul gâtului ca să se apere de frigul pătrunzător. Are o diplomă în electronică, experiență în construcții și în fabrici și ajunsese să câștige și 3 000 de euro pe lună. Dar sunt trei ani de când totul a rămas în urmă.
Ca și el, sute de spanioli care sunt de luni de zile în șomaj au emigrat dintr-o Spanie în criză și s-au îndreptat spre una dintre țările cele mai bogate din lume; alegerea nu putea fi greșită. Dar, ajunși acolo, mitul s-a dărâmat. Fără calificare sau limbi cunoscute, le închid ușile în nas. Autoritățile nu vor să știe nimic de ei. Unii și-au cheltuit economiile și trăiesc prost, dormind chiar și pe străzi.
În luna august, Paco a cerut din nou bani cu împrumut de la părinții săi și a cumpărat un bilet – de dus – la Bergen. Era prima dată când ieșea din Spania. Avea 225 de euro în buzunar. Paco și-a petrecut prima săptămână plimbându-se prin unul dintre cele mai pitorești orașe din lume.
“Mi-am luat un rucsac mic care încăpea în cutiile din stația de tren. Plăteam cinci coroane (0,75 euro) pentru a folosi baia și acolo mă spălam. Într-o zi m-am întâlnit cu alt spaniol care mi-a vorbit de un adăpost unde puteam să merg ziua pentru mâncare și să intru la căldură”.
Frig polar și prețuri exorbitante
Fundația Robin Hood ocupă două etaje într-o casă de lemn din centrul orașului Bergen. Căminul s-a inaugurat în 2003 “cu ideea de a adăposti familiile norvegiene fără mijloace materiale și care nu pot plăti patru euro pentru o cafea într-un bar”, explică Wenche Berg Husebo, femeia care conduce această fundație privată (finanțată cu 270 000 de euro din bani publici).
Este miercuri dimineață și la Robin Hood limba care predomină este spaniola. Între 60 și 100 de persoane trec pe aici zilnic. Și jumătate dintre ele, spune Marcos Amano, directorul ei, sunt spanioli. “Înainte veneau norvegieni, polonezi, vreo familie de refugiați politici… dar în martie au început să vină spanioli”, explică Husebo. “Din acea lună au venit 250. La început erau bărbați de toate vârstele, apoi au venit femei la 30 de ani, singure. Și apoi capi de familie, unii cu copiii lor. Majoritatea nu găsesc slujbe pentru că nu vorbesc nici norvegiană, nici engleză”.
Norvegia, cu petrolul ei, statul său social de invidiat, politicile sale de conciliere, și, mai ales, cu salariile sale ridicate și rata șomajului foarte scăzută (un nivel de 3%), a văzut venind în ultimele luni un nou profil al emigrantului care a abandonat Spania împins de șomajul prelungit și de permanenta scădere a salariilor. Ziarele norvegiene i-au botezat “muncitorii refugiați din zona euro”.
Prosperitatea norvegiană și programul “Spanioli în lume” (mulți vorbesc despre el când sunt întrebați de ce au ales această țară; ultimele sale trei emisiuni dedicate Norvegiei au avut între 3,5 milioane și 2,8 milioane de telespectatori) au fost un fel de cântec de sirenă pentru un număr în creștere de spanioli (la Ambasada spaniolă, numărul celor înscriși a trecut de la 358 în 2010 la 513 în 2011, chiar dacă mulți nu se înregistrează).
Dar, ajunși în țară se lovesc de o barieră de netrecut formată din trei elemente: frigul polar, limba și niște prețuri exorbitante (să închirieze o cameră costă 600 de euro; o cutie de lapte, doi euro).
Povești dureroase în media locală
Chiar dacă Norvegia a refuzat să facă parte din Uniunea Europeană, a semnat Acordul Schengen, ceea ce oferă libertate de intrare cetățenilor din UE. Totuși, țării îi lipsește infrastructura publică de sprijin pentru cei care ajung acolo fără nimic. “Guvernul nu le oferă adăpost, bani sau ajutoare. De toate acestea se ocupă Caritas, Crucea Roșie, sau Armata Salvării”, explică Bernt Gulbrandsen, de la Caritas Oslo.
Mediile de informație locale nu au întârziat să culeagă povești ale noilor imigranți. Într-o țară cu abia cinci milioane de locuitori, știrea a avut impact. În Bergen (260 000 de locuitori), un oraș prosper unde nu prea există vagabonzi, ziarele și televiziunile le-au dedicat mai multe reportaje. “Au fugit de criza din Spania, dar viața în Bergen nu este cum și-au imaginat”, spune un titlu. Sau: “Mulți refugiați ai euro trăiesc în sărăcie în Bergen”.
“Niciodată nu am văzut o situație atât de dureroasă în Norvegia”, spune Astrid Dalehaug Norheim, una dintre ziaristele care s-a ocupat de acest subiect pentru ziarul Vårt Land. “Îmi amintește de o vizită pe care am făcut-o la Moscova în timpul crizei de la sfârșitul anilor nouăzeci, când rușii din zonele rurale au început să emigreze în orașe căutând slujbe, dar au terminat ruinați prin adăposturi”.
Mărturia Tunei, una dintre angajatele Crucii Roșii din Bergen, arată cum trăiesc această poveste unii norvegieni: “Înainte veneau pe aici mai ales polonezi, dar dintr-o dată au început să vină spanioli. Nu au mâncare, nici slujbe și cer ajutor. Refugiaților politici le dăm ajutor, dar nu și celor care vin în mod voluntar”.
„Refugiaţii economici” cer explicaţii asupra locului ţării în Europa
Problema refugiaţilor economici spanioli a generat o dezbatere aprinsă în Norvegia. În Bergens Tidende, jurnalistul Sjur Holsen scrie că
criza din Europa a ajuns şi la noi […]. Dacă spaniolii, care trăiesc în stradă, au ajuns să ne determine să reflectăm la apartenenţa noastră la Europa şi dacă solidaritatea este deja un loc comun în zona euro, atunci am făcut un pas important
în această direcţie. Între timp, luna trecută, ministrul Muncii, Hanne Bjurstrom, a afirmat că „imigranţii europeni care nu găsesc de lucru trebuie să plece„, căci Norvegia „nu poate să se ocupe de ei„.
Articol preluat de AICI
„La copacul laudat sa nu te duci cu sacul”