Proiectul unei case mici in Finlanda
Casa de 78 de metri patrati a fost proiectata de arhitectii Avanto Architects si a fost construita intr-o regiune izolata din Finlanda, pe o mica insula. Planul casei mici a fost organizat in forma de cruce, fiecare latura avand destinatia ei: livingul, dormitorul, bucataria si locul de luat masa. In fiecare capat al volumetriei o fereastra de mari dimensiuni aduce lumina naturala in interior si ofera o noua perspectiva a peisajului inconjurator.
Suprafetele exterioare au fost vopsite in negru pentru o integrare armonioasa in padurea inconjuratoare, in timp ce interioarele simple si albe lumineaza spatiile interioare, ducand lumina spre centrul casei.
O cladire separata gazduieste o sauna si o baie, insumand 24 de metri patrati. Intreaga casa este incalzita de semineele cu lemn proiectate de firma daneza Scan. Aflandu-se intr-o locatie izolata, proiectul casei din Finlanda include panouri solare pentru obtinerea necesarului de electricitate.
Proiectul acestei case mici are un design simplu, fara un impact asupra mediului in care a fost construita, reprezentand locul linistit si ideal in care te poti bucura de natura.
Articol preluat de AICI
Da… scandinavii au un design aparte. Util sau nu „fura ochii”. Totusi, am indoieli in ceea ce priveste eficienta energetica a acestei locuinte deoarece vad o soba pe lemne traditionale ca are o eficienta energetica de vreo 60%. Ori este doar o incalzire complementara? Pe langa asta, ferestrele chiar daca sunt ele bine facute , gratie sticlei ce o au, sunt un bun conductor de caldura …