Norvegia: Autobuz deturnat. Trei persoane au fost uciseTrei persoane au fost ucise luni după ce un autobuz a fost deturnat de către un necunoscut înarmat cu un cuţit în vestul Norvegiei, a anunţat poliţia, care a precizat că are situaţia sub control, informează Associated Press şi AFP.

Suspectul, un bărbat în jur de cincizeci de ani, de origine străină, a fost arestat după atac în comitatul Sogn şi Fjordane.

Autorităţile norvegiene au fost anunţate iniţial despre răniţi în lurma unui accident de autobuz şi pompierii au fost primii care au ajuns la faţa locului, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei Odd Arne Solvag. El a adăugat ei l-au arestat pe suspect, predat ulterior poliţiei.

„Pentru moment, nu am nicio informaţie care să indice prezenţa altor persoane în afară de cele trei victime” la bordul autobuzului, a declarat la rândul său Joern Lasse Foerde Refsnes, un responsabil al poliţiei, la canalul TV2 Nyhetskanalenspus, preluat de Agerpres.

Identitatea suspectului, şi el rănit potrivit mai multor media norvegiene, şi motivul atacului nu au fost imediat clare.

Autobuzul asigura legătura între regiunea muntoasă Valdres, cunoscută pentru schi, şi Oslo.

Preluat de pe http://www.puterea.ro/

Comentati folosind contul Facebook

comments